In perioada 1 - 25 septembrie se desfasoara la Bucuresti cea de-a XX-a editie a Festivalului International 'George Enescu". Despre noutatile acestei editii am discutat cu Mihai Constantinescu, directorul agentiei de impresariat artistic ARTEXIM, societate care organizeaza Festivalul.

Festivalul International 'George Enescu" a avut o istorie destul de zbuciumata, cu multe intreruperi si poticniri. A inceput puternic in 1958, cand societatea comunista dorea sa arate Occidentului ca se pot desfasura evenimente culturale importante si in tarile socialiste. Pana prin 1971, cand a fost intrerupt din motive obscure. S-a reluat in 1991, dar a urmat o alta perioada de intrerupere. Desi a reinceput in 1995, considerat anul conceperii festivalului, 'nasterea" lui, in structura deja recunoscuta, pare a fi anul 1998.

Cu cat timp inainte incepeti organizarea festivalului si cu cine lucrati?

M.C.: In 2001 mi s-a cerut sa fac o paralela intre Festivalul de la Bucuresti si Festivalul de la Salzburg. Festivalul de la Salzburg are o alta structura de program, dar este la fel, un festival foarte cunoscut. In festivalul de la Salzburg lucreaza permanent 180 de persoane, el fiind tinut an in an. In timpul festivalului lucreaza in jur de 460 de persoane. La noi, intre cele doua editii lucreaza 9 persoane, iar in timpul festivalului grupul nostru de colaboratori se ridica la 70-80 de colaboratori, dintre care 90% sunt voluntari, studenti.

Pentru ei este o practica foarte buna si foarte multi dintre cei care au venit acum beneficiaza si de un instructaj special cu o firma de management de leadership. Se pare ca le place foarte mult acest lucru. La cat de mare este acest festival inca mai sunt multe de facut, dar ne descurcam. Programul urmatorului festival se anunta cu un an inainte. Exista un an de pregatire si dupa aceea este anul in care se anunta si urmeaza publicitatea internationala s.a.m.d.

Ati vorbit de Festivalul de la Salzburg. Spuneti-mi, tot prin comparatie, la capitolul buget cum stam?

M.C.: Identic. Bugetul Festivalului de la Salzburg este de 46.000.000 euro, al nostru de 8.000.000. Bugetul festivalului este sustinut in proportie de 60% de Ministerul Turismului pentru ca este un festival care se desfasoara intr-o zona turistica si atrage foarte multi turisti. Din bugetul respectiv, la Salzburg se acopera din vanzarea de bilete 45%, la noi se acopera doar 15%, asa cu sponsorizari si cu bilete. Diferentele sunt mari, dar din punct de vedere al rezultatului nu suntem cu nimic mai prejos. Si nu sunt singurul care spun acest lucru, au zis si jurnalistii straini care au fost, ca la ora asta am trecut de Salzburg si ne apropiem de celelalte festivaluri importante. Deci l-am depasit.

Spuneti-mi, bugetul de anul acesta cum este comparativ cu bugetul de la editia anterioara?

M.C.: Vreau sa va spun, e adevarat n-a fost usor, ca guvernul si in primul rand Ministerul Finantelor, care a distribuit si a lucrat la bugetul tarii, a inteles importanta acestui festival si a editiei a XX-a. Sunt extraordinar de multumit de faptul ca s-a inteles importanta acestui festival si s-au alocat bani la nivelul editiei trecute. A fost un lucru care s-a inteles de-a lungul timpului. Au fost momente in care s-a spus 'ce-i festivalul?" cand inca nu se stia exact ce este, ce importanta are pentru imagine, pentru, pentru, pentru... Dar, pana la urma, toate guvernele care au urmat din '98 au inteles si au alocat sumele necesare.

Festivalul ne face mai mult reclama decat multe alte chestiuni.

M.C.: Absolut. Avem ca parteneri CNN, Euronews, Mezzo - sunt companii importante de publicitate si intr-un contract de parteneriat pe care l-am avut cu CNN, un spot al festivalului a fost difuzat exact in timpul ceremoniei de investire a lui Obama. Pe baza parteneriatului - infim din punct de vedere financiar - am avut aceasta sansa extraordinara. Iar castigul a fost imens.

Ca manifestari artistice, ca intindere si ca impact unde ne situam fata de alte festivaluri?

M.C.: Ca intindere suntem la nivel mediu. Sunt festivaluri care dureaza doua luni, care dureaza trei luni (Festivalul de la Lucerna cu care noi acum incet, incet incercam sa ne comparam). Eu consider ca Lucerna - chiar daca unii zic ca Lucerna nu este de nivelul Festivalului Enescu - prin prezenta numelor participante este cel mai important. La Londra este Proms-ul care dureaza doua luni. Mai sunt alte festivaluri care sunt cam trei saptamani, 25 de zile, cam cum avem noi. Ca durata, nu suntem primii in top. Ca desfasurare avem niste lucruri specifice, adica avem acest concurs care se desfasoara in paralel cu festivalul.

