Medeea Marinescu este o actrita care joaca atat in filme, cat si in multe piese de teatru. A debutat la varsta de trei ani in filmul 'Iarna bobocilor", pentru ca la sase ani, Ion Popescu-Gopo sa o distribuie in 'Maria Mirabela", film ce a aparut de curand si pe DVD. Spre deosebire de alti copii minune ai generatiei ei, Medeea Marinescu nu s-a pierdut in uitare, ci a devenit, in timp, una dintre cele mai indragite actrite ale momentului.

Ai crescut intr-o familie de cineasti. Cum este sa te trezesti in film, in teatru si sa continui cu acelasi lucru?
Medeea Marinescu: Cred ca este mai mult decat isi poate dori orice actor, pentru ca am ajuns sa fac meseria aceasta aproape pe nesimtite. M-am nascut pe platou, am mers de mica cu ai mei la filmare, pentru ca nu aveau cu cine sa ma lase. Toata copilaria mea a insemnat cinema. Atunci cand am ajuns sa traiesc din profesia asta de actrita, n-am avut sentimentul ca fac o profesie, ca sunt platita pentru ceea ce fac si ca trebuie sa-mi platesc facturile in urma acestei meserii. Am avut pur si simplu senzatia ca e un mod de viata. Eu n-am avut stresul sau teama de a ma afla pe un platou, n-am avut crisparea de a fi si de a vorbi in fata unei camere de filmat, pentru ca eram obisnuita sa stau si in fata si langa ea, langa tata care filma. Eram obisnuita, am trait si mi-am petrecut copilaria langa niste actori minunati pe care poate multi tineri din ziua de azi nu-i mai stiu: Octavian Cotescu, George Constantin, Leopoldina Balanuta... Toate astea au devenit un avantaj pentru mine.

Pentru ca ai amintit de niste nume mari ale teatrului romanesc, ai ajuns mai tar­ziu sa joci alaturi de ele. Cum a fost? Ai avut inhibitii?
M.M.: Absolut deloc. Din contra, e o stare extraordinar de buna. Se amesteca placerea cu nostalgia. Sa va dau un exemplu... Acum am scos un spectacol, 'Dineu cu prosti", unde joc alaturi de doi dintre cei mai importanti actori la ora actuala, Horatiu Ma­laele si Serban Ionescu. Cu Serban vor­­beam la cabi­na de multe ori si ne aminteam de filmarile de la 'Ion", cand el avea rolul principal, iar eu eram un copilut de 4-5 ani si ma pierdeam printre picioarele echi­pei, jucandu-ma pe platoul de filmare. E reconfortant, e o nostalgie. Am tot timpul senzatia ca vorbesc aceeasi limba cu acesti oameni. Amintirile pe care le povestesc ma­rii actori acum, multe dintre ele eu le-am trait.

In ultima vreme ai jucat in cateva filme franceze. Cum ai ajuns acolo? Ai un impresar?
M.M.: Sa vezi ce importanta e sansa in viata unui om! Eu sunt vorbitoare buna de limba engleza. Am jucat la un moment dat la Bristol, in Anglia. Si sigur ca visele mele de actrita tanara erau sa ajung sa fac film in industria engleza sau americana. Si s-a intamplat sa ajung in cea franceza, nestiind deloc limba franceza. Asa s-a intamplat la 'Je vous trouve très beau"/'Va gasesc fermecator", unde am ajuns datorita unei poze cu mine pe care a vazut-o regizoarea. A vazut acea fotografie si a dorit sa ma intalneasca. M-am dus absolut relaxata la intalnire, pentru ca, nevorbind franceza, nu-mi acordam nici o sansa. Si ea m-a placut, si m-a distribuit. S-a intamplat ca acel film de debut al ei in Franta, ca regizoare, si de debut al meu in Franta, ca actrita, sa fie un urias succes. Si cand spun lucrurile astea, sunt perfect responsabila: a avut incasari de 3.600.000 euro, a avut 3 nomina­lizari la Premiile César, a stat o perioada mare de timp in box-office, alaturi de filme precum 'Munich" al lui Spielberg, 'Legendele din Narnia", lansate la Paris, in vremea aia. Si acum, dupa patru ani, oriunde in Franta lumea isi aminteste de acel film. A fost o sansa sa nimeresc intr-un film cu un foarte mare succes, fara impresar. Recunosc ca imi cautam unul... Dupa acel film, au fost mai multi care au dorit sa semneze cu mine. Am astep­tat trei luni si au venit ei spre mine. Am semnat cu un impresar care ma reprezinta si acum in Franta. Desigur, lucrurile sunt putin mai complicate, pentru ca eu m-am intors in Romania.

Nu te-a tentat sa ramai?
M.M.: M-a tentat sa raman, dar mi-a fost si teama. Am avut tot timpul teama asta si am mizat pe ideea ca daca e sa fie, va fi oricum. S-a intamplat mai tarziu. Au existat mici propuneri de roluri secundare sau roluri episodice, dar recunosc... am avut ambitia sa prind 'pestisorul de aur".

