Dupa 17 ani John Mayall a revenit in Romania si a incantat din nou iubitorii de blues cu stilul sau inconfundabil si cu aceeasi energie pozitiva, in cadrul concertului de la Sala Palatului, dominat de o atmosfera placuta, pe alocuri incendiara.

Nici o figura cunoscuta a muzicii rock-blues-jazz nu a lipsit ieri la Sala Palatului de la intalnirea cu John Mayall. Artistul - solist vocal, multiinstrumentist (clape, muzicuta), aranjor si compozitor -, acum in varsta de 78 de ani dar avand aceeasi vigoare ca odinioara, este de mult timp o legenda vie, nu numai prin ce a daruit muzicii de gen timp de mai multe decade si generatii, ci si prin faptul ca de numele sau se leaga o serie intreaga de alte nume, devenite ele insele legende, in capul listei tronand universurile numite Eric Clapton si Peter Green. Putina istorie nu strica. The Bluesbreakers a reprezentat in timp cea mai importanta platforma in care viitoare stele ale rockului s-au dezvoltat, si-au definit personalitatea si au format apoi grupuri celebre. In afara de cei doi amintiti, pe aici au trecut Mick Taylor (Rolling Stones), Jack Bruce (Cream), Andy Fraser (Free), John McVie (Fletwood Mac), Larry Taylor si Harvey Mandel (Canned Heat) iar lista ramasa este in continuare lunga. Nu mai putin celebre sunt si jazz blues fusion, cu alte nume sonore ca: Buddy Guy, Albert King, Chris Barber, Coco Montoya, Etta Jones, avandu-l ca initiator pe acelasi John Mayall, astfel incat primirea numelui de "Godfather of British Blues" a venit de la sine.

Am facut cunostinta cu sound-ul Mayall ceva mai tarziu, prin '68, la Club 45, actualmente Teatrul Metropolis (le multumesc si acum celor care au activat acolo si mi-au oferit oportunitatea) si, ca multi altii, am ramas pur si simplu blocat, desi aveam oarece experienta cu Cream si Hendrix. Era acea voce venita din alta lume, avand parca si ceva mistic. Este acel ceva care l-a facut pe un fan, scapat pe scena de sub supraveghere, la concertul de la Bucuresti din 1995, sa se inchine in genunuchi si sa ii pupe picioarele lui Mayall timp de peste 5 minute pana cand a fost "zburat" de oamenii de ordine.

Revenind la concertul de ieri, atmosfera deosebit de placuta a fost deschisa de invitatul lui Mayall, Harry Tavitian, o alegere deosebit de inspirata care a deschis pofta de blues.Aplauze si aprecieri a primit Doctor Harry si pentru poantele strecurate in texte, cat in special pentru subtila inserare de elemente etno romanesti in recitalul sau de blues, mult gustate de public.

Intr-o formula de grup noua, cu tineri, inca din debut Mayall a adus un omagiu bluesistilor din care si-a tras seva, primul fiind Sonny Boy Williamson, urmat de T-Bone Walker. De altfel, Parchman Farm si Stormy Monday au fost unele dintre cele mai apreciate piese. "Este foarte tare tipul asta", spune de langa mine Costin Petry Petrescu (ex Olimpic '64, ex Phoenix).

Au fost si linii melodice mai noi, unele dintre ele punand in evidenta tinerii instrumentisti din trupa, basistul Greg Rzab dovedind virtuozitate. De fapt in aceasta nota s-a si incheiat concertul, Mayall nedezmintindu-se in a oferi tinerilor oportunitati de afirmare.

Multumim John Mayall si promitem sa venim si la viitorul concert peste alti X ani!