Infiintat in urma a zeci de scandaluri si proteste, Centrul National al Dansului Bucuresti trece din nou printr-o perioada dificila. Anuntate de multi ani, lucrarile de reabili­tare a cladirii Teatrului National vor incepe in sfarsit. CNDB, situat la etajele 3-4 din cladire, va trebui sa se mute. Unde, nu se stie inca. Si sunt multe voci care sustin ca mutarea Centrului este sinonima cu desfiintarea sa.

Coregraful Mihai Mihalcea a fost director al CNDB inca de la infiin­tarea acestuia, in 2005. Mandatul sau s-a incheiat la finele lui 2010, iar Mihalcea - ramas in continuare in functie pana la organizarea unui nou concurs -
s-a decis ca nu va mai candida pentru un alt mandat. Am discutat cu Mihalcea
despre realizarile si nereusitele celor cinci ani si despre situatia actuala a institutiei.

Ai decis ca nu vrei sa mai candidezi 
pentru un nou mandat de director la CNDB. De ce ?

Mihai Mihalcea: Exista un complex de factori care m-au facut sa decid asta. Pe de o parte, am acumulat un soi de oboseala care ma face sa cred ca n-as mai avea min­tea clara, suficienta rabdare si acuratete in reflectiile pe baza carora imi intemeiez deciziile. Sa iei o institutie de la zero, in Ro­mania, inseamna sa castigi o mica batalie pentru fiecare surub necesar. Aproape fiecare persoana cu care interactionezi pentru rezolvarea unei probleme iti spune la inceput, mai direct sau mai voalat, 'nu se poate". Chiar daca ulterior se demons­treaza ca totul se putea face fara efort. Lipseste bunavointa si esti suspectat de tot felul de intentii la care nici macar nu te-ai gandit. Astfel, investesti de doua ori mai multa energie pentru a te apara de tampiti, rauvoitori si ignoranti decat pentru ceea ce trebuie sa faci cu adevarat. Intr-un fel, este extenuant. Pe de alta parte, n-am vrut niciodata pute­rea si n-o vreau nici de-acum incolo. Si nici nu vreau sa ma ins­ta­lez intr-un post care cu timpul poate sa devina confortabil. Nu vreau sa reproduc un comportament larg raspandit. Totodata simt nevoia sa ma intorc la proiectele mele artistice, ca 'freelancer". In momentul in care am acceptat sa joc rolul directorului CNDB aveam multe proiecte personale si eram prezent in multe festivaluri si rezidente internationale. Toate au ramas in umbra, deoarece mi-am dorit sa investesc in contextul care trebuie creat pentru a avea, si in tara, unde si cum sa ne manifes­tam. Acum e timpul sa ma intorc la ale mele, iar la CNDB sa vina cineva cu alta 
energie si viziune. Cineva care poate sa dea un nou impuls si sa impinga lucrurile mai departe. Mi se pare mai sanatos asa pentru dinamica unui fenomen si a unei institutii.

Ce crezi ca ti-a iesit si ce nu ai reusit in acest timp cat ai fost la conducerea CNDB?

M.M.: Mi-au iesit foarte multe si la fel de multe nu mi-au iesit, dar sunt constient ca nu puteam rezolva in cinci ani toate problemele unui domeniu pentru care nu s-a facut mai nimic. Aceasta institutie are marele dezavantaj de a fi singura care are ca obiect sustinerea si dezvoltarea unui domeniu. Este nefiresc sa ai un Centru National intr-o tara in care nu exista macar 20 - 30 de companii de dans contemporan, alte centre regionale sau teatre de dans si structuri care sa preia, fiecare, o parte din multele lucruri care trebuie facute. De aceea, toate asteptarile constituie o presiune enorma asupra unicei institutii, iar misiunea sa este fortata sa acopere ceea ce in alte parti fac mult mai multe entitati, fiecare pe palierul sau. La noi, CNDB trebuie sa se ocupe de produc­tie, prezentare si distributie de spectacol, ateliere si cursuri, cercetare, sa sensibilizeze si sa creasca o audienta, sa ofere sprijin logistic si financiar profesionistilor domeniului, sa expuna dansul 'made in RO" in contextul international, sa ga­seasca mecanismele pentru a sustine si dezvolta critica de dans, sa produca schimbari legislative si la nivelul statutului artistului coregraf sau interpret, sa finan­teze proiecte coregrafice la nivel national si multe altele.

Dan Perjovschi mi-a spus ca ar trebui sa fiu fericit deoarece CNDB-ul a facut in acesti cinci ani cat altii n-au facut in 20. Nu stiu daca este chiar asa. Stiu insa ca astazi se regasesc in ceea ce am facut si sprijina aceasta institutie mult mai multi oameni decat ma asteptam, nu doar profesionistii domeniului si cei direct vizat. Asta inseamna foarte mult pentru mine. Mai stiu ca am schimbat macar partial parerea conform careia dansul este un divertisment agreabil, uneori frivol, un accesoriu de care te poti lipsi la o adica. Am extins acceptiunea data termenului 'dans", am expus practici artistice noi, abordari si discursuri alternative si, mai ales, am demonstrat ca exista si alte mize decat organizarea in timp si spatiu a unor miscari armonioase care sa gadile placut simturile unui public dornic de frumos. CNDB a fost o platforma pentru arta contemporana, avand in centrul atentiei cultura coregrafica contemporana.

Care este situatia actuala a CNDB? Este plecarea din spatiul de la TNB sinonima cu desfiintarea CNDB?

