Cand ne intalnim cu prietenii, intotdeauna ne amintim de peripetiile prin care am trecut, de poznele facute impreuna, de situatiile incomode. Dar ne place sa ascultam si povestile altora - cum ar fi ale politicienilor, oamenilor de cultura ori fostilor ministri - despre peripetiile din tinerete.

Totul se petrece in emisiunea 'Distractia pe vremea mea" de la Ante­na 2, emisiune in care mo­­de­­ratoarea Irina Cordoneanu le propune invitatilor sa vorbeasca des­pre situatiile comice, jenante ori ciudate prin care acestia au trecut. Dar e simplu sa pui intrebari, sa nu fii nevoit sa dai detalii, asa ca i-am propus Irinei Cordo­neanu sa treaca de cealalta parte a pupitrului si sa ne vorbeasca despre 'distractia pe vremea ei".

Din toamna anului trecut moderati emisiunea 'Distractia pe vremea mea". Care au fost motivele acestei schimbari?

Irina Cordoneanu: Voiam sa vad la televizor o emisiune de divertisment pe gustul meu (pentru ca sunt om de televiziune, va rog sa va imaginati fata mea spunand fraza de mai sus: ochii rad, zambetul este autoironic, mainile se ridica sa puna cenusa in cap...). Am spus-o in gluma, dar ironia ascunde si un mare dram de adevar. Am avut, inca o data, sansa de a face parte din echipa Antenei 2, care a riscat, din nou, cu mine. Spun riscat, pentru ca 'Distractia pe vremea mea" nu este un format importat de undeva, verificat de altii si, apoi, pus in aplicare si la noi, asa cum sunt majoritatea productiilor pe care le urmariti la televizor. 'Distractia pe vremea mea" este un format nou, inspirat din viata noastra, a tuturor. Cand ne intalnim cu cei dragi depanam amintiri, radem de nastrusniciile facute in trecut si ii combatem pe cei din alte ge­ne­ra­tii cu ajutorul sintagmei 'pe vremea mea". Noutatea formatului, dar si familiaritatea lui sunt, in opinia mea, principalele atuuri. In plus, ni-i arata pe invitati intr-o alta perspectiva. Invitatii sunt oameni cu­noscuti de noi toti, dar apar aici intr-o alta ipostaza.

Cat de deschisi sunt invitatii sa vorbeasca despre detalii ale vietii lor?

I.C.: Sunt deschisi, pentru ca ii intampi­nam si ii tratam ca pe prietenii nostri, nu conteaza daca ne-am mai intalnit vreodata sau ne vedem prima oara. Au voie sa spuna ce doresc, nu sunt taxati pentru opiniile lor. Nu de noi. Doar de telespectatori, in mo­men­tele in care ii simt falsi. Am avut un astfel de invitat, culmea, unul singur, care a pozat in ceea ce nu era. Publicul l-a simtit si l-a taxat, pe site-ul emisiunii.

Sunt istorioare, povestite de un invitat, care v-au ramas in minte?

I.C.: Am in cap zeci de istorioare spuse de invitatii mei, care m-au impresionat placut. Aproape ca nu exista un invitat care sa nu fi spus sau sa nu fi facut ceva uluitor in emisiune. Si oamenii pe care ii suspectam de lipsa de umor m-au lasat cu gura... pana la urechi... de ras. Vrem sa facem un promo nou pentru emisiune si un astfel de clip trebuie sa aiba maximum 30 de secunde. M-am apucat sa selectionez replici spumoase, posturi haioase. Mi-a iesit un promo de o ora. Cred ca o sa-l difuzam sub forma editiei de aur: 'Oamenii pe care ii cunoasteti, asa cum nu i-ati mai auzit si vazut decat la «Distractia pe vremea mea»". Vin politicieni, deputati, senatori, fosti ministri, pe care ii stim in­­crancenati, de­magogi, gata sa sfasie, duri, reci... si se transforma in oameni, ne arata si altceva, neprelucrat. Vin oameni de cultura, directori de institutii: au umor, sunt zambitori si autoironici. Vin tineri care nu mai par superficiali si lipsiti de cali­tati, care isi apara valorile si distractia lor, care ne trezesc simpatia.

Pretuiesc mult acest lucru. Mi-am inregistrat fiecare editie. Va dati seama? Sa-i vedeti la televizor, dansand sau facand karaoke, declaratii de dragoste, spunand bancuri pe Theodor Melescanu, Sulfina Barbu, Varujan Vosganian, Liliana Minca, Codrut Seres, Lavinia Sandru, Dan Matei Agaton, Ana Birchall, Alexandru Athanasiu, alaturi de Rodica Popescu Bitanescu, Ion Haiduc, Ianna, Ernest, Lorette, Mircea Zara, San­zi­ana Buruiana, Glance, Natalia Mateut etc.

