Pe ultima suta de metri inainte de startul celei de-a sasea editii a Premiilor "Ioan Chirila", Iarina Demian, sotia marelui cronicar sportiv Ioan Chirila, actrita, regizor si scenarist, ne-a vorbit despre dificultatile si satisfactiile organizarii unui asemenea eveniment, dar si despre lumea teatrului, unde este colega de scena cu fiul sau, Tudor Chirila.

Cum au luat nastere Premiile "Ioan Chirila"?

Au avut loc cinci editii, ne pregatim pentru a sasea, care sper sa nu fie ultima. La inceput a fost ideea, dupa care s-a inceput munca la proiect. In Romania nu exista continuitate in niciun domeniu, totul se schimba, de la legile fiscale pana la ordonante, hotarari judecatoresti, hotarari guvernamentale etc.

Cat dureaza organizarea unui asemenea eveniment? Aveti dificultati in a gasi sustinatori, sponsori?

"La premii" muncim cam din luna iulie-august pana in noiembrie, dar se pare ca tot nu este suficient atata vreme cat sponsorizarile raman o mare problema. Nu cred ca voi invita, vreodata, fete dezbracate care sa ofere premii ziaristilor ca sa fac un eveniment "ca la carte". In schimb, primele editii s-au desfasurat la Ateneul Roman intr-o atmosfera cu adevarat speciala, cu un program artistic (de obicei muzica clasica).

De fiecare data ne propunem o multime de lucruri noi care sa faca din acest eveniment, o sarbatoare. Am schimbat regulamentul si, printre altele, am introdus un premiu de excelenta. Sa spunem ca este si un premiu de suflet. Cred ca Premiul "Ioan Chirila" este un pasaport, atat pentru tineri cat si pentru varstnici.

Ce greutati ati intampinat in realizarea proiectului Premiile Ioan Chirila?

Un proiect cultural nu prea "starneste", sponsorii. Ma incapatanez sa cred ca intr-o zi lucrurile se vor reaseza pe fagasul lor.

Anul acesta a fost mai greu ca oricand. Tudor Chirila s-a implicat foarte mult in aceste Premii nu doar cu idei dar, mai ales, s-a ocupat de partea cea mai grea si mai umilitoare ca sa spun asa: gasirea unor sponsori.

Cum sprijiniti tinerii jurnalisti sportivi?

Anul trecut au fost peste 100 de tineri inscrisi la categoria "Talentul anului" si am fost mirata sa citesc articole excelente, scrise cu sensibilitate si maturitate. Din pacate nu le-am putut oferi castigatorilor decat o colaborare in redactia de sport a unui ziar, colaborare care nu a functionat intodeauna. Sprijinul nostru inceteaza in acest moment. Ei trebuie sa invete sa se descurce singuri si sa se integreze in redactia respectiva.

Mosteniti dragostea pentru presa sportiva de la sotul dumneavoastra?

Citeam intodeauna articolele sotului meu si am vazut totul prin prisma lui Ioan Chirila. De cand am organizat aceste Premii ne-am lovit de multa nepasare, aroganta sau orgolii.

Exista insa, trebuie sa recunosc, o elita a presei sportive care se extinde. Nu vreau sa dau exemple, insa sunt sigura ca multi cititori cumpara presa sportiva pentru X si pt Y asa cum o cumparau candva pentru Ioan Chirila. Acesta este si scopul Premiilor : o elitizare a presei sportive, a limbajului, a stilului.

Urmariti competitii sportive?

Ma uit deseori la meciuri si in special la cele internationale, sunt foarte interesata mai ales ca imi doresc ca Ionut Chirila sa antreneze din nou. Probabil, insa, ca si aici trebuie sa stai la coada sau sa ai o anumita varsta sau sa faci parte dintr-o mafie. Nu stiu sa folosesc alt cuvant, iar la capitolul acesta nu sunt prea diplomata.

Ati revenit pe scena dupa sase ani, in spectacolul "O lume pe dos" a carui regie va apartine. Ce v-a determinat sa va reintoarceti?

Am revenit pe scena fiindca nu sunt putini cei care nu concepeau ca nu mai joc. Am vrut sa fac o mica demonstratie in primul rand pentru mine si mi-a iesit. Imi era dor de aplauze, de scena, de mirosul decorului.

Cum este sa jucati alaturi de fiul dumneavoastra?

Cand joc alaturi de fiul meu, suntem doar doi actori si atat. Doi actori care se iau la intrecere, dar care se respecta si nu se tradeaza.

Al Pacino spunea: "In general este mai usor sa lucrezi cu oameni pe care ii stii, de aceea multe familii joaca impreuna, este ca un numar la trapez, unul depinde de celalalt si cand cunosti toanele si ritmul celuilalt, oamenii se pot sustine si pot realiza multe impreuna".

Cum va simtiti mai bine, in postura de regizor sau in cea de actrita?

Ma simt bine in ambele posturi, dar am descoperit ca un regizor este mai respectat decat un actor, dar un actor este mai iubit decat un regizor.