M.M.: Nu, CNDB nu sta sub amenintarea desfiintarii, ci are doar problema gasirii unui sediu adecvat. Sunt convins insa ca se va rezolva. Trebuie gasita o solutie pentru situatia de criza in care ne aflam, dar este obligatoriu totodata sa existe o so­lu­tionare pe termen lung, adica sa fie dema­rat un proiect de construire a unui sediu propriu. Este singura institutie de acest tip la nivel national. Imaginati-va ca in Ro­mania ar exista un singur teatru, iar acela n-ar avea un sediu propriu si adecvat...

S-a mai vorbit in toti acesti ani de cand a fost anuntata reabilitarea Teatrului National de acea sala promisa, care urma sa fie construita special pentru CNDB?

M.M.: In absenta unei reale vointe politice acel proiect a fost uitat. Se invoca mereu lipsa fondurilor, dar este o min­ciuna, caci pentru alte lucruri se gasesc intotdeauna bani. Este momentul ca autoritatile sa-si asume sustinerea acestui domeniu, sa conceapa si sa urmareasca o strategie de dezvoltare pe termen lung. Noi le-am facut treaba de prea multe ori, vreme de 15 ani din resurse proprii, si am adus chiar un plus la imaginea Romaniei prin toate prezentele noastre in festiva­lurile internationale de notorietate la care am participat. Cum am mai spus, in timp ce New York Times pune Bucurestiul in centrul atentiei pe harta dansului contemporan din Europa Centrala si de Est, 'acasa" putem fi inca maturati de o decizie administrativa sau politica arbitrara.

Inca de la infiintare CNDB a fost si ramane un simbol al 'luptei cu sistemul", al luptei cu cultura oficiala, singura acceptata. De ce crezi ca dupa 21 de ani este inca nevoie de lupta pentru a face alte lucruri decat cele recunoscute de toata lumea ca 'arta"?

M.M.: Pentru ca sistemul nostru nu s-a schimbat fundamental. Gandirea si practicile noastre au fost doar cosmetizate si am fost fortati sa adoptam comportamente pe care nu le-am inteles si asumat. Cred ca majoritatea celor care constituie astazi societatea romaneasca traieste pe baza reflexelor dobandite in alte timpuri.

In cei cinci ani, spatiul CNDB a fost (si sper ca va ramane) un centru de arta contemporana, nu numai de dans. Ce v-a facut sa va deschideti spre alte zone?

M.M.: Faptul de a fi fost noi insine pusi in situatia de a nu fi avut nici un fel de sprijin si nici un spatiu atatia ani inainte de infiintarea CNDB ne-a facut sa imbratisam o serie de alte forme de manifestare ale culturii contemporane care nu aveau sprijin. Din pacate, exista foarte multe initiative si proiecte extraordinare total ignorate. Era firesc sa intram in dialog cu acestea si sa le sprijinim. Nu trebuie decat sa oferi un cadru si sa fii deschis. Lucrurile se intampla apoi deoarece oamenii au idei si populeaza spatiul cu tot felul de proiecte necesare. In plus, am considerat ca dansul nu este o insula izolata. Dialogul, intersectiile si contaminarile sunt parte din ceea ce suntem si facem. Altfel ne sufocam uitandu-ne la propriul buric.

Vi s-a reprosat deseori ca nu faceti lucruri mai usurele, 'de public". Crezi ca rolul statului e sa finanteze arta comerciala?

M.M.: In primul rand, rolul statului este sa faca o cercetare si o analiza atenta a ceea ce exista, a ceea ce se manifesta si sa fie constient de ceea ce lipseste. Daca facea asta, nu era nevoie ca mai mult de 15 ani sa ne manifestam zgomotos, caci nimeni nu ne baga in seama in Romania. Apoi statul trebuie sa administreze chibzuit ceea ce are, in functie de prioritatile si strategiile pe care si le-a stabilit, dar cu grija de a nu folosi banii publici numai acolo unde santul e deja creat, inertial, fara o evaluare care sa se faca periodic si fara o adaptare la schimbarile produse in timp. In peisaj s-au produs insa o gramada de schimbari pe care se pare ca autoritatile nu le notifica. Opereaza cu aceleasi judecati de valoare si expertize depasite. Uneori s-a dovedit ca un ONG are o activitate mai relevanta pentru un anumit domeniu si acopera o zona de activitati pe care nici o institutie publica nu o acopera. Sau ca are o activitate mult mai relevanta pentru societatea contemporana. De ce atunci banii merg numai la anumite institutii, indiferent de activitatea pe care o au? Din nou este vorba de reflexe. La noi banii publici se duc preponderent catre aceiasi mari consumatori de fonduri care livreaza insa marelui public clisee pe banda rulanta, conserve culturale, si care alimen­teaza idei statute. In schimb, 
o gramada de proiecte briliante mor in fiecare zi, deoa­re­ce vin din partea unor 
organisme pe care acest mamut nesimtit nu vrea sa le recu­noasca sau le trateaza drept virusi.

'Mihalcea ramane un nume pe cartea de identitate"

Pentru ca numele sau a fost in aceasta perioada asociat cu posturi administrative, Mihai Mihalcea a decis ca incepand din acest an sa apeleze la un pseudonim artistic: Farid Fairuz. Acesta stie ce se va intampla cu Mihalcea dupa ce isi va fi incheiat 'cariera" de director: 'Mihalcea dispare de tot din peisaj. Ramane cel mult un nume pe cartea de identitate. Farid are insa o gramada de proiecte. Va trebui sa stabileasca ce prioritati are si sa aleaga intre ofertele deja existente. Cea mai ofertanta este acea de a prelua directia Wuppertal Tanztheater condus pana nu demult de Pina Bausch. Farid rulez!" (Farid Fairuz)