Cum era 'distractia" pe vremea
 Irinei Cordoneanu?

I.C.: Sunt o persoana vesela. Mi-a placut (si imi place) sa ma distrez, sa fac farse... Cand eram mica, ma jucam si ma amuzam transformand tot ce era negativ intr-un atu. Mi-amintesc ca se lua curentul, era pe vremea lui Ceausescu. Adoram acest lucru, mai ales iarna. Se intuneca devreme si ne jucam de-a v-ati-ascunselea. Evident, era mult mai amuzant fara lumina. Nu prea erau mancaruri alese pe masa, in anumite perioade, dar ma amuzam imaginandu-mi ca suntem nau­fragiati si trebuie sa economisim proviziile. Viata este atat de frumoasa pe cat vrea fiecare sa o vada. Poti sa ai foarte multe, dar sa nu-ti ajunga, sau poti avea mai putin, dar sa te bucuri.

Sa trecem putin prin rubricile emisiunii: Va mai amintiti prima noapte petrecuta fara supravegherea parintilor?

I.C.: Categoric, am o memorie de elefant... Glumesc, dar sunt fata, fetele tin minte astfel de chestiuni. Prin clasa a sasea am fost la majoratul unui prieten de familie. Mama m-a lasat numai pe mine acolo, adultii petreceau intr-un apartament alaturat. Eram singura fata, o salbatica si jumatate, restul invitatilor fiind numai baieti. Era prezent si un baiat, mai Don Juan. Nu ma intrebati cum il chema, ca nu mai stiu. M-a luat la dans, mi-a tradus versurile melodiilor (vrajeala curata), a incercat sa ma sarute. A trebuit sa plece de­vreme si, din punctul meu de vedere, a fost o mare bucurie, ca ma aga­sa... M-am dus sa ma joc cu baietii, chestii baietesti, nu prostii siropoase... Prin liceu, lucrurile s-au schimbat. Prima noapte fara supravegherea parintilor am petrecut-o cu colegii de clasa, intr-o excursie la munte. Cand am ajuns la cabana, cel putin o ora ne-am 'batut" pe paturi: cine ce pat pri­meste, mai la usa, mai la geam. Va dati sea­ma ca in noaptea care a urmat aproape nimeni nu a mai dormit in patul obtinut cu atata truda. Stateam toti la gramada, chibitam si chicoteam, de somn nici nu prea se punea problema. Vanatoarea si vanatul reprezentau totul, fara chestiuni concrete, ca asa erau vremurile. N-am inventat nici eu, nici generatia mea apa calda sau dis­tractia, dar am gustat-o din plin. In felul nostru.

In adolescenta, cum va impotriveati convenientelor?

I.C.: Aici sper ca mi-ati alocat trei pagini din revista sa va povestesc. Ati pus punctul pe 'i", pentru ca am fost dizidentul de serviciu toata copilaria si adolescenta mea. Primul speech public, de protest, l-am rostit la finalul clasei a patra. Tinta mea a fost invatatoarea. Vina ei: ma 'persecuta" pentru ca aveam dosarul prost (parintii mei erau divortati = proveneam dintr-o familie dezorganizata = luam premiul II cu media generala 9,98, fiind depunctata la muzica).

Apoi i-am dat o alta lectie. La serbarea sfar­sitului de ciclu primar, in fata parintilor, am improvizat un alt speech, de multumire din partea intregii clase, pentru ca s-a straduit sa scoata ceva bun din noi. Taxam greselile, dar recunosteam meritele. Tot in spirit de fronda. Impotrivirile mele starnesc rasul, acum, dar atunci erau la fel de firesti ca ale tuturor adolescentilor rebeli (ca exista si unii cuminti).

In facultate, care erau micile bucurii ale Irinei Cordoneanu?

