Salman Rushdie a povestit, intr-un interviu acordat Mediafax, despre modul in care si-a scris memoriile, care au ca punct central perioada in care a fost condamnat la moarte de ayatollahul Khomeini; desi povestea lui a tinut prima pagina a ziarelor, scriitorul prezinta, acum, varianta sa.

Pe 14 februarie 1989, de Ziua indragostitilor, Salman Rushdie a fost sunat de un jurnalist de la postul de televiziune BBC, care i-a spus scriitorului ca fusese "condamnat la moarte" de ayatollahul iranian Ruhollah Khomeini. Atunci a auzit pentru prima data cuvantul "fatwa" (condamnare la moarte). Ce crima comisese? Era autorul romanului intitulat "Versetele satanice", acuzat de a fi fost "impotriva Islamu­lui, a profetului si a Coranului".

In interviul acordat la Londra agentiei de presa Mediafax, Salman Rushdie vorbeste despre motivele pentru care scriitorii sunt primii care trebuie sa fie redusi la tacere de un regim tiranic, despre cei care l-au ajutat in, probabil, cea mai neagra perioada a vietii sale, despre motivele pentru care "Versetele satanice", cel mai ambitios volum al sau, are, in sfarsit, destinul unei carti obisnuite si, nu in ultimul rand, despre cum poti afla daca esti sau nu urmarit de o masina pe autostrada.

Intrebat daca "Memoriile" vor supara oamenii asa cum au facut-o "Versetele satanice", Salman Rushdie a declarat: " Nu, nu cred ca va supara pe nimeni... Adica este povestea vietii mele, de ce ar supara pe cineva? Incerc sa vorbesc foarte corect despre oameni. Multi oameni stiu ce este in carte. Ideea este ca sa spui adevarul inseamna sa spui adevarul si, daca am de ales intre a spune adevarul si a nu supara cativa oameni, voi spune adevarul."

"Oh, vor fi foarte surprinsi (rade). Este ca atunci cand ai un secret. Si este un secret foarte bine pastrat. Toata lumea crede ca stie ce s-a intamplat, dar, de fapt, doar tu stii ce s-a intamplat. Si la un moment dat te gandesti "Ok, o sa dezvalui secretul asta si oh, da, o sa fie uimiti", a afirmat Rushdie despre continutul memoriilor sale.

Despre dorinta de a continua sa scrie, cu toate amenintarile la moarte, scriitorul a explicat ca: "dintotdeauna am vrut sa fiu scriitor, dar a fost singura data in viata mea cand mi-am zis: "nu merita". Petreci cinci ani din viata scriind cea mai buna carte pe care o poti scrie si se intampla asta? Ar trebui sa fiu sofer de autobuz. Ar fi o profesie mai demna. Cred ca acesta a fost un semn al fortei socului suferit. Si a durat destul de mult (...). Si apoi, ceea ce m-a adus inapoi a fost promisiunea pe care i-o facusem fiului meu, Zafar, ca voi scrie o carte pentru el, o carte pe care ii va placea sa o citeasca. Mi-am zis ca ar trebui sa imi pastrez promisiunea. Ce s-a intamplat i-a tulburat si lui viata in aceeasi masura in care mi-a tulburat-o si mie. M-am gandit ca as putea macar sa imi tin promisiunea."

In interviu, Salman Rushdie a vorbit si despre relatia speciala pe care a avut-o cu garzile sale de corp.

"Da, am dezvoltat o relatie cu ei. Si da, in tot timpul asta, mai mult de zece ani, am ajuns sa ii cunosc pe multi dintre ei. Stateau cu mine cate doua saptamani, in ture. Asta presupune sa stai mult timp cu niste oameni. Cu pauze, au stat cu mine doi sau trei ani. Astfel ajungi sa cunosti oamenii", spune scriitorul.

Despre "Versetele satanice", Rushdie a afirmat ca lucrarea sa in sfarsit poate avea viata unei carti normale.

"Scandalul nu este o garantie a supravietuirii. Nu ne amintim de scandalurile literare de acum 100 de ani si, daca ne-ar spune cineva de ele, nu ne-ar pasa prea mult. Fiecare carte care supravietuieste supravietuieste pentru ca oamenii o iubesc, nu pentru ca este urata. Asta este testul. daca trece testul asta, va trai in continuare. Acum, in sfarsit, pentru ca lucrurile nu mai sunt atat de fierbinti, oamenii pot sa citeasca "Versetele satanice" ca pe o carte, nu ca pe un scandal politic. Asa ca sper ca va avea feedback-ul pe care oamenii il dau cartilor: unii le iubesc, altii nu pot sa le suporte, altii o judeca drept "hmmm, asa si-asa". In sfarsit, dupa mai mult de 25 de ani de la publicare, cartea va avea viata normala a unei carti".

Scriitorul a discutat in interviu si despre cenzurarea artistilor in regimurile totalitare.

"In aparenta, este straniu... adica... scriitorii nu au armate, nu au arme, de obicei, sunt cam incompetenti fizic. Dar ei sunt, atunci cand este vorba de regimuri totalitare, scriitorii sunt cei mai temuti dusmani. Primii care sunt inchisi cand vine un dictator la putere sunt scriitorii. Dar de ce? Cred ca din mai multe motive. In primul rand, nimeni nu este stapanul scriitorilor. Un scriitor este o voce pe cont propriu, care spune ce crede. Este terifiant pentru un dictator sa nu poata fi capabil sa controleze vocea asta. Si apoi, pentru ca scrisul este un mod de a crea o viziune asupra lumii... un dictator vrea ca el si numai el sa stabileasca viziunea asupra lumii, asa ca oamenii care au ridicolul curaj de a avea viziuni asupra lumii sunt cei care trebuie redusi la tacere", a explicat Rushdie.

Salman Rushdie este autorul a saisprezece carti, printre care "Copiii din miez de noapte", roman castigator al Booker Prize, in 1981, al Booker of Bookers, in 1993, si, in 2008, al Best of Booker. "Ultimul suspin al Maurului" a castigat Whitbread Prize in 1995 si premiul Aristeion pentru literatura al Uniunii Europene. In 2007, Salman Rushdie a fost investit cu titlul de cavaler al Marii Britanii pentru servicii aduse literaturii. Este membru al Societatii Regale pentru Literatura/ Royal Society of Literature si Comandor al Ordinului Artelor si Literelor.

Volumul "Joseph Anton. Memorii", de Salman Rushdie, este disponibil in librariile din toata lumea incepand de marti. In Romania, cel mai recent volum al lui Rushdie este publicat la Editura Polirom.