Regizorul Radu Mihaileanu a declarat intr-un interviu acordat MEDIAFAX ca are nevoie ca actorii cu care lucreaza sa aiba incredere in el si ca niciodata nu ii va duce pe acestia in situatii inconfortabile pentru ei.

Asezat pe masuta din sala "Ileana Berlogea" a Universitatii Nationale de Arta Teatrala si Cinematografica din Bucuresti, inconjurat de studenti, unii pe scaune, altii ghemuiti pe jos, Radu Mihaileanu vorbeste tehnic, Radu Mihaileanu vorbeste "business". Aceasta este o alta fateta a regizorului jovial si citabil de la evenimente. Lejeritatea sa ca persoana este dublata de profesionalismul cu care analizeaza si discuta cu partenerii sai fiecare cadru din cele 24 pe secunda cu care ruleaza un film.

Prima care vine este muzica, le explica Mihaileanu studentilor. Pentru a face un film, trebuie ca acesta sa aiba ritm. Astfel, Mihaileanu a povestit ca pentru filmul "Concertul" a ascultat Ceaikovski la nesfarsit, pentru "La source des femmes" a ascultat muzica de inspiratie berbera, iar pentru un proiect pe care si-ar dori sa il vada devenit film, despre cultura masai, si-a procurat CD-uri cu muzica inspirata din cultura acestora, de la melodii cu instrumente rustice pana la rap si hip-hop.

Cu actorii, Radu Mihaileanu face un adevarat cantonament. Pentru lungmetrajul "La source des femmes", Mihaileanu a petrecut trei luni in Maroc, impreuna cu actorii sai, inainte de inceputul filmarilor. In timpul acesta, cei din echipa ajung sa fie o mica familie. Sa se certe, sa manance impreuna, sa isi afle unii altora povestilor. "E ca o relatie umana normala", a spus Mihaileanu. Iar cand casa de productie nu vrea sa finanteze o sedere mai lunga inaintea filmarilor, raspunsul regizorului vine prompt: "Castigati mai mult decat bugetul unei tari africane, ce inseamna pentru voi inca 30 de zile de hotel?".

Regizorul a mai povestit studentilor prezenti la masterclass ca isi doreste sa lucreze cu actori volubili, vii, dispusi sa fie imbogatiti si modelati. "Eu cred ca sunt doua tipuri de actori. Tehnicienii, care sunt foarte buni, dar cateodata ma intreb cum fac dragoste - «stai asa, fa asa». Si apoi sunt actorii care au o tehnica foarte buna, dar pe care au uitat-o", spune regizorul. Acesta a spus ca, atunci cand o scena nu iese bine dupa mai multe filmari, foloseste anumite "butoane" cu actorii sai, pentru a activa o reactie pe care cauta sa o surprinda pe pelicula.

Radu Mihaileanu, care este calificat in strainatate drept "roman" si in Franta, "franco-roman", aproape niciodata "francez", spune ca presa din tara in care locuieste are pareri impartite in privinta lui. "Liberation, Telerama si Cahiers du Cinema mi-au reprosat ca sunt prea umanist (...), eu barbaria am vazut-o. Am vazut si barbaria de pe vremea lui Ceausescu si barbaria din Africa (...), m-am lecuit", spune regizorul. In schimb, Le Figaro si Le Parisien il iubesc. "E ciudat... fac filme mai mult de stanga si ma iubesc cei de dreapta. Sunt evreu, dar ma iubesc catolicii", spune acesta.

Regizorul Radu Mihaileanu a acordat un interviu MEDIAFAX cu ocazia vizitei sale in Capitala, la Festivalul International de Film Bucuresti (19 - 25 martie), in cadrul caruia si-a lansat cel mai nou lungmetraj al sau, "La Source des Femmes". Totodata, invitatul de onoare al Festivalului Bucuresti a sustinut, marti, la Universitatea de Arta Teatrala si Cinematografica "I. L. Caragiale", masterclass-ul intitulat "Du bonheur et de la liberté de créer et de s'exprimer".

Prezentam integral interviul acordat MEDIAFAX de Radu Mihaileanu:

Reporter: Ati avut reactii negative la cel mai nou film al dumneavoastra de la comunitatea musulmana?

Radu Mihaileanu: Eu ma asteptam, sa fiu sincer, la niste critici sau am putea sa numim critici mult mai violente din partea unora. N-am avut, din fericire, violenta asta extrema la care ma asteptam, am avut niste extremisti ai unei comunitati foarte specifice, care este cea berbera, care s-au indignat foarte mult ca n-am facut filmul in limba lor, filmul inspirandu-se efectiv foarte mult din cultura lor. Deci m-a surprins putin. Pe de o parte, nu ma asteptam, pentru ca eu, laudand frumusetea lor in tot filmul, inspirandu-ma in costume, decoruri, cantece si asa mai departe de cultura asta nemaipomenita, m-a surprins faptul ca nu au inteles ca, facand un basm universal arab, nu puteam sa-l fac in limba berbera, pentru ca, daca l-as fi facut in limba berbera, m-ar fi atacat tot ei spunand: "de ce ne critici numai pe noi cand sunt altii la fel ca noi?". Dar m-au facut sa gandesc, dar m-a surprins ca nu m-au atacat mai mult altii.

