"Homeland" şi "Modern Family" - marii câştigători la premiile Primetime ...
scris de Rl online 24 septembrie 2012
Serialul thriller psihologic "Homeland" si serialul de comedie "Modern Family" au castigat cate patru trofee la cea de-a 64-a gala Primetime Emmy Awards, care a avut loc duminica seara, la Los Angeles, informeaza Reuters, potrivit Mediafax.
Astfel, "Homeland" s-a impus la categoria "cel mai bun serial-drama", in timp ce "Modern Family" a castigat trofeul categoriei "cel mai bun serial-comedie", pentru al treilea an consecutiv.
Productia ABC "Modern Family", care prezinta vietile haotice ale trei cupluri inrudite intre ele si ale copiilor lor, nominalizata in 14 categorii Emmy, a mai castigat anul acesta premiile pentru interpretare secundara (Eric Stonestreet, repectiv Julie Bowen), dar si cel pentru regie (Steven Levitan).
"Homeland", un thriller psihologic a carui actiune se petrece dupa atacurile teroriste din SUA, nominalizat la noua categorii Emmy, a mai castigat premiile pentru cel mai bun scenariu si cele mai bune roluri principale (Claire Danes, respectiv Damian Lewis).
"Homeland", care este, se pare, unul dintre serialele preferate ale presedintelui american Barack Obama, a invins favoritul din genul "serial TV-drama", "Mad Men", nominalizat la 17 premii Emmy, dar care, duminica seara, a plecat acasa cu mana goala.
La categoria "cel mai bun serial-drama" mai fusesera nominalizate "Downton Abbey", "Game of Thrones", "Imperiul din Atlantic City/ Boardwalk Empire" si "Breaking Bad", in timp ce la categoria "cel mai bun serial-comedie" au mai fost nominalizate "Girls", "Veep", "The Big Bang Theory", "Curb Your Enthusiasm" si "30 Rock".
Citeste si:
Politica americana a reprezentat o tema importanta in cursa pentru premiile Emmy de anul acesta. Astfel, "Game Change", productia HBO despre Sarah Palin, a fost marea castigatoare in categoria "miniserie/ film TV", obtinand trofeele pentru cea mai buna miniserie, cel mai bun scenariu, cea mai buna regie si cea mai buna actrita (Julianne Moore).
Miniseria TV "Hatfields & McCoys", produsa de postul History Channel in colaborare cu Castel Film si realizata in Romania, a castigat doua premii, pentru cel mai bun actor in rol principal (Kevin Costner), respectiv secundar (Tom Berenger).
De asemenea, Julia Louis-Dreyfus a castigat premiul Emmy pentru cea mai buna actrita intr-un serial de comedie ("Veep"), in timp ce Jon Cryer a primit premiul pentru cel mai bun actor intr-un serial de comedie, pentru rolul din "Doi barbati si jumatate".
Actorul de comedie stand up Louis C.K. a plecat acasa cu primele sale doua premii Emmy - unul pentru scenariul show-ului sau "Louie" (productie FX) si unul pentru regia propriei sale productii TV de stand up comedy.
"The Amazing Race" a castigat premiul pentru cel mai bun reality show, pentru a noua oara, iar Tom Bergeron a castigat premiul pentru cea mai buna gazda de emisiune TV ("Dancing with the Stars").
Cea de-a 64-a gala Primetime Emmy Awards a fost prezentata de actorul de comedie Jimmy Kimmel.
Duminica seara au fost decernate premiile Emmy "artistice", dupa ce, pe 15 septembrie, tot la Los Angeles, la gala Creative Arts Emmy, au fost acordate premiile Emmy "tehnice". La aceasta gala, romanul Dragos Stanomir a castigat un premiu Creative Arts Emmy, fiind recompensat la categoria "cel mai bun mixaj de sunet pentru o miniserie TV", pentru miniseria "Hatfields & McCoys". Dragos Stanomir a fost premiat la aceasta categorie alaturi de Christian Cooke si Brad Zoern.
Miniseria "Hatfields & McCoys", care-l are in rolul principal pe actorul Kevin Costner, a primit in total 16 nominalizari la editia din acest an a premiilor Emmy. Astfel, alaturi de Stanomir, au fost nominalizati si artistii romani Serban Porupca ("cea mai buna regie artistica pentru o miniserie TV", alaturi de John Vertrees, Derek Hill si Sally Black) si Adina Bucur ("cele mai bune costume pentru o miniserie TV", alaturi de Karri Hutchinson).
In categoria producatorilor, HBO s-a situat pe primul loc, cu 6 premii obtinute la cele doua gale, din 23 de nominalizari. In top urmeaza CBS, cu 3 premii din 16 nominalizari, si PBS, cu un premiu din 12 nominalizari.
In categoria productiilor TV, serialele "Game of Thrones" si "Homeland" s-au situat pe primul loc, cu cate 6 premii obtinute la cele doua gale. In top urmeaza "Game Change", "Hatfields & McCoys" si "Modern Family", cu cate 5 premii Emmy obtinute.
Premiile Primetime Emmy sunt acordate de Academy of Television Arts & Sciences, recompensand excelenta programelor de televiziune americane difuzate in prime time. Decernate in premiera in 1949, distinctiile au fost mult timp cunoscute sub denumirea de "premiile Emmy", pana la aparitia Daytime Emmy Awards, acordate pentru prima oara in anii 1970, iar cuvantul "primetime" a fost atunci adaugat in titulatura lor oficiala, pentru a elimina posibilitatea unor confuzii intre cele doua trofee.
Premiile Primetime Emmy se acorda, in general, in duminica ce precede debutul sezonului de toamna la televiziunile americane. Gala este difuzata, prin rotatie, de cele patru posturi de televiziune majore din Statele Unite ale Americii - CBS, ABC, NBC si FOX.