Nici un festival n-are asa ceva si toata lumea apreciaza. Integrandu-l in festival si pentru concurenti este un lucru deosebit sa participe, mai ales ca in gala finala apar in program alaturi de mari nume. Pe langa concerte si spectacole de opera, avem spectacole de balet. In fiecare editie - cel putin ultimele patru editii - am avut cate o serie speciala de spectacole cum a fost cea din editia trecuta cand am avut teme clasice in prelucrari de jazz, anul acesta avem World Music, care nu este folclor, ci muzica unor compozitori contemporani scrisa in contextul cultural si de aceea avem muzica din India, din Liban, din Tunisia etc. Vorbim de varietatea artistica a festivalului, ceea ce foarte multe festivaluri nu au.

Cateva dintre evenimentele aceastei editii a Festivalului George Enescu?

M.C.: Exista aceasta noua serie de World Music. Avem seria aceea de By Midnight pe care o stie toata lumea si la care biletele s-au epuizat. Este seria de spectacole de balet, spectacole de opera, deci e o varietate care nu se observa la celelalte festivaluri. Lucerna este specifica. Este calata pe concerte de muzica simfonica si pe recitaluri, Londra la fel.

Or, diversitatea aceasta este foarte buna pentru ca reuseste sa atraga multa lume. Avem piata festivalului unde se desfasoara concerte cu tineri elevi, studenti, formatii profestioniste si la care intrarea este libera. Si ideea a fost de a organiza astfel evenimente tocmai pentru a atrage publicul care poate nu-si permite sa intre in salile de spectacol sau care poate sa vada cam ce gen de muzica se face si, poate, o data si o data va intra si intr-o sala de spectacol sau de concert.

Si cred ca, daca din oamenii din piata festivalului se atrage un procent de 2, 3, 5%, suntem fericiti. Este foarte important. Iar pentru copiii care canta acolo, sa apara in programul festivalului alaturi de numele mari, iar este o sansa deosebita. In aceasta editie avem o serie de concurs noua, e vorba de violoncel alaturi de vioara, pian si compozitie. E un festival care creste si toata lumea se intreaba 'Pana unde?". Nu stiu, sa vedem.

S-a intamplat ca la vreuna dintre editii sa aveti sali goale?

M.C.: Ne asteptam si la sali goale, dar trebuie sa ne facem o datorie de onoare pentru unele dintre serii, desi stiu ca au fost discutii. De exemplu, la muzica contemporana. Nu vine nici in festival lumea buluc, nu vine nici la alte concerte. Dar noi trebuie sa ne facem aceasta datorie pentru ca Enescu a fost cel care a vrut sa promoveze muzica tinerilor sai concetateni. Trebuie sa facem acest lucru pentru muzica contemporana a compozitorilor romani.

In acest an, avem pentru prima data un workshop pentru tinerii masteranzi si doctoranzi la compozitie pentru a li se canta lucrarile intr-un cadru al festivalului. Ceea ce este foarte important, speram sa li se si inregistreze aceste lucrari, mai ales avand in vedere faptul ca tinerii compozitori nu au aceasta sansa de a-si prezenta lucrarile. Dupa aceea mai este si aceasta serie 'Enescu si contemporanii sai", in care vin tineri pe care i-am rugat sa cante muzica de Enescu - sonate, cvartete, muzica de camera de Enescu, si care, obisnuindu-se cu muzica lui, duc mai departe aceasta muzica.

Din ce in ce mai multi tineri vin sa cante in aceasta serie de concerte si sper ca pana la urma sa avem si publicul pasionat.

Festivalul Enescu cred ca a reusit chiar ceva mai mult decat sa aduca un capital de imagine Romaniei, cred ca a reusit si 'sa impuna" marilor orchestre ale lumii sa aiba in repertoriu Enescu.

M.C.: E o conditie. Nu trebuie sa fie ghilimele, trebuie sa fie subliniat.

Vreau sa va spun ca am refuzat in acest an trei orchestre care n-au dorit sa cante, n-au putut sa cante o lucrare de Enescu.

Nu ni se intampla de prea multe ori sa punem conditii, nu? Cultural vorbind.

M.C.: Cultural vorbind, da. Pentru ca aceste formatii isi primesc niste onorarii care nu sunt diminuate doar pentru ca suntem din Romania. Si atunci solicitam si un repertoriu anume. E vorba despre includerea lui Enescu sau a altor compozitori contemporani, de exemplu cum este Dan Dediu care va fi cantat in concertul de deschidere al Orchestrei Rezidentie din Olanda. Scala din Milano a fost refuzata, de exemplu, fara nici o discutie. Ei au vrut sa vina prima data, am inteles. A fost Mutti, n-a putut.... Au vrut sa vina a doua oara si au spus la un moment dat: 'Da, putem sa cantam Enescu" si in ultimul moment au zis 'Nu". Si noi am spus: 'Nu cantati Enescu, nu veniti".