Rep.: Dar nu la modul "De ce vine un regizor evreu sau un regizor barbat sa vorbeasca despre emanciparea femeilor musulmane?"

R. M.: Nu, nu. Asta nu. Din fericire, nu m-a atacat nimeni si sunt fericit sa zic de inteligenta lor ca nu m-a atacat nimeni ca eram evreu, nici in Maroc, nici in Tunisia, nici nicaieri si mai ales ca majoritatea... ca femeile s-au exprimat din toate tarile astea... Bine, am aratat si noi, ca sa fim siguri ca nu spuneam tampenii, am aratat filmul pentru presedinte de organizatii de femei care aparau drepturile femeilor, mai ales in Maroc, dar si in Tunisia. Deci, foarte repede, ele au adoptat filmul. Poate ca era mai greu dupa aia... Publicul fiind in majoritate feminin, le-a ajutat pe acestea sa discute cu barbatul, sa discute cu socrii. Le era poate dificil unora, dupa aia, sa se revolte, pentru ca le era frica ca femeile o sa le sara in cap.

Rep.: Vorbeati si de apasatul pe "butoane" cand e vorba de actori. Cand vine un moment de impas, faceti apel la niste detalii personale pe care vi le dezvaluie actorii. A existat vreun actor care dupa aceea v-a urat, oarecum, ca ati facut apel la lucruri atat de personale?

R. M.: Pana acum nu, dar inteleg intrebarea dumneavoastra, ca unul s-ar considera ca l-am manipulat. Deocamdata nu. Imi inchipui, pentru ca calitatea umana a prieteniei noastre a fost de atat de mare incredere... e un dialog permanent intre un regizor si un actor. Eu am nevoie ca el sa aiba incredere in mine si sa stie ca eu niciodata n-o sa-l duc ... De exemplu, mi s-a intamplat de multe ori cand actorii dau atat de mult, cu generozitatea lor, ca simt ca sunt la frontiera unde sa se sparga. Ca imi dau atat de mult... Cand simt ca sunt aproape de frontiera asta care ar putea fi nemaipomenita pentru mine ii opresc. Adica e o limita in care cinema-ul nu este mai important decat viata. Deci ei stiu asta si e un schimb de incredere atat de puternic intre noi. Eu am incredere in ei ca ei imi vor da, ei au incredere in mine ca unde-i voi duce nu-i duc numai sa profit de ei si ca sa-i sparg si ca dup-aia ii arunc. De exemplu, si cu copiii. Cand filmezi cu un copil, in ultima zi de filmare nu trebuie sa-l parasesti asa, pentru ca pentru el a fost o experienta foarte puternica si trebuie sa te ocupi de el ca sa se reintegreze in scoala, cu prietenii lui. Nu-l arunci de pe o zi pe alta. La fel cu actorii. De multe ori, eu si actorii mei principali ramanem prieteni. E o incredere. Melanie Laurent, de exemplu, ce mi-a dat la "Concertul" ... stiam care era limita, ca sa n-o sparg. Si de multe ori, dupa aia, ei spun ca au trait o aventura extraordinara, pentru ca au descoperit, cateodata, gratie "butoanelor" astora un teritoriu intim al lor pe care nu-l cunosteau.

Rep.: Ati spus ca, daca ar fi sa faceti un film cu tema romaneasca sau in Romania, ati face un film despre fuga dumneavoastra din tara? Cine ar juca rolul dumneavoastra?

R. M.: Habar n-am... nu stiu... inca nu m-am dus cu gandirea atat de departe. Rar scriu cu un actor in creier. Mi s-a intamplat acum, la "Izvorul femeilor" ("La source des femmes", n.r.), cu Leila (Bekhti, n.r.), dar e rar. Subiectul mi se pare... Multi imi cer sa scriu o carte autobiografica sau sa fac un film. Le-am spus tuturor: "Voi face un film in momentul in care voi fi capabil sa rad de tragedia mea". Deci simt ca nu-s prea departe, ca incepe sa fie coapta. Am gasit poate cum... adica care ar fi limbajul si care ar fi punctul de vedere ca sa devina tragicomica si absurda.

Rep.: Ati spus, la un moment dat, despre dumneavoastra ca ati fost un actor prost...

