Iris a lansat albumul "12 Porţi" la Sala Palatului.
scris de Andra Dumitru 22 noiembrie 2010
Iris a lansat, duminica seara, albumul "12 Porti", intr-un concert, la Sala Palatului, care a adus impreuna melodii noi si vechile hituri ale trupei, precum "Somn bizar" sau "Matase alba", dar si proiectii cu mesaje religioase si capodopere din pictura, scrie Mediafax.
Iris a lansat, duminica seara, albumul "12 Porti", intr-un concert, la Sala Palatului, care a adus impreuna melodii noi si vechile hituri ale trupei, precum "Somn bizar" sau "Matase alba", dar si proiectii cu mesaje religioase si capodopere din pictura, scrie Mediafax.
Scena pe care trupa Iris a urcat la ora 20.00 a fost conceputa ca o inchisoare cu 12 porti, o parte dintre membrii formatiei purtand lanturi si catuse ca accesorii. Deasupra inchisorii, pe ecrane, au rulat, tot timpul show-lui, mesaje precum "Plange Dumnezeu (...) rugile noastre ar putea opri plansul lui Dumnezeu", "Noi trebuie sa ne nastem copiii lui Dumnezeu" sau "Toti suntem dupa niste gratii de fier ale nu stiu carei inchisori". Intre melodii, pe aceleasi ecrane au rulat montaje cu picturi semnate de Salvador Dali, Hieronymus Bosch sau Pieter Bruegel.
"Buna seara, prieteni!", le-a spus Cristi Minculescu celor circa 4.000 de spectatori care au umplut pana la refuz Sala Palatului. Iris a cantat piese noi, precum "Nimeni nu mai plange" si "Lumina vie", dar melodiile care au ridicat publicul in picioare au fost vechile hituri ale trupei. "S-a pierdut un vis. Stiti voi care", a spus Cristi Minculescu, inainte de primul vechi hit cantat: "Vis pierdut". Lista cantecelor care au tinut in picioare publicul - venit la concert cu bannere cu numele trupei - a continuat cu "Ultimul mic dejun al lui Bon", "Vino pentru totdeauna" si "Baby". Spectacolul a avut si momente coregrafice, cu 12 dansatori cu accesorii fosforescente si o acrobata care a aparut pe scena in timpul piesei "Vis pierdut".
Dupa aproape doua ore de show, publicul a cerut bis. Oamenii aplaudau, fiind acompaniati de cei 12 dansatori, care faceau zgomot, lovind cele 12 porti de pe scena. Trupa s-a intors pe scena pentru a canta hiturile "Iris Aeterna" si "Somn bizar", dar si pentru a promite sa se revada cu fanii peste o luna, la Teatrul National, la traditionalul concert de Craciun.
"12 Porti" este lansat de Iris dupa o pauza de trei ani de la precedentul album, "Cei Ce Vor Fi". Noul album contine 12 piese, fiecare avand o poveste de viata "prin care, mai devreme sau mai tarziu", trec toti oamenii, potrivit unui comunicat al casei de discuri Roton.