Spuneti-ne cativa invitati de marca ai Festivalului.

M.C.: Mi-e greu sa fac o ierarhizare, voi face doar o simpla nominalizare. As incepe totusi cu Valery Gergiev, pentru ca el prezinta dupa parerea mea momentul cel mai important al festivalului, e vorba de prezentarea in festival a Simfoniei a 3-a de George Enescu, cu interpretarea Mariinsky si a Corului Radio. Ca om din cadrul festivalului consider ca acesta este momentul cel mai important. Apoi, e vorba si despre Pappano, care vine cu Santa Cecilia, iar Barenboim care vine cu Staatskapelle Berlin, Filarmonica din Londra, Filarmonica din Liverpool care vine cu Petrenko, unul dintre cei mai straluciti dirijori ai tinerei generatii, care va interpreta si el o simfonie de Enescu, Daniele Gatti care vine cu Orchestra Nationala a Frantei si care incheie festivalul cu o simfonie concertanta impreuna cu Han-na Chang, una dintre cele mai renumite violonceliste, Orchestra Residentie dirijata de Cristian Badea, avandu-l ca solist pe Dan Grigore, avem si orchestre care sunt la Ateneul Roman si care deja sunt cunoscute. Saint Martin in The Fields cu Perahia, Zacharias cu Lausanne, Kamerata Salzburg dirijata de Cristian Mandeal, Filarmonica din Budapesta, Filarmonica din Lisabona, o conferinta a lui Alfred Brendel, Baletul din Biarritz, Berezovski, Hélène Grimaud, Matsuev, Filarmonica din Viena si sunt sigur ca am uitat multi altii.

Ce va motiveaza sa continuati sa faceti acest festival, care implica un volum mare de munca?

M.C.: Eu consider ca e copilul meu acuma. E un copil pe care l-am adoptat, la o anumita varsta, dar totusi, este copilul meu. Consider ca trebuie facut ceva totusi ca sa mai existe si o alta fata a Romaniei, pentru ca am avut multe discutii cu strainii care au venit aici. Nu va spun cat de greu a fost in anii de inceput sa-i convingem sa vina!

Cum ii convingeati si care a fost rezistenta? Cat timp a existat o rezistenta?

M.C.: Rezistenta a existat pana in 2000 - 2001. La inceput am mers pe linia cunostintelor personale. Dupa aceea a existat posibilitatea de a fi platiti cum sunt platiti si in strainatate. Lucru care pe foarte multi i-a surprins. Odata ce au venit aici, au gasit o alta Romanie decat cea care le este prezentata frecvent. Si de catre romani si de catre cei din strainatate. Foarte multi au zis: 'Domnule, noi nu credeam ca aici este asa. Noi nu credeam ca aici sunt niste sali de concert". Cand vad Ateneul, toata lumea cade pe spate. 'Domnule, nu se poate. Noi n-am vazut in toata Europa o asemenea sala". Ca sunt hotelurile bune, ca organizarea este buna, ca ne tinem de un program, ca li se platesc banii, ca nu sunt fraieriti sau nu sunt jumuliti. Ca, la un moment dat, un caine l-a muscat pe unul, exista si asta. Dar exista si in strainatate.

Si-au schimbat parerea. Si in momentul in care am avut, de exemplu in '95, cinci orchestre, asta a insemnat cam vreo 700 de oameni, care s-au dus acasa, au vorbit cu alte 700 de persoane insemnand sotii, care au alte 700 de persoane s.a.m.d. s-a dus buhul. Faptul ca la editia trecuta am avut 86 de jurnalisti straini ne-a ajutat foarte mult. Adica au venit oameni care scriau rau despre Romania si care au fost lasati in festival sa scrie ce vor ei. Nu am platit jurnalistilor pagini publicitare in ziare, ca nu ne-a interesat. Dar in momentul in care un jurnalist de la The Guardian a zis ca Festivalul de la Salzburg deja are un competitor, asta a contat enorm. Normal ca s-a scris si despre Lipscani sau despre nu stiu ce altceva. Nici o tara nu-i perfecta! Cred totusi ca procentul acesta de parere pozitiva si l-au transformat foarte multi aici in tara, in momentul in care au vazut. Faptul ca Mehta vine pentru a patra sau a cincea oara spune ceva. E un nume pe care oricand poti sa-l intrebi cum e in Romania si-ti va da cele mai bune referinte. Si despre festival si despre tara. Orchestra din Londra vine pentru a treia oara in Romania. Opiniile acestor oameni reprezinta cea mai buna publicitate pentru festival. Nu trebuie sa platim. Reclama se face in acest mod.