R. M.: Da, e-adevarat.

Rep.: Cum devine un actor prost un regizor bun?

R. M.: Ce mi-a servit ca actorie, stiind mai ales de ce eram prost, de ce m-au uimit actorii buni, ce flacara in plus au ei fata de ce aveam eu, ce evantai foarte larg au ei fata de cel mic, restrans pe care il aveam eu... Si totusi experienta... E ca in momentul cand scrii. Cand scrii, incepi sa aluneci in subiectivitatea altuia. La fel, cand dirijezi un actor incerci sa intelegi mai intai ce vrea el si cum se simte el bine. Altfel... Dar asta e dragoste. Cand esti, cand te casatoresti sau esti in cuplu cu cineva, daca incerci numai sa fii tu fericit, dupa schema ta, o dai in bara foarte repede. Daca incerci sa fii si tu fericit, dar si sa il faci fericit pe celalalt din punctul lui de vedere, s-ar putea sa fim doi fericiti. La fel cu actorul, incerc sa vad care e complexitatea lui, stiind ca eu n-am putut s-o am. Dar acum, jucand, cand am jucat in teatru, stiu care sunt asteptarile actorului. Asta e foarte important pentru mine... sa nu ma situez numai in postura regizorului, sa ma situez de multe ori in postura lui si sa ma intreb ce asteapta el de la mine.

Rep.: Tatal dumneavoastra da prima clacheta la filmele dumneavoastra. A fost si in Maroc?

R. M.: Da, da, da. Si in Maroc au fost doua chestii nostime. Una foarte zguduitoare emotional. Tatal meu, cum se stie, a fost deportat ca evreu, a fost in lagar, a evadat. Deci este evreu si a trait ceea ce se numeste holocaustul. A venit in Maroc, in satuc, a dat prima clacheta si, de obicei, tine un mic discurs pe care l-a scris ca sa indrume, ca filmarea sa fie fericita. A facut un speech despre lumea araba, lumea arabo-musulmana, care este considerata, printr-o stupiditate, dusmanul evreilor, care e o prostie. A facut un speech foarte laudator la cultura arabo-musulmana si a terminat discursul cu "In shaa'Allah " ("Cu voia Domnului", in araba, n.r.) care a fost foarte emotionant. Si asta avem inregistrat, pentru ca se filmeaza tot timpul.

Al doilea lucru nostim este ca are 90 de ani si chiar daca este foarte viu... satul ala este foarte in panta, nu exista stradute cu trotuare. Deci, ca sa nu cada saracul, i-am organizat un scaun cu purtatori ca la egipteni, pe timpuri, ca la faraoni. Avem poze si l-am filmat cum se plimba prin sat. Oamenii schimbau pozitiile de aparat sau decorurile si el se plimba prin sat cu scaunul ala nemaipomenit.

Nascut in 1958, la Bucuresti, Radu Mihaileanu este fiul unui jurnalist evreu, Mordechaï Buchman, care, dupa ce a evadat din lagarul de concentrare unde fusese deportat de nazisti, si-a schimbat identitatea.

Mihaileanu a debutat in lungmetraj cu "Trahir", care a obtinut Grand Prix des Amériques la Festival des Films du Monde de la Montreal. Recunoasterea internationala a venit odata cu cel de-al doilea film, "Trenul vietii/ Train de vie", care a primit premiul FIPRESCI la Venetia si premiul publicului la Sundance. Radu Mihaileanu si-a reconfirmat talentul si dragostea pentru temele sale favorite - exilul si identitatea nationala - cu "Traieste/ Va, vis et deviens!", recompensat cu Label Europa Cinemas si premiul publicului sectiunii Panorama la Festivalul de la Berlin si cu premiul pentru cel mai bun scenariu original la gala César 2005. In 2009, Mihaileanu a scris si a regizat "Concertul", nominalizat la Globul de Aur pentru cel mai bun film strain, premiat cu César pentru cel mai bun sunet si cea mai buna coloana sonora si laureat al galei Gopo 2010 la categoriile "montaj", "scenografie", "machiaj/coafura" si "muzica originala".

"La source des femmes" a avut premiera in 2011, la Festivalul International de Film de la Cannes, si va putea fi vazut in cinematografele romanesti de la sfarsitul lui martie, fiind distribuit de Independenta Film.

"La source des femmes" este povestea unor femei care locuiesc intr-un sat dintr-o regiune desertica. Pentru ca sotii lor refuza sa le faca viata mai usoara si sa aduca apa in sat, acestea se hotarasc sa faca o greva a sexului. Povestea este inspirata dintr-un fapt real din Turcia, dar filmul a fost realizat in Maroc, deoarece este, intr-o masura, "povestea de iubire" a autorului cu aceasta tara, dar si povestea lui de iubire cu femeile marocane.