Cristina Bleandura, interpreta Julietei, a debutat la Budapesta. De altfel ea, mezina, a luat caimacul aplauzelor alaturi de veterana distributiei, Mioara Manea-Arvunescu, interpreta doicii. Am vorbit si noi cu cele doua artiste despre experienta inedita a unui music-hall bilingv.

Succesul de care v-ati bucurat la Budapesta a avut ecou pana la Bucuresti. Cum ati simtit publicul maghiar?

Mioara Manea-Arvunescu: De-a lungul carierei – cum se intampla fiecarui artist –publicul a fost mereu parte a trairilor mele pe scena. Totusi, la Budapesta, am intalnit ceva special din partea publicului. Cred ca aici el are o educatie aparte pentru opereta; o cere, o simte, o traieste. Stie ca a venit sa vada opereta, stie ce inseamna asta ca gen artistic, si asta vrea sa vada. Este un public in fata caruia te simti ca in fata parintilor. Te iubesc, te apreciaza, dar stiu sa si sanctioneze cand este cazul. Da, este un public de opereta care ofera o emotie speciala ce reverbereaza in tine multa vreme.

Cat de dificil a fost sa participati la un spectacol bilingv?

M.M-A.: Arta nu are granite, nici macar lingvistice, dar asta se intampla numai cand este arta adevarata. Sigur ca este greu sa joci intr-un spectacol de muzica, teatru si dans ce se impletesc (ca sa nu zic impleticesc!) in doua limbi diferite, insa cred ca tocmai aici razbate ce a vrut sa demonstreze regizorul: ca din moment ce traiesti spectacolul, o faci in afara limitelor lingvistice, de fapt el te traieste pe tine si traieste prin tine. Si cred ca a reusit.

Cum ati incurajat-o pe tanara dumneavoastra colega, Cristina, cea care a debutat la Budapesta?

M.M-A.: I-am spus simplu si cinstit ca daca a fost aleasa sa intre in aceasta 'hora', inseamna ca cineva (tot regizorul de buna seama) a vazut-o acolo, restul este studiu si repetitii. Si i-am mai spus ca in familia noastra, a artistilor, daca ai intrat, trebuie sa stii ca toti sunt parintii tai si ca cea mai buna educatie este exemplul personal. De la toti ai ce invata, trebuie sa fii doar cu sufletul si inima deschise sa-ti poti implini codul genetic pentru care ai fost creat.

Dupa atatia ani in care ati slujit scena Operetei, care va sunt amintirile cele mai dragi legate de acest loc si care sunt oamenii cei mai dragi alaturi de care ati cantat?

M.M-A.: Cele mai dragi momente, pentru ca au fost si cele mai incarcate, raman intotdeauna debuturile. Cele 27 de debuturi mi-au aratat, de fiecare data, ca viata incepe mereu acum; ca de fapt noi debutam mereu, si de aceea trebuie sa fim in permanenta pregatiti pentru asta. Prin urmare, cele mai frumoase momente au fost toate momentele cand m-am aflat pe scena. Iar oamenii cei mai dragi, alaturi de care am cantat, nu sunt numai numele mari precum Dorin Teodorescu, Tanti Campeanu, Cleopatra Melidoneanu si multi altii mai vechi sau mai noi – pe care nu am loc sa-i pomenesc, dar ale caror suflete stau alaturi de al meu in casa sufletelor –, ci sunt si oameni pur si simplu dragi si atat, iar aici lista e mult mai mare.

Va amintiti cum ati debutat dumneavoastra? In ce spectacol si in ce rol?

M.M-A.: Era acum 25 de ani si totul se numea 'Silvia'. Iata ca acum doua zile, dupa un sfert de veac, Silvia este din nou in regia brand-ului Kero®, o provocare pentru mine si o noua lectie care ne invata sa abordam viata si arta la fel: 'cand totul se schimba, schimba totul'.

Cum ati inceput sa cantati?

M.M-A.: Inceputul efectiv nu cred ca-l stie nimeni, e ca data nasterii, doar asta se stie, dar tu existai dinainte sa te nasti. Asa si cu cantatul cred ca stiu numai cand m-am nascut, dar de cand traiesc nu stiu. Am pornit initial de la postura unei pianiste de performanta, pana cand am fost pusa in situatia de a alege sa renunt la pian in favoarea cantoului, pentru care 'ceva“ si 'cineva“ imi spunea ca am chemare. A fost ca un tobogan unde odata plecat nu mai este cale de intoarcere. Mai stiu insa ca la trei ani, in inconstienta si candoarea copilareasca, am urcat pe scena si am cantat, la Casa Armatei din Focsani, cantoneta Mamma – la care mereu tresar cand o aud interpretata de Pavarotti –, evolutie de care mi‑aduc aminte mai degraba din relatarile familiei. Tot ce stiu este ca sufletul meu a fost electrizat de felul in care se percepe lumea de pe scena (mentionez ambele conotatii).

Care au fost mentorii dumneavoastra?

