Trupa britanica 'Tiger Lillies" concerteaza joi seara la Sala Radio in cadrul festivalului 'Viata e frumoasa". Show-urile lor pline de umor negru, englezesc, au fost etichetate drept spectacole de 'cabaret noir", iar trioul si-a facut un titlu de glorie din faptul ca scandalizeaza criticii 'bigoti".

Despre stilul 'Tiger Lillies" am vorbit si noi cu boss-ul trupei, cu Martyn Jacques, care canta la acordeon, pian, chitara, banjo, ukulele, muzicuta, fiind in acelasi timp si clovn.

Martyn, este muzica voastra un preview al iadului sau un preview al unui Rai mai ciudat?

T.L. Sper ca muzica noastra nu e un preview. Adica vreau sa cred ca am fost suficient de isteti cat sa prevedem deja tot ce era de prevazut. Muzica noastra este viata, este filmul in desfasurare, filmul pe care il traim si il vedem acum. Dar este filmul lipsit de happy end-ul care l-ar transforma in blockbuster.

Ai spus candva ca stilul vostru ar putea fi numit 'pornografie muzicala suprarealista". Ce Dumnezeu mai inseamna si chestia asta?

T.L. Ca sa fiu sincer cu tine, trebuie sa recunosc ca nici eu nu stiu ce inseamna, dar mi-a placut cum suna. Cum toti criticii se inghesuisera sa ne puna o eticheta si sa ne incadreze in cate o miscare, m-am gandit sa-i ajut. Zi si tu daca sintagma 'pornografie muzicala suprarealista" nu suna bine, rotund, complet?

Va numiti 'Tiger Lillies". Ce sunteti de fapt: mai mult tigri sau mai mult crini?

T.L. Crini, fara discutie. Dar se vede si cu ochiul liber...

'Tiger Lillies", crinii japonezi, e un nume foarte gingas care, zici tu, vi se potriveste manusa. Dar de unde pana unde ati ales acest nume de scena? E vreunul dintre voi pasionat de botanica?

T.L. Nu, din pacate. Dar e o poveste frumoasa. Un prieten de-al meu din tinerete, pictor, facuse o pasiune pentru crinul japonez si a pictat zeci de tablouri avand aceasta floare ca model. M-a 'imbolnavit" si pe mine pana intr-acolo incat mi-am facut si un tatuaj cu un crin japonez. Asa ca atunci cand a venit momentul sa intemeiez o trupa nu a trebuit sa caut prea mult. Crinul era deja acolo.

Pe langa instrumentele muzicale clasice, va mai folositi de un 'instrument": umorul. Cat este acesta de important pentru voi?

T.L. Cred ca umorul si ironia sunt o parte indispensabila a muzicii in primul rand, pentru ca ele sunt de fapt, parte din viata. In rarele momente de claritate, cand ne putem detasa ca sa privim 'the big picture" si cand ne vedem existenta exact asa cum este ea cu adevarat, realizam ca viata noastra nu-i nimic altceva decat o gluma. De cand ne nastem suntem pe cale sa murim. Cu totii. Fara exceptie. Si intre momentul primului oracait si pana cand ne dam ultima suflare ne umplem timpul cu clipe rare de fericire urmate de o imensa durere, frustrare, indoiala, pe care incercam sa le contrabalansam cu placuta tortura a viciilor care ne consuma. Toate astea ca sa ne treaca vremea pana la horcaitul final. Nu ti se pare ca nu e, de fapt, nimic serios in toate chinurile noastre?

Ce fel de clovn esti tu: cel bun si dragalas care imparte ba loane si dulciuri copiilor, cel din filmele de groaza care ne baga spaima-n oase sau clovnul sceptico-intelept?

T.L. Sunt clovnul trist.

Unii critici au scris ca stilul vostru este o tentativa de crima a teatrului. Chiar v-ati pus in gand sa omorati teatrul? Ce aveti cu el?

T.L. Nu sunt deloc un fan al teatrului clasic, dar, pe de alta parte, nici nu mi-as bate capul sa incerc sa-l omor. Cred ca nu merita deranjul. Problema cu cronicarii de teatru este ca ei nu accepta nici o virgula pusa in alta parte decat au invatat ei in universitatile alea invechite si prafuite. Orice lucru despre care ei nu au studiat este brusc calificat drept 'blasfemie". Ei se asteapta sa vada pe scena doar lucrurile pe care le pot recunoaste: 'Aha, despre asta am citit in cartea aia la capitolul paispe". Fiind niste minti inguste, lor nici nu le trece prin cap sa aprecieze ceva nou. Ar fi incapabili sa scrie un rand altul decat cel citit in cartile vechi. Daca o opera nu se potriveste perfect pe sablonul lor, nu stiu ce naiba sa faca cu ea. Si cum sunt lipsiti de imaginatie, cel mai simplu lucru este sa discrediteze cu totul si cu totul ceea ce ei nu inteleg.

S-au gasit totusi si critici care sa va lipeasca pe un sablon onorabil. S-a spus, de pilda, ca sunteti 'brechtieni". Asta te multumeste?

T.L Da. Sunt un mare admirator al lui Brecht si in special al 'Operei de trei parale". Brecht are, fara doar si poate, o influenta majora asupra artei mele.

Nu respingi chiar cu totul teatrul. La urma urmei, ati compus si muzica de scena.

T.L. Elementul teatral este foarte important in spectacolele noastre. Si e adevarat ca am lucrat de-a lungul timpului cu multe teatre. De curand, am compus muzica pentru 'Woyzeck", regizat de Stephanie Mohr, cu care mai colaborasem in 2006, la spectacolul 'Weberischen". Iar acum lucram de zor la muzica pentru un 'Hamlet" care va avea premiera primavara viitoare, la Copenhaga. Nu pe teatru in general sunt suparat, teatrul e vital pentru noi, ci pe teatrul invechit si incremenit, care nu mai are nimic viu in el.

Daca viata ti se pare o gluma, moartea cum e?

T.L. Am tot respectul fata de moarte pentru ca este singurul lucru serios si demn de incredere de pe lumea asta. Pe cand viata iti trage tot felul de tepe, moartea chiar se tine de cuvant.