Zilele Europene ale Operei au fost sarbatorite sambata la Bucuresti printr-un eveniment pe cat de frumos, pe atat de nonconformist. Pentru a face din opera si dans in special, si din cultura, in general, un fenomen prietenos si cat se poate de putin scortos, un grup de artisti a coborat in strada. Ei au fost condusi in 'lupta" de un autentic general al artelor spectacolului, unicul si irepetabilul coregraf, balerin, poet si eseist Gigi Caciuleanu.

El a raspuns invitatiei facute de catre Asociatia Prietenii Operei condusa de Gilda Lazar. Daca anul trecut, solistii Operei Nationale din Bucuresti sarbatorisera acelasi eveniment la 'Caru cu bere", deghizati in chelneri sau simpli consumatori, care la un semn au inceput brusc sa cante arii, de data aceasta, de la mesele unei terase de pe Lipscani s-au ridicat dansatorii (de fapt dans-actorii, cum le spune maestrul lor vrajitor) ce fac parte din trupa intitulata 'Gigi Caciuleanu Romania Dance Company", care, ocupand strada, au inceput sa interpreteze in avanpremiera absoluta un fragment din viitorul lor spectacol 'D'ale noastre", montat de Gici Caciuleanu la Teatrul National din Bucuresti pornind de la textele lui Caragiale.

Cucerit de dansul jucaus al dans-actorilor, dar si atras ca de un magnet de spiritul lui Caragiale, 'boborul" s-a adunat puhoi, lasandu-si nesupravegheate micul si berea de pe masa, ca pe vremuri la 'comediile" de la 'Union". Spectatorii ad-hoc, romani sau straini veniti sa viziteze Centrul Istoric, locul cel mai cool din Bucuresti, si-au scos la repezeala telefoanele mobile sau aparatele foto hotarati sa imortalizeze momentul. Secventa era cu atat mai interesanta cu cat teatrul coregrafic creat de Gigi Caciuleanu se desfasura pe o muzica pe cat de ciudat mixata, pe atat de 'a noastra", cum zice titlul spectacolului: o muzichie populara, de extractie lautareasca, vesela nevoie mare, marca DJ Vasile, amestecata cu fragmente pretentioase de opera si muzica simfonica. Intre cele doua straturi muzicale era o diferenta ca de la cer la pamant, cam ca diferenta dintre pretentiile de mari doamne ale Zitei si Vetei, care mergeau la Union sa vada comediile frantuzesti desi nu pricepeau o boaba din ce se rostea pe scena, si realitatea 'din teren".

Publicul i-a aplaudat indelung pe dans-actorii lui Caciuleanu, care s-au simtit obligati sa le dea spectatorilor un bis. 'Cine-s tinerii astia?" 'Unde-i mai putem vedea?", se intrebau intre ei cei prezenti. Misterul s-a spulberat cand, la final, au inceput sa fie fluturate pancarte cu 'Zilele Europene ale Operei sarbatorite de Friends of Opera." 'A, deci la Opera sa mergem sa-i vedem?", s-au lamurit unii. Chiar daca nu ii vor gasi pe dans-actorii lui Caciuleanu la Opera, ci la Teatrul National, nu e rau deloc sa incerce si un spectacol de opera ba, dimpotriva.

Daca Asociatia Prietenii Operei este la a doua tentativa de popularizare a culturii in randul 'maselor largi, populare", cum se spunea pe vremuri, Gigi Caciuleanu a creat o intreaga traditie in acest sens. Baletul National din Chile, compania pe care el o conduce si care a putut fi admirata si in Romania anul trecut in cadrul Intalnirilor JTI cu spectacolul 'Noche Bach", a jucat adeseori in spatii neconventionale: in muzee, in parcuri, pe strazi, in piete publice, in ideea, care e si motorul manifestarii de pe Lips-cani, ca a venit timpul ca arta sa coboare din turnul de fildes al scenelor institutionalizate si sa se reintoarca la popor, dupa modelul artistilor ambulanti de acum cateva secole. Sigur ca ideea nu este ca artistul sa ramana in strada cu poporul la un mic si-o bere, ci sa-l seduca pe omul care nu face parte din publicul de opera, de teatru sau de dans sa vina el spre placerile mai rafinate, ale spiritului.

Caragiale, internationalizat

Cum Gigi Caciuleanu este si un vorbitor desavarsit si un om deschis oricand la dialog, dupa ce happeningul s-a incheiat, el a mai stat apoi la povesti cu cei interesati de ceea ce se petrecuse pe strada, explicandu-le ca este vorba despre un fragment din spectacolul sau dedicat lui Caragiale ce va avea premiera la TNB pe 15 iunie. 'Am folosit in spectacol muzica lui DJ Vasile, asezonata cu Beethoven, Mozart, Verdi si altele. Daca consideram ca muzica lui DJ Vasile e cozonacul, celelalte inserturi muzicale sunt stafidele. Sigur ca muzica principala e de inspiratie tiganeasca, lautareasca, dar aceasta pentru ca sustine comportamentul personajelor. E a noastra. Iar inserturile culte, inocente de altfel, sunt menite sa universalizeze com-portamentul personajelor.

Sigur ca la Caragiale avem de-a face cu romani, dar eu am vrut sa spun ca acesta nu e doar un mod de a fi strict romanesc. Intentionez sa-l scot pe Caragiale din specificul local pentru ca spectacolul sa poata fi inteles si de un chilian si de un francez, de oricine. Personajele le-am gandit mai degraba pe tipologii ca «Frumosul urbei», «Frumoasa urbei», grupul din «D' ale carnavalului» l-am numit «Cvintet de mahala». Nu am vrut sa fac din Caragiale ceea ce ar face orice regizor de teatru si nici ceea ce ar face orice coregraf. Pentru ca eu fac teatru coregrafic, iar oamenii cu care lucrez se numesc dans-actori. Pina Bausch a facut teatrul-dans, iar eu, mergand chiar mai departe, am facut teatrul coregrafic. Ea a folosit dansatori si i-a facut actori, reusind sa aduca in sali, la spectacole de dans, publicul de teatru.

Eu am luat actori care, intrand intr-o spirala ascendenta, redevin dansatori, avand preocuparea functionarii mecanismelor corporale la fel de mare ca pe cea a functionarii mecanismelor teatrale. Cum nu le pot vorbi actorilor pe limba dansului, a trebuit sa le dau niste indicatii mai altfel. Le-am spus ca noi lucram cu niste pachete de energie (miscarea, gestul) suprapuse pe niste pachete de timp (muzica, ritmul, melodia). Nu e cazul ca ei sa danseze ca niste balerini, Doamne fereste, mai ales la Caragiale. Eu imi doresc ca, la spectacolul asta, in final sa ajungem la un fel de sarba in caruta, la o paranghelie generala, cam cum se petrec lucrurile in cavoul familiei Duduleanu din «Gaitele» lui Kiritescu".