Pe 1 aprilie, unul dintre cei mai apreciati pianisti romani ai momentului, Horia Mihail, porneste intr-un turneu national in care va canta lucrari ale lui Franz Liszt, compozitorul de la nasterea caruia se implinesc 200 de ani. Asemenea compozitorului maghiar, care isi transporta propriul pian la concerte, solistul roman va merge cu pianul dupa el.

Tot asemenea lui Liszt, un fel de 'megastar" al epociii sale, care chiar si la vizita in Tarile Romane a facut diverse actiuni umanitare, instrumentistul roman va face un gest de caritate. Pianul care va merge alaturi de el la recitalurile prin tara va fi pus la dispozitie de Societatea Romana de Radiodifuziune comunitatii locale din Medias.

Exista o prejudecata conform careia muzica clasica ar fi doar pentru 'unii"... Cum se vede acest lucru din punctul dumneavoastra de vedere? Vin oamenii la concerte?

In urma cu mai multi ani, am observat intr-adevar o imbatranire a publicului... Sau nu chiar o imbatranire, dar mergeam la concerte, si nu neaparat in Romania, si observam ca in sala era foarte mult par alb. La treizeci si ceva de ani, cat aveam la acea vreme, m-am gandit: 'Domn'le, biologic, in 20 de ani nu prea o sa avem spectatori. Cine vine in loc?". Atunci, impreuna cu doi colegi, violonistul Alexandru Tomescu si violoncelistul Razvan Suma, am facut o formatie de muzica de camera, Romanian Piano Trio, care a creat un mic fenomen. Si nu in randul melomanilor care participa in mod normal la concerte de acest gen, ci in randul populatiei tinere.

Timp de cinci ani am mers in toata tara, in orase unde nu exista activitate muzicala de sine statatoare. Am fost in orase in care s-a cantat pentru prima oara muzica clasica. In Hateg, de exemplu. Am dat primul concert de astfel de muzica din istoria orasului.

Noi am simtit ca problema nu e la public, ci e la noi, la muzicienii care cantam astfel de muzica si la cei care 'educa" in acest sens. Daca primul contact al oricarui individ cu ceva, nu neaparat cu muzica clasica, nu este unul placut, interesant, ci dimpotriva, plictisitor sau enervant (ma refer si la multele dintre orele de muzica care se fac in scoli), daca la primul concert nu asculta o muzica mai lejera, mai apropiata de ce intampla in societatea in care traim, acea persoana, e foarte probabil sa fie... pierduta.

Si ati cantat in blugi...

Da. Am renuntat la fracuri si am cantat in blugi. Ne-am facut tricouri cu fetele lui Beethoven sau Schumann. Am vorbit cu publicul. Iar rezultatele au fost absolut spectaculoase. In cinci ani, numarul de spectatori la concertele Romanian Piano Trio a crescut in proportie geometrica. Dau un singur exemplu: daca la primul recital la Timisoara - totusi, un oras mare si cu traditie - au fost 40-50 de persoane in 2006, la ultimul concert, cel din 2010, au fost peste 1.000 de oameni.

Sunt convins ca nu exista pericolul ca acest fenomen sa dispara, pericolul ca acest tip de muzica sa fie inregistrata, iar CD-urile toate sa fie puse in niste rafturi de care numai cativa 'alesi" sa se apropie. Si nu cred ca trebuie facut un efort de educare a intregii populatii a unei tari. Nu este cazul. Dar e normal ca si noi ca muzicieni, noi ca manageri sa scoatem capul intr-un mod cat se poate de modern si de actual si sa prezentam ceea ce facem intr-o varianta actualizata. Intr-o varianta care ar putea chiar sa intre in competitie cu alte genuri muzicale.

In ceea ce priveste educatia, credeti ca se poate face ceva mai mult la orele de muzica din scoli?

Parerea mea este ca s-ar putea face altceva. In cei zece ani pe care i-am petrecut in Statele Unite, am descoperit ca ei nu predau muzica in sensul strict al cuvantului. Adica fiecare individ sa cunoasca cum sa bata masura si cum sa solfegieze. Ar fi aberant. E ca si cum m-ar obliga cineva pe mine sa pictez. Eu sunt complet netalentat la desen. Daca desenez un caine trebuie sa scriu dedesubt ca-i caine, altminteri nu intelege nimeni nimic. De ce sa fiu eu obligat sa fac aceste chestii tehnice?

