Primele zile ale Festivalului de Film Istoric ce se desfasoara intre 5 si 15 august in cetatea Rasnovului s-au scurs. Ele au stat sub semnul memoriei. Amintirea martirilor puscariilor comuniste, privirea retrospectiva auspra atentatelor din 11 septembrie si un remember trist ce a marcat scurta viata a cineastului romano-maerican Nicholas Dimancescu mort la doar 26 de ani.

In tentativa de a nu risca repetarea evenimentelor tragice din istorie prin uitare, un astfel de festival functioneaza foarte bine ca memento. Dar ca in orice autentica Odisee, drumul pana la destinatie face parte din show. Daca esti bucurestean amator de istorie si vrei sa-ti petreci un weekend la festivalul de la Rasnov trebuie sa te inarmezi cu cateva obiecte si obiective neaparat necesare. In primul rand cu infinita rabdare caci indiferent ce cale ai alege alta decat aceea de a te teleporta drumul se anunta lung ca o zi de post asa cum ii sta bine unei zile de vineri.

Chinurile unui cinefil prins in trafic

Daca mergi cu masinuta proprie trebuie sa iei in calcul ca o suta si ceva de kilometri se pot face si in patru-cinci ore si daca mergi cu trenul cam tot pe acolo. La trecera timpului poate ajuta o carte sau, daca e cam exagerat sfatul, macar un audio book. Cel cu Andrei Plesu citind din 'Despre ingeri" e numai bun cand in mod normal i-ai injura pe cei responsabili cu lucrarile de pe DN1 de toti dracii. Daca totusi decizi, cum gresit am facut eu, sa mergi cu un microbuz C&I, pe langa faptul ca petreci aceleasi patru-cinci ore pe DN1 mai stai si la mana unui sofer cretin si manelist, demn reprezentant al acelei a treia categorii umane din enumerarea oameni buni, rai si soferi, care iti spune ca desi are statie in Brasov nu te poate lua la bord pentru ca destinatia lui finala e Targu Mures, de parca nu poti urca in trolebuzul 85 decat daca mergi la gara. Alte statii nu exista. Nu-i pe lista nu exista. Sigur ca e ilegal sa iei calatorii dupa cum vrea muschiul tau, dar ce conteaza legea cand esti sofer si meseria ta e smecheria aceeasi cu cea a lui Gore din Cluj.

Cu V de la Rasnov

Daca reusesti sa pleci din Bucuresti si daca mai ai si sansa de ajunge totusi la Rasnov, cum prin nu stiu ce minune mi s-a imtamplat mie, ai sansa sa participi la niste evenimente faine, ca sa vorbim pe limba localnicilor. Localitatea e cam prafuita si cam unfriendly cu turistii din punctul de vedere al serviciilor, dar ne aflam in Romania, nu e ca si cum ne-am astepta la mare lucru. La restaurante esti servit cu o lentoare ardeleneasca de-a dreptul filosofica din categoria 'stai, domne, ca nu dau turcii" dar dupa ce te obsnuiesti cu delay-ul care face parte din specificul local te resemnezi, ca ce poti face altceva.

Pentru ca ai venit totusi pentru festivalul de film istoric te decizi sa urci in cetate. Aici ai de ales, ca-n poveste, calea scurta sau cea ocolita. Iti amintesti din Biblie (dar si din poezia lui Macedonski din cartea de romana de clasa a XI-a, 'Noapte de decemvrie") ca e bine sa o iei pieptis in viata, caci pe calea lunga si ocolita o iau toti aia care au sanse minime de accedere la nemurire. Astfel ca, in ceea ce ma priveste,calea cea scurta a fost alegerea, proasta ca de obicei, de unde se vede ca am plecat de-acasa sub o karma proasta, planetele s-au aliniat ca niste betive puse sa mearga in linie dreapta si nici cu feng shui-ul nu am stat mai bine.

Am inceput sa urc pe scurtatura ajutandu-ma de niste scari care, surpriza, au disparut destul de repede. Ca orice 'pantofar" bucurestean cum le zic montaniarzii fitosilor care nu inteleg cum devine cazul cu echipamentul de munte, eram in mod evident incaltata cu pantofi. Cu balerini, mai exact, negri cu paiete si cu broderii sclipicioase din aia cu care mergi la teatru. (Ok, acum puteti lua o pauza buna de ras. Aveti si de ce). Bineinteles ca mi-am rupt frumusete de pantofiori, lasand in urma mea o dara de paiete si sclipici ca-n povestea cu 'Hansel si Gretel", desi nu aveam de gand sa ma mai intorc vreodata pe acolo, bineinteles ca m-am ratacit prin padure si bineinteles ca mi-au venit in minte toate stirile de la ora cinci cu turisti mancati de ursoaice si de puii lor, de aceiasi turisti muscati de serpi, de rasi, de plansi si de alte jivine, venindu-mi in minte si filmul ce urma sa ruleze in seara respectiva realizat de bietul cineast american mort in Muntii Sureanului.