M.M-A.: Stim cu totii, si trebuie sa recunoastem, ca indiferent cu cat har te-a inzestrat Dumnezeu, daca El nu mai adauga si niste conditii pe care tu, purtator de talent, sa le fructifici, poti ramane la stadiul de gradina bine curatata, dar care nu inseamna neaparat si o recolta garantata. Astfel ca 'gradinarii' mei au stiut cum sa munceasca si sa ma munceasca, incat sa ajung in postura de a da acest interviu. Trebuie sa recunosc din nou ca este dificil sa te referi la niste nume de mentori fara sa‑i consideri la fel pe toti cei care au contribuit la formarea si evolutia ta. Totusi, ca sa dau cateva nume marcante, mentio-nez pe doamna Arta Florescu (iata nume predestinat!), Magda Ianculescu si Valentin Teodorian, de la Opera Romana, institutie cu greutate in acea vreme, dupa care, in Germania , Lory Ficher, mai apoi in Teatrul National de Opereta 'Ion Dacian', actorul Tiberiu Simionescu (unul dintre fondatorii Teatrului de Stat de Opereta din Bucuresti) de la care multi colegi au invatat sa cante in timp ce trebuiau sa fie si actori, si invers. Tot mentori ii numesc si pe ceilalti – aproape pe toti – colegi cu care am evoluat de-a lungul timpului, pentru ca mereu am invatat de la ei cate ceva, chiar si atunci cand nu au facut-o intentionat. Iar ca tabloul mentorilor sa fie complet si sa intaresc ideea de la o intrebare anterioara, ca suntem clipa de clipa intr-un perpetuu debut, trebuie sa arat ca pentru spectacolul 'Romeo si Julieta', cu emotie, atentie si respect ma straduiesc sa invat de la 'mentorii' mei mai tineri cum sa abordez noua expresie artistica in dinamica si dinamismul ei, ca sa ma pot integra cu arta mea in spiritul nou al viziunii regizorale. Sper sa invatam cu folos unii de la altii.

Mioara Manea Arvunescu a urmat Conservatorul 'Ciprian Porumbescu' din Bucuresti si cursuri de canto la clasaprof. Lory Ficher in Berlin. Printre premiile obtinute se numara: Premiul I la Festivalul de Muzica Bizantina din Varsovia, Polonia, Premiul special al juriului si al Teatrului liric din Spoletto, Italia si la Concursul International Belvedere, Viena, Austria.

Este de 25 de ani solista a Teatrului National de Opereta 'Ion Dacian', iar repertoriul sau include roluri precum: Rosalinda in 'Liliacul' de Johann Strauss, Gabriela in 'Sange Vienez' de Johann Strauss, Silvia in opereta 'Silvia' de Emmerich Kálmán, 'Vaduva vesela' de Franz Lehár.

Interviu Cristina Bleandura

Cum a fost debutul la Budapesta?

Cristina Bleandura: Abia acum realizez ca acest debut a fost precum un spectacol de echilibristica. Ma bucur ca am ajuns la final cu bine si ca am pasit cu dreptul in aceasta lume frumoasa a operetei. Insa am avut o puternica sustinere in timpul spectacolului din partea Mioarei Manea-Arvunescu, dar si a tuturor celor care au participat la crearea acestui spectacol. Am capatat o experienta de neuitat in adevaratul sens al cuvantului si sper sa ma reintorc in Budapesta cat mai curand!

In ce au constat provocarile acestui prim spectacol?

C.B.: Cea mai mare provocare a fost lipsa de experienta si debutul meu cu acesti mari artisti ai Teatrului de Opereta. Dar asta nu inseamna ca provocarile s-au terminat acolo.

Cum te-ai inteles cu Romeo cel ungur?

C.B.: Arta nu are granite. Dolhai Attila este un artist si un partener de scena de nadejde, iar pauzele care se formau in dialogul nostru dadeau mai mult farmec textului vorbit. Spectacolul este atat de bine construit de catre regizorul Kerényi Miklós Gábor (Kero®) incat diferentele lingvistice nu reprezinta un obstacol

Daca ar fi sa faci o comparatie, care dintre interpretii lui Romeo ti se pare mai compatibil cu tine: cel roman sau cel maghiar?

C.B.: Fiecare dintre ei a avut importanta lui. Cu Romeo roman am aceeasi identitate lingvistica si culturala, iar Romeo maghiar are o experienta covarsitoare. Au fost doi Romeo diferiti, cu energii si carisme diferite, fiecare cu misterul si povestea sa.

Cum te-a primit publicul budapestan?

C.B.: Publicul din Budapesta este unul elevat, cu educatie culturala, unul care cunoaste acest spectacol si care a reactionat de parca a fost prima vizionare. M‑au primit foarte calduros si cu multe aplauze, aplauze care m-au facut sa ma simt fericita!

Ce intamplare legata de debutul tau va fi pentru tine una de neuitat?

C.B.: Cred ca una dintre replicile spuse pe neasteptate in timpul spectacolului de catre Romeo in limba romana 'Te iubesc!'. Debutul in intregime este o intamplare de neuitat!

Ce preferi mai mult: teatrul de 'proza“ sau cel musical?

C.B.: Profesoara mea de actorie, doamna Anca Maria Colteanu care m-a indrumat pe aceasta cale si careia ii multumesc profund, m-a invatat sa iubesc aceasta meserie care imbina si 'proza' si muzica.

Cristina Bleandura a absolvit Colegiul de Muzica 'Stefan Neaga' din Chisinau si a studiat doi ani la Institutul de Arta Contemporana din Moscova, sectia Canto. In prezent este studenta in anul I la sectia Actorie a Facultatii de Arte din cadrul Universitatii 'Dunarea de Jos' Galati.