Pentru al doilea an consecutiv, doua viori cu nume celebre, Stradivarius si Guarneri, doi violonisti exceptionali, adevarate vedete ale muzicii clasice, Liviu Prunaru si Gabriel Croitoru, alaturi de nu mai putin indragitul pianist Horia Mihail, si-au dat intalnire, la ceas de seara, nu in loc ferit, ci cat se poate de populat, pentru a se duela.

Duelul Viorilor, proiectul organizat de Radio Romania Cultural si Accendo, a inceput pe 12 septembrie la Galati si se va incheia pe 25 septembrie la Timisoara.

Cele doua viori, devenite arme, si-au dezvaluit sonoritatile fermecatoare, la Galati, Iasi, Bacau si Pitesti, urmand ca in aceasta seara sa incerce sa cucereasca si publicul bucurestean. Iubitorii muzicii au venit in numar mare, au umplut salile, au ascultat cu sufletul la gura, au aplaudat minute intregi si la sfarsit au murmurat: 'Parca Stradivarius are un sunet mai percutant, iar Guarneri mai cald... dar amandoua sunt minunate. Oare care va fi castigatoarea?". Ramane de vazut la final, pana atunci am dorit sa aflam gandurile celor doi duelisti care au intrat intr-o competitie a rafinamentului, bunului gust si virtuozitatii.

Domnule Liviu Prunaru, programul dumneavoastra, in calitate de concert maestru al Royal Concertgebouw Orchestra si de apreciat solist de talie internationala, este unul extrem de aglomerat si totusi ati acceptat provocarea de a va duela din nou pe scenele din Romania. De ce?

Am acceptat in primul rand pentru bucuria reintalnirii cu cei doi colegi de scena, alaturi de care a fost o mare bucurie sa cant anul trecut. Apoi, pentru mine este o mare bucurie sa cant pentru publicul din tara mea, in care m-am nascut si de unde am plecat si unde am devenit ceea ce sunt. Anul trecut am trait un sentiment minunat cand am vazut cat de bine primit a fost acest proiect, gandit de altfel foarte bine de cei care au gasit aceasta titulatura de Duel al Viorilor. Daca am fi pus simplu 'Recital pentru doua viori" nu ar fi fost acelasi impact, nici acelasi interes si nici acelasi public in sala. Eu vin acasa la Craiova in fiecare an sa cant, niciodata nu am avut insa un public atat de numeros si de interesat de concert. Iar anul acesta am fost la fel de bine primiti in orasele in care am cantat deja.

Domnule Croitoru, cum simtiti dumneavoastra aceasta reluare a unui duel muzical?

Suntem cu totii bucurosi de revedere, de reintalnirea muzicala pe care o aveam in mai multe ipostaze, in mai multe sali de concerte. Sunt convins ca de data asta cineva tot va castiga. Anul trecut Horia, desi spune ca nu a castigat nimeni, el la un moment dat a iesit invingator cu ambele viori pe scena, la unul dintre concerte, si noi am iesit numai cu arcusele. In fond, faptul ca diferentele dintre aceste doua opere de arta, Stradivarius si Guarneri au fost sesizabile in aceleasi seri, in aceleasi spatii, inseamna ca publicul din Romania a fost castigator. Iar vestea s-a dus, dovada ca si anul acesta salile sunt arhipline.

Domnule Prunaru, anul trecut spuneati ca sunteti inca in faza de imprietenire cu aceasta vioara Stradivarius mai veche de 300 de ani. A mai trecut un an pe care l-ati petrecut impreuna, cum va mai intelegeti?

Este o vioara superba, dar dificila si capricioasa. Norocul meu este ca am degete lungi, pentru ca ea este mult mai lunga decat Guarneri, pe care am cantat inainte, si poate fi obositor sa o folosesti. Pot sa spun ca acest proces de imprietenire se petrece destul de repede, pentru Guarneri mi-au trebuit 10 ani sa invat sa o 'cant", aceasta vioara Stradivarius, dupa patru ani de cand suntem impreuna, imi devine din ce in ce mai apropiata. Daca eu evoluez pe an ce trece, sa stiti ca si ea trece prin acelasi proces. M-am imprietenit cu ea, m-a adoptat, dar mai am inca de explorat.