Dupa o buna bucata de drum facuta in patru labe, am sfarsit drumul in glorie. Ajunsesem la literele de pe dealul cetatii care compun cuvantul 'Rasnov". Atunci mi-au dat literalmente lacrimile. Nu de oboseala sau de usurare, ci de oftica pentru ca nu era nimeni cu mine sa ma fotografieze cu litera V de care ma sprijineam cu inflacarare. Cum nu voi ajunge niciodata probabil la literele de pe colina Hollywoodului, eram constienta ca acesta este maximum de alpinism alfabetic, sau cum s-o putea numi, pe care-l puteam obtine. V-ul ala de la Rasnov era Rubiconul meu. Am patruns in cetatea pe vremuri de necucerit intemeiata de cavalerii teutoni (desi unii istorici mai cartitori sustin ca nu au ajuns pana la Rasnov, ca cica s-ar fi oprit la Prejmer, dar asa sunt istoricii astia, arunca cu tot felul de aburi in populatie) dupa cum spune brandul de tara, de Tara Barsei.

Aici in sfarsit mi s-a putut implini un vis care incepuse sa para imposibil. Am vazut filme. Dupa cum imi mersesera lucrurile pana si sa ajung sa vad filme la un festival de film se cheama ca a fost o mare realizare. M-am simtit precum Ulise cand a ajuns finally in Itaca. Am gasit adica o Penelopa mai batrana si cam repetitiva, caci vazusem deja acele filme, dar faptul ca de data aceasta le-am vizionat proiectate intre zidurile cetatii Rasnovului pe care le cucerisem cu sudoarea fruntii si a mainilor si a picioarelor, cu sudoare asa, in general si in particular, mi-a schimbat complet perspectiva.

Razboi, comunism, oroare, istorie

Desi lungul meu drum pana la ele a fost aproape amuzant, filmele din festival au fost cate se poate de serioase. Printre peliculele pe care le-am vazut si care mi-au placut in cele doua zile petrecute la Rasnov, la cinematograful din oras si in cetate, s-au numarat si cele doua documentare despre primul si despre cel de-al doilea razbooi mondial realizate de Nicholas Dimancescu care s-a sfarsit acum doua luni intr-un accident in munti pe cand filma un nou documentar despre daci. Intalnirea cu filmele acestui tanar a fost cu adevarat emotionanta cu atat mai mult cu cat ele au avut in preambul proiectarea un uimedalion de fotografii si un speech al tatalui lui Nicholas, Dan Dimancescu. Despre Nicholas si marea lui iubire, istoria Romaniei, a vorbit si speologul Cristi Lascu de la National Geographic care a colaborat indeaproape cu regizorul american. Canalul National Geographic a mai pus la dispozitia festivalului, pe langa participarea si expertiza lui Cristi Lascu, si doua documentare despre atentatul de la 9/11.

Un alt documetar care iti facea parul maciuca a fost 'Demascarea" realizat de Nicolae Margineanu. Cativa supravietuitori ai inchisorii de la Pitesti, unde s-au petrecut unele dintre cele mai cumplite orori de care se fac vinovati comunistii, si-au povestit in cuvinte putine, dar cutremuratoare, experienta de necuprins in vorbe. Un astfel de film te face sa te intrebi din nou la modul cel mai serios de ce nu se face totusi in Romania un proces al comunismului care sa dea o pedeapsa macar morala celor care au facut posibile astfel de crime. Incheind totusi intr-o nota optimista pot sa fac o declaratie pe proprie raspundere. Mie de la festivalul de film istoric mi-au placut cel mai mult ...concertele. In special cele sustinute in Biserica Evanghelica, o revizitare cu un ochi proaspat a operei lui Bach interpretate la vibrafon de Alexandru Atanasiu si la orga si spineta de Cipriana Smarandescu.

Festivalul de film istoric de la Rasnov continua pana lunea viitoare asa ca puteti sa va faceti drum pe acolo. Dar evitati ziua de vineri si pe cat posibil DN1 sau microbuzele C&I.