I.C.: La scurt timp dupa ce am intrat la fa­cultate, m-am angajat ca reporter la ziar. La o privire superficiala, am putea spune ca o lasasem mai moale cu distractia, din lipsa de timp. Eram reporter parlamentar, sta­team la Camera Deputatilor de dimineata pana seara, lucram duminica, pentru ca lunea iesea ziarul. Aparentele insala... sa nu credeti ca nu ma distram sau nu ne distram, cu totii. In primul rand era amuzanta vanatoarea de deputati care sa-ti dea permis de intrare in spatiile destinate parlamentarilor. La vremea aceea, Camera Deputatilor isi desfasura lucrarile in Dealul Mitropoliei. La balcoane statea presa, parlamentarii erau jos. Tot pe etaje erau impartite si birourile grupurilor parlametare. Sus aveau birourile UDMR-ul si PD-ul. Noi, fetele, ii 'vrajeam" pe deputatii unguri sa ne faca permise de trecere libera, ca ei erau mai sensibili la sexul frumos. Baietii lucrau mana in mana cu democratii. Era un fel de intrecere, cine ajunge primul in posesia cardului 'libertatii". Apoi, mergeam cu colegii sa sarbatorim cate o stire obtinuta in exclusivitate, iar cel care obtinea exclusivitatea era felicitat si trebuia sa plateasca berea.

Acum sunteti om de televiziune, sotie, dar si mama unui baietel. Ce inseamna acum 'distractie" pentru dumneavoastra?

I.C.: Distractia n-a murit in viata mea (si sper sa nu moara niciodata). Nici nu s-a diminuat. Doar s-a schimbat. Asa cum e firesc, mereu s-a modificat, chiar si prin simpla trecere a anilor. Imi place sa dansez, sa-mi petrec timpul cu prietenii, sa fac farse, sa mi se faca farse, sa gatesc, sa ma joc cu prichindelul meu, sa fiu romantica cu sotul, sa flirtez, sa merg la cumparaturi, sa organizez petreceri... Dar mai e ceva, unicat! Ma distrez, maxim, lucrand, pentru fiecare editie 'Distractia pe vremea mea". Si mai sunt si platita pentru asta. Emisiunea asta chiar ma face sa rad. Exista si dificultati reale, insa partea plina a paharului conteaza in viata.

'Lucrurile valoroase nu se fac 
si nici nu se obtin cu usurinta"

I.C.: Toti ne dorim sa devenim mai buni si incercam sa ne desavarsim ca oameni facand fapte bune. Ne temem uneori ca suntem prea binecuvantati cu binele pe care il avem in viata noastra si incercam sa ne platim datoria fata de Divinitate ajutandu-i pe cei din jur. Suntem creati sa facem lucruri. Daca putem alege sa facem si fapte bune, cu atat mai bine.

Campania 'Casa in care 
sa-mi cresc copilul".

I.C.: E un proiect foarte drag mie pentru ca vizeaza mamele care isi cresc singure copilul/copiii. Are in vedere construirea de locuinte pentru acestea. Il deruleaza, la Cluj, Fundatia de Caritate Herald. Poate participa/ajuta oricine este sensibil la acest subiect. E o perioada dificila pentru toata lumea. Proiectele umani­tare se deruleaza mult mai greu decat in trecut. Acesta a inceput in 2009, cu mare avant, apoi au existat tot felul de amanari pentru ca nu s-au strans bani, oamenii implicati in proiect au avut la randul lor greutati. Nu s-a renuntat, au fost gasite solutii. Nu sunt bani de dat, de primit. Atunci, sa obtinem donatii in produse. O societate a donat un teren pentru construirea a sase astfel de imobile, alta societate a donat instalatiile sanitare si electrice pentru acestea. Daca exista binevoitori care detin materiale de constructii sau bani si pot face o donatie, cat de mica, ar fi mi­nunat.

Programul 'Mai mult decat 
1 leu".

I.C.: Proiectul ii vizeaza pe cei care ar avea nevoie de un strop de mancare in aceasta iarna. 'Mai mult decat 1 leu" inseamna o supa calda pe zi oferita celor in nevoie. Lipsa banilor si-a facut si aici simtita prezenta. Problemele cu membrii echipei si propriile lor dificultati, asemenea. Eu am fost increzatoare, ca de fiecare data, am zis ca din putinul fiecaruia tot se poate rupe cate ceva. Azi ajutam noi pe cineva, maine poate vom avea nevoie sa fim noi ajutati. Cine are supe instant si le poate dona e binevenit. Cine are posibilitatea sa prepare supa si sa o doneze e bine­venit. Cine poate ajuta cu transportul supelor la locatiile deja obtinute (11 la numar) e binevenit. Cine are si poate dona recipiente pentru distribuirea supei e binevenit. In Romania lucrurile se pun in miscare foarte greu. Important este sa nu renuntam. Lucrurile va­loroase nu se fac si nici nu se obtin cu usurinta.