Si l-ai prins?
M.M.: 'Pestisorul de aur" a venit dupa patru ani: o comedie alaturi de Daniel Auteuil, un actor pe care il vazusem in filme si eram absolut indragostita, profesional, de acest tip de actor, cu o disponibilitate exceptionala. Il vezi de la comedie la drama, de la nebunul din 'Regina Margot" la roluri de comedie excep­tionale precum cel din 'Le Placard". L-am vazut jucand si in limba engleza. Intr-o zi, Isabelle Mergault mi-a spus 'uite, scriu acum pentru tine un rol si vreau sa joci cu Auteuil, pentru ca eu cred ca voi doi, ca tipologie de actori, va potriviti".
N-am mai putut respira. Aveam un mic impediment pe care i l-am spus la telefon 'sunt un pic insarcinata".
Si n-a fost un impediment?
M.M.: N-a fost un impediment, pentru ca filmul s-a tras putin mai incolo. Dupa doua luni de la nastere am plecat in Franta. Mai mult, am devenit si eu si Auteuil parinti in timpul filmarilor la 'Donnant donnant". Sigur ca e reconfortant sa ai un impresar, el te degreveaza de aceste probleme ingrozitoare legate de bani, de 'ce" si 'cum", de conditii de lucru s.a.m.d. Dar in Romania, aceasta institutie a impresariatului e inci­pienta sau lipseste. De cele mai multe ori producatorii se feresc sa semneze cu un actor care are un impresar. Pentru ca un impresar discuta in niste termeni mult mai duri si mai detasati decat o faci tu ca actor. Tu, in primul rand iti doresti sa joci, cu atat mai mult cu cat este un rol frumos sau te intalnesti cu un regizor cu care iti doresti sa lucrezi. Si atunci, partea financiara o lasi la urma. Un impresar discuta mult mai 'la rece" lucrurile astea si mult mai clar. Dar, noi nu putem vorbi in Romania despre o industrie a filmului. Daca in Franta se faceau (pentru ca e si la ei criza astazi) 450 de filme pe an, noi am fost fericiti anul trecut ca am facut 10 filme. Si atunci, plaja de optiuni fiind atat de res­transa, un impresar, pana la urma, nu-si prea gaseste locul. El cel mult iti poate negocia niste conditii mai bune de lucru, o cabina incalzita, o rulota civilizata atunci cand filmezi pe coclauri sau, sa spunem, un numar fix de ore de lucru (sa nu depasesti 12 ore, de exemplu), dar mai mult de atat nu poate face. Eu nu acuz producatorul de film roman. Nu-l acuz, pentru ca inteleg si aceasta parte din interior, tatal meu ocu­pandu-se in momentul asta de productie de televiziune si de film. Dar bugetul pentru film, in Romania, este foarte redus. Nu avem nici o distributie puternica. Cate cinema-uri avem in tara?

Cand vom vedea in Romania 'Donnant donnant"?
M.M.: A iesit pe piata in Franta, in 6 octombrie, si va deschide Festivalul Filmului Francez de la Bucuresti pe 10 decembrie. Din primavara se pare ca va fi distribuit si in Romania.

Spune-ne cate ceva si despre noile spectacole de teatru in care joci...
M.M.: E vorba de 'Dineu cu prosti", in regia lui Ion Caramitru, la Sala Mare a Teatrului National, unde am un rol mai mic, dar pe care-l joc cu uriasa placere.
Spectacolul a avut un urias succes. E un spectacol de care sunt foarte mandra. S-a reluat si spectacolul domnului Radu Beligan, 'Strain in noapte", unde am avut sansa sa-l reintalnesc pe Florin Piersic, acum ca par­tenera. Pe el il stiu de foarte multi ani, am copilarit in preajma lui, dar n-am jucat niciodata impreuna pana acum. Am inceput seria turneelor prin tara cu acest spectacol in care imi face mare placere sa joc.

Dar mai exista un proiect, din cate stiu eu, teatrul TV...
M.M.: Am fost in distributia la 'Napasta" lui Caragiale, unde am jucat-o pe Anca, un rol in care eu nu m-as fi distribuit niciodata. Dar, cred ca mi-a prins bine pentru ca e un altfel de rol decat ce am facut pana acum. Si continua acest proiect, pe termen lung sper... S-au dat niste bani, nu sunt multi. Dar cineva s-a gandit sa dea bani pentru teatrul de televiziune, de­oa­rece este nevoie de acest efort pentru cei care traiesc in provincie. Pentru cei care nu au acces seara de seara intr-o sala de teatru, dar care au nevoie sa nu piarda contactul cu actorul roman. Stiu ca actorii romani sunt foarte iubiti. Lumea vine la teatru, in primul rand sa vada actorii, dupa aceea conteaza un anume titlu de piesa sau un anume regizor. Si atunci, acest proiect este absolut necesar. Din pacate, ora este putin tarzie, dupa parerea mea, dar proiectul va creste in timp si va avea publicul lui. Sa nu ne speriem daca nu este o audienta ca la nu stiu ce meci de fotbal. Fiecare zona are targetul ei, de care trebuie sa tinem cont.

Cum iti petreci timpul liber?
M.M.: E ceva ce n-am mai avut de mult. Vorbim de o 'rara avis" pentru o mamica cu un copil de un an si cateva luni. Timpul li­ber e sa traiesc acasa cu copilul meu, cu familia mea, sa iesim in parc, sa ne jucam, chestii de genul asta. Timpul liber in­seam­na sa ma preocup de ce voi face maine la teatru, sa-mi repet textul si sa fiu in forma si sa-mi cresc copilul astfel incat sa simta ca are toata afectiunea si atentia mea.