Ce pot invata, insa? Pot invata cum sa privesc un anumit tablou. La fel, orele de muzica, dupa parerea mea, ar trebui sa fie ore de 'apreciere a muzicii". In SUA, chiar asa se si cheama: 'music appreciation". Un profesor nu incepe la prima ora cu preclasici si cu tot felul de notiuni teoretice, care nu sunt nici interesante, nici esentiale pentru a asculta o anumita piesa muzicala. Ei fac legaturi intre muzica ascultata de generatia tanara (hip-hop, rock s.a.m.d ) si muzica pe care o facem noi, asa zisa 'muzica clasica". Fiindca aceste noi genuri sunt clar derivate din muzica care exista de secole. Si in acest mod, tinerii devin mult mai interesati.

Chiar am facut un experiment in America. Cantam intr-un trio cu doi americani si am avut o rezidenta de cateva zile in Maddison, Wisconsin. Si am vizitat cateva licee. Unul era intr-o comunitate afro-americana, un liceu in care, sincer sa fiu, mi-a fost frica sa intru. Dupa ce am vorbit copiilor, dupa ce le-am cantat putin (probabil limbajul cel mai apropiat pentru ei este cel al jazz-ului si rap-ului) si am facut paralele intre aceste genuri muzicale si muzica clasica si au devenit foarte interesati. Tin minte ca, la sfarsit, a venit la mine un individ foarte inalt. Se vedea ca in ochii lui exista o stralucire care, probabil, nu mai existase vreodata. A venit foarte timid si sfios catre mine, desi era un individ de care, daca l-as fi intalnit noaptea pe strada, mi-ar fi fost frica si a inceput sa ma intrebe cum functioneaza pianul. Cum iese sunetul. Cum studiez.

Sunt convins ca astfel de momente in viata anumitor oameni, care altminteri nu au o curba optima de dezvoltare, nu au cel mai corect traseu in viata, aceste momente pot, efectiv, sa schimbe directia.

De ce v-ati intors din SUA?

Fiindca in cei zece ani petrecuti acolo, timp in care am studiat si am fost si profesor asociat la Boston University, am vizitat Romania in fiecare an. Poate si de mai multe ori pe an. Imediat cum plecam inapoi 'la munca" in Statele Unite, imi faceam calendar A.M.R. ca la armata: Au Mai Ramas 'n" zile pana ma intorc in Romania. Si nu e o figura de stil, chiar faceam acest calendar.

A fost o experienta foarte utila din foarte multe puncte de vedere. Dovada e si ce se intampla acum in Romania cu mine. Am invatat foarte mult din pragmatismul american, din modalitatea in care ei transforma cam orice intr-un 'business". Si nu as vrea ca acest lucru sa se inteleaga ca fiind negativ. Practic, din cauza lipsei managementului muzical in Romania - la muzica clasica ma refer - am fost nevoit sa fac si aceasta meserie.

Si cum va descurcati ca manager?

A fost foarte dificil la inceput. Am inceput in 2003 in Brasov, unde am ajutat la sustinerea celei de 32-a editii a Festivalului International de Muzica de Camera, festival care nu ar mai fi avut loc daca nu s-ar fi gasit, cumva, 5000 de euro. Am inceput fara nici un 'antrenament" prealabil. Cand le-am propus colegilor mei din Romanian Piano Trio sa facem un turneu national privat au privit cu circumspectie ideea. Noi incercam sa cantam in diverse locuri din tara - si ambii colegi ai mei au fost plecati, dar s-au intors sa traiasca si sa cante in Romania - si primeam refuzuri de la parteneri, filarmonici si alte institutii de stat. De fapt, raspunsurile erau de felul urmator: 'va iubim pe toti trei, va apreciem, insa nu ne permitem sa va avem pe toti trei deodata pe scena". Asta insemna pentru ei sa plateasca transport si cazare pentru trei oameni si trei mici onorarii. Foarte mici. Efectiv nu isi permiteau chestia asta.

Pana la urma, i-am convins pe colegii mei sa facem acest turneu privat si am facut proiectul Schumann in 2006, proiect care apoi a devenit Music ON, apoi Music On LG. Am adaptat destul de mult din ceea ce se intampla in alte forme de mangement. Sportiv, de exemplu.

Apoi ati trecut si la concerte umanitare...