Domnule Croitoru ati pornit in acest duel cu o vioara al carei sunet exceptional a facut sa fie supranumita Catedrala. Este vioara Guarneri care a apartinut chiar lui George Enescu. Care sunt calitatile acestui instrument?

I se spune 'Catedrala", pentru ca sunetul se aseamana cu cel dintr-o biserica. Este absolut grozav. Sigur ca vioara a fost necantata pentru o perioada destul de lunga, cam 50 de ani, ea gasindu-se in patrimoniul muzeului George Enescu, fiind donata statului roman impreuna cu cladirea binecunoscuta de Maruca, sotia lui Enescu. Este bine pastrata si sunetul ei, desi mai cald si invaluitor, nu atat de percutant ca al lui Stradivarius, duce la distanta si este foarte bine ceea ce se aude. Relatia noastra se imbunatateste de la an la an, nu am reusit inca sa-i patrund toate dedesubturile, pe de alta parte sunt convins ca si instrumentul se adapteaza stilului de a canta al celui care il utilizeaza. Un mare violonist spunea ca sonoritatea instrumentului este de fapt sonoritatea violonistului.

Domnule Prunaru sunt aceste concerte adevarate competitii sau duelul este doar un pretext?

Ideea principala este duelul si aparitiile noastre sunt considerate batalii dar fiecare poate sa inteleaga ce vrea din asta. Noi intelegem ca iesim pe scena sa prezentam ceva frumos, sa imbinam sunete ale unor mari maestri.

Eu zic ca amandoi cantam cu mare placere si ca lucrul acesta se vede. Si atunci, batalia nu stiu cat e de batalie, de fapt e o intalnire intre prieteni care fac muzica de placere si, mai mult, reusesc sa si prezinte cu succes publicului din tara si, de ce nu, poate si in alte parti vreodata doua viori care merita din plin sa fie cantate si un repertoriu accesibil si atractiv care sa le puna in valoare

Domnule Croitoru, si dumneavoastra va duelati cu placere...

Da, e frumos sa canti la vioara, mie mi se pare cel mai apropiat instrument de vocea umana. Eu, daca as fi avut voce de la Dumnezeu, as fi facut canto, asta mi-am dorit, mi-ar fi placut, n-a iesit, nu a fost sa fie si atunci singur am ales vioara, care mi s-a parut instrumentul cel mai apropriat ca timbru.

Dar este usor, domnule Prunaru, sa scoti un sunet frumos dintr-o vioara? Este de ajuns ca ea sa fie una creata de un lutier celebru?

Lucrurile sunt intotdeauna complicate, este foarte greu sa scoti un sunet frumos dintr-o vioara si va fi intotdeauna greu. Eu am crezut ca timpul si experienta simplifica lucrurile, dar nu este deloc asa, iar pentru mine orice iesire pe scena este unicat, este ceva inedit, orice se poate intampla de la o catastrofa la un succes extraordinar...

Cum a fost pana acum? S-a epuizat deja o treime de turneu...

Este interesant de vazut reactia publicului comparativ nu numai intre ani, ci si intre orase. Unele sali sunt mari, altele mai mici, dar de fiecare data observam cum interesul creste pe masura ce avansam in program, iar la sfarsit publicul este destins, se regaseste in piesele noastre si incepe sa ii placa. Si noi crestem in calitate de la un concert la altul...

Viorile au sunat cel mai bine in salile mai sarace ca acustica. La Galati, de exemplu, sala a fost una de teatru, dar a fost foarte bine. Aceasta inseamna calitatea unor instrumente exceptionale, suna bine exact acolo unde te astepti mai putin.

Domnule Croitoru, ati inceput turneul in orasul in care v-ati nascut, Galati. Cum v-a primit publicul acolo si in celelalte orase?

Suntem cu totii incantati de ceea ce s-a intamplat pana acum, raspunsul publicului este la nivelul asteptarilor, la fel de cald ca si cel de anul trecut. Acest turneu suscita foarte mult interes si ne bucuram sa gasim doritori pentru genul nostru de muzica peste tot. Publicul este acelasi atat in orasele mari, cat si in cele mici precum Galatiul, care nu are decat liceu de muzica, nu facultate.