Excelentul roman al lui Dan Lungu, 'Sunt o baba comunista", va fi ecranizat de regizorul Stere Gulea, care a inceput acum cateva zile filmarile. In rolul nostalgicei care tanjeste dupa epoca de aur va fi minunata actrita Luminita Gheorghiu.

Cum Stere Gulea si Luminita Gheorghiu mai colaborat la capodopera 'Morometii", nu putem decat sa credem ca si acest nou film poate deveni un succes.

Dan Lungu este fara doar si poate unul dintre cei mai importanti prozatori postde-cembristi. Desi inca tanar (e nascut in 1969), el are deja la activ cateva carti importante ('Baieti de gasca", 'Raiul gainilor", 'Cum sa uiti o femeie" etc., toate aparute la editura Polirom) si este unul dintre cei mai tradusi autori romani contemporani. Numai 'Sunt o baba comunista" a vazut lumina tiparului in Italia, Franta, Austria, Spania, Ungaria, Bulgaria, Polonia, Turcia si Grecia.

Cartea spune povestea unei femei simple care nu se poate adapta la noile realitati ale 'democratiei originale" de dupa 1989. Ea nu stie decat ca a fost o fata saramana, de la tara, pe care Partidul Comunist si Ceausescu au adus-o la oras, au scolit-o la o 'profesionala", i-au dat apartament la bloc si o meserie in fabrica. Cu alte cuvinte, comunismul a facut-o 'om". Reperele ei sunt simple: slujba, casa, mancare. Faptul ca fiica ei tine la alte valori, precum 'libertate", 'democratie", 'demnitate" este de neinteles, toate acestea sunt, in mintea ei, cuvinte dintr-o limba straina. Ea nu poate pricepe de ce fiica ei a emigrat in Canada si nici de ce nu plange lumea toata dupa Ceausescu.

'Pe atunci nu-ti doreai prea multe"

Iata cum arata comunismul in amintirile doamnei Emilia, baba comunista:

'Doamne, ce bine am dus-o pe timpul comunismului!

Daca acum as duce-o in jumatate ca pe atunci, as fi multumita. Ce jumatate, pe-un sfert, si tot as zice saru-mina. Am avut tot ce mi-am dorit. E drept, pe atunci nu-ti doreai prea multe. Nu stiu de ce, dar nu-ti doreai prea multe. Cred ca nu stiai ca se pot face asa multe cu banii, ca acum. Dar, pentru lumea aia, am avut tot ce-mi poftea inima. Beam numai cafea naturala si ness... Pe-atunci astea erau o raritate, dar la mine nu era o problema. Am avut blugi cind costau opt sute de lei perechea. Opt sute erau bani, nu gluma! Si nici nu gaseai blugi la toate colturile... Ei bine, eu am avut! Cind ieseam imbracata cu ei, tot cartierul intorcea capul dupa mine. Kent si BT pentru doctori, nici nu mai spun. Nu exista sa nu am in casa citeva pachete, in caz ca, Doamne fereste!, dadea vreo boala peste mine sau daca aveam nevoie de-un concediu medical. Ba chiar fumam si eu tigari dintr-astea bune, pe vremea cind ma prosteam, ca doar n-am tras niciodata fumul in piept.

Dar ce n-am avut!?

Pepsi ne aducea sefu' cu lazile de la Restaurantul Partidului. Bomboane de pus in pom, la fel. Nu exista sa ma prinda pe mine sarbatorile de iarna fara bomboane de impodobit bradul sau fara portocale. Carne, oua sau cas, aha, de-as fi putut eu minca atita cit puteam face rost. Cind nu aducea sefu', treceam pe la vinzatoarele pe care le cunosteam si cu mina goala nu plecam. Bineinteles, trebuia sa fiu atenta cu ele, ca si ele trebuiau sa traiasca. Uneori ma sunau vinzatoarele sa trec pe la magazin, ca au ceva bun pentru mine pus deoparte, fiindca stiau ca nu le las cu buza umflata. Nu numai ca le dadeam bacsis de fiecare data, ci, daca se intimpla sa aiba nevoie de o pila pe undeva, stiau ca eu sigur le rezolv. Ca sa fiu cinstita, uneori nici nu aveam chiar asa mare nevoie de ce-mi pastrasera ele, dar tot treceam sa iau. Mai duceam la tara, mai aduceam la serviciu sau o mai serveam pe doamna Rozalia, croitoreasa de la noi din bloc. Pe-atunci aveam ca sa dau si la altii, iar acum nu am nici pentru mine. Si se mai mira fiica-mea ca vreau sa votez cu fostii comunisti...

Tot ce mi-a poftit sufletelul am avut.

Daca aveam chef de o tarie, nu ma otraveam cu orice posirca, ci luam un coniac fin, un Vasconi sau Unirea, sau vodca ruseasca, de-aia la 25 de lei sticla. Imi cumparam numai pantofi Guban, cu pielea molicica, de nu te rodeau nici sa fi mers o suta de kilometri pe jos. Ma spalam cu sapunuri Fa sau Rexona, luate de la polonezii care veneau cu masinutele lor ca niste jucarii. Unde mai pui ca Tucu avea si el relatiile lui. Il stia pe unul, nea Fane, asta iti aducea si luna de pe cer daca dadeai comanda. Nu-mi placea de el, ca era cam speculant, adica iti aducea ce voiai, dar te cam pisca la buzunar. In schimb, unul, Muraru, ne aducea capsuni sau rosii cu lazile, la jumate din pretul lor sau chiar la un sfert, dupa cit de tare se grabea sa faca prezenta la circiuma. Lucra la un C.A.P. undeva, pe linga oras, si nu ierta nimic, vindea tot ce-i cadea in mina, nici nu stiu cind mai avea timp sa lucreze, ca facea numai ture cu masina, ba la unul, ba la altul. Castraveti, ceapa, usturoi, ardei grasi de la el luam. Imi iesea zacusca la pret de apa minerala. Altul, nea Pardon, era sofer pe masina la fabrica de lapte, mai precis cara zilnic laptele colectat in comune. Cu el a fost o poveste nostima. Eu si cu barbata-miu ii spuneam asa fiindca la doua trei cuvinte baga un «pardon». El nu putea spune ca tot omul «Ieri am mincat cirese», ci «Ieri am mincat, pardon, cirese», de parca ar fi mincat nu stiu ce chestie rusinoasa. De la el cumparam unt. Dar aducea nea Pardon asta un unt gras si galben, de nu gaseai asa ceva in tot comertul socialist, puteai sa tragi cu pusca. Numai ca nu era la pachete, ci ni-l aducea vrac, in punga. De unde ma-sa scoate asta asa un unt?, ne intrebam si eu, si barbata-miu. O fi pentru export, ne dadeam noi cu presupusul. Am dat si altora sa guste si nu eram noi nebuni, nici ei nu mai pupasera asa bunatate. Mai sa fie... Am incercat noi sa-l tragem de limba de citeva ori, dar era rodat nea Pardon, nu puteai scoate de la el nimic, nu era din asta, doi la legatura."