Turneul Stadivarius din 2008 l-am dedicat strangerii de fonduri pentru nevazatori. De ce? Pentru ca domnul Radu Sergiu Ruba, presedintele Asociatiei Nevazatorilor m-a sunat in decembrie 2007 cu rugamintea de a organiza un eveniment caritabil. Avea nevoie de niste bani sa plateasca un paznic, pentru santierul inceput si neterminat la Centrul de reabilitare al nevazatorilor. Romania e singura tara europeana care nu are nici pana in acest moment un astfel de centru. Cei 80 si ceva de mii de nevazatori au donat fiecare 2-3-5 euro si s-au strans cam 200.000. Au inceput lucrarile, s-au terminat banii si hotii au inceput sa fure din materiale. Ei aveau nevoie de bani ca sa plateasca un paznic sa stea acolo peste noapte.

I-am propus lui Alexandru Tomescu si acesta a fost de acord sa le dedicam intreg Turneul Stradivarius, sa incercam sa facem mai mult decat un concert caritabil prin care sa prelungim agonia acestei organizatii a nevazatorilor. Pana la urma am strans 120.000 de euro.

De ce ati ales sa cantati Liszt in acest turneu? Si de ce unde ideea 'pianului itinerant"?

Ideea acestui proiect s-a nascut in mai multe etape. Nu a fost din prima ideea: 'gasim un pian si il ducem la Medias". Pentru aceasta primavara, Alexandru Tomescu a decis ca Turneul Stradivarius sa il faca solo, cu 'Capriciile" lui Paganini. 'Asta imi da mie mult timp liber", mi-am zis si m-am gandit sa fac un turneu de recitaluri solo, un tip de turneu pe care nu l-am mai facut de peste zece ani, de cand eram in Statele Unite. Am discutat cu Oltea Serban Parau, redactor - sef la Radio Romania Cultural si director al Orchestrelor si Corurilor Radio. Ea mi-a spus ca ar fi interesant ca turneul sa marcheze cei 200 de ani de la nasterea lui Lizst. 'Dar stii ca Liszt mergea cu pianul lui dupa el? Si stii ca a fost si in Tarile Romane in 1846-47?" Stiam ca fusese, nu stiam cand si unde. M-am documentat si am descoperit ca Liszt fusese in actualul teritoriu al Romaniei si a cantat la Timisoara, la Arad, Aiud, Sibiu, Brasov, Iasi, Bucuresti, transportandu-si pianul pe cai navigabile, pentru ca ulitele de atunci nu erau departe de ulitele de acum si nu permiteau transportul unui instrument fragil. Pianul are vreo zece mii de piese. Va dati seama ca se poate deregla usor.

Apoi am mers mai departe cu ideea si am zis sa gasim un pian pe care sa il iau dupa mine. 'Si daca gasim un pian, nu am putea sa-l si lasam undeva?", am intrebat.

Liszt, care crease in acel moment o miscare numita 'Lisztomanie", la fel cum in secolul trecut s-a nascut 'Beatlemania", devenise un fel de 'megastar". Oamenii erau innebuniti de prezenta lui, de carisma lui si il urmareau in turnee, voiau sa stea cu el s.a.m.d. Fiind atat de popular si avand atatea concerte, nu o ducea foarte rau din punct de vedere financiar. Si in aceasta perioada de final al carierei de solist, pentru ca ultima parte a vietii - lunga, de altfel - a dedicat-o exclusiv compozitiei, dona toate onorariile unor cauze sociale. In Romania a facut la fel. A donat la camine de batrani, la orfelinate, la biserici, pentru tot felul de actiuni sociale. Cam asa s-a nascut proiectul 'Liszt - pianul calator", care, cu ajutorul Radiodifuziunii Romane, a devenit in acelasi timp si o actiune umanitara pentru ca o comunitate din Romania va beneficia de prezenta unui instrument de calitate. La finalul turneului, Societatea Romana de Radio va incredinta pianul de concert comunitatii orasului Medias.

De ce la Medias ?

Pentru ca Romania noastra draga si frumoasa are o infrastructura demna de invidiat care lipseste cu desavarsire. Asta se intampla si in muzica. Sunt foarte multe sali din Romania, chiar sali de concert, care nu au instrumente performante sau care nu au deloc instrumente. Sunt chiar orase resedinta de judet care nu au asa ceva sau au instrumente din 1950-1960 intr-o stare deplorabila.

Anul trecut, cu vreo 10 zile inainte de concertul pe care Romanian Piano Trio urma sa il sustina la Medias, am fost sunat de partenerii de acolo, Fundatia 'Stefan Ludwic Roth". Erau disperati: 'nu gasim pian!", 'incercati la Sibiu!", 'nu putem de la Sibiu!", 'incercati la Sighisoara!", 'nu putem de la Sighisoara!". Pana la urma am fost nevoit sa le propun sa ia pianul meu digital, ca pe cel mare nu prea aveau cum sa-l care. Si nici tehnician sa-l acordeze. Deci, am apelat la aceasta solutie de compromis - un pian digital amplificat. Si ne-am dus la concert. Si acolo ne asteptau 600 de persoane. Considerand dimensiunile Mediasului, e un procent absolut incredibil. E ca si cum ar veni 30.000 de oameni la un concert de muzica clasica la Bucuresti. Din acel moment, ne-am gandit ca Mediasul merita un pian.

Ce credeti ca ar trebui sa asculte sau ce ar trebui sa faca un novice in muzica clasica? Sa asculte CD-uri, sa mearga la concerte?

Muzica e ca un microb care te prinde sau nu. Cel mai bine ar fi sa intre in contact cu unul care are acest microb. Sunt destui. Sa nu credeti ca spectatorii care vin acum la concerte au stiut de la inceput ce le place. Si sunt multi, iar in ultima perioada sunt tot mai multi tineri. Au venit incet-incet. Adusi de unul, de altul.

In acelasi timp, marea majoritatea a caselor de discuri au scos CD-uri, de genul 'The best of..."

Sunt bune astea?

Din punct de vedere interpretativ nu sunt dintre cele mai bune. Insa este o modalitate destul de lejera de 'a te imprieteni" cu muzica. Zici 'asta chiar imi place", o asculti o data, de doua, de trei ori si apoi devii interesat si intri pe youtube. Descoperi acolo o alta interpretare. Incepi deja sa sesizezi diferentele: 'imi place asta mai mult decat cealalta, desi e aceeasi piesa".

Din pacate, nu exista cursuri de acest gen in Romania. As vrea ca undeva in viitor sa organizez astfel de cursuri pentru oameni care nu au avut acest contact cu muzica clasica pana acum. Sunt o groaza de oameni din clasa de mijloc, sau mijloc-superioara, care nu au avut timp si nici n-au stiut cum, dar poate ar vrea si nu stiu cum sa faca.

Muzica clasica este pentru toata lumea. Este un limbaj al sufletului in primul rand, al sufletului compozitorului, al interpretului si se adreseaza sufletului ascultatorului. Pregatirea nu este necesara. E nevoie doar de o deschidere. Atat a mintii, cat si a inimii.

-------------------------------------

Cand incepe turneul?

Pe 1 aprilie la Sala Thalia din Sibiu. Este primul dintre cele sase recitaluri care vor anunta partea a doua a turneului, cea a pianului itinerant. Turneul continua la Brasov (3 aprilie), Cluj Napoca (5 aprilie), Baia Mare (7 aprilie), Targu Mures (10 aprilie) si Iasi (12 aprilie).

Si cand plecati cu pianul dupa dumneavoastra?

La Bucuresti, la Sala Radio va avea loc pe 15 aprilie recitalul care marcheaza plecarea pianului de concert spre destinatia finala. El va fi pus la dispozitie de Societatea Romana de Radiodifuziune comunitatii locale din Medias, care nu dispune de un astfel de instrument.

Unde va mai calatori pianul?

El va merge in alte localitati in care nu exista un instrument performant. Pe 17 aprilie voi canta la acest pian in Hunedoara, pe 18 la Deva, pe 19 la Alba Iulia, pe 20 la Dumbraveni, iar pe 21 pianul va ajunge la destinatia sa finala, Medias.

De ce ati ales Mediasul?

In turneele pe care le-am organizat si sustinut alaturi de colegii mei in ultimi ani, ne-am confruntat de nenumarate ori cu problema infrastructurii dezastruoase a salilor de concerte. Ultima data s-a intamplat in Medias la sfasitul anului trecut, la ultimul concert al turneului Music ON. Atunci ne-am gandit ca locuitorii din Medias ar merita sa aiba un pian.

O sa mai faceti astfel de turnee?

Dorim ca turneul din acest an sa nu ramana o actiune singulara, sa se reia in primavara anilor 2012, 2013 si poate si mai mult. Intentionam ca pe viitor, noi, adica Radio Romania si Asociatia Culturala Accendo, organizatorii acestui turneu, sa reusim sa dotam cat mai multe sali de concerte cu instrumente performante.