Cum comunismul in toate formele lui vinde, Ceausescu ajungand azi sa-l rivalizeze in faima pe mult mai batranul sau inaintas Dracula, nici filmele romanesti nu ies din bucla anilor 1945-1989.

Si ar fi si pacat ca, daca tot avem si noi in trecutul nostru comunist un produs de export, sa nu-l exploatam. De la puscariile gemand de 'dusmanii poporului" pana la banalele sticle de lapte pantecoase, cu cat gros, pentru procurarea carora oamenii muncii de la orase si sate stateau la cozi interminabile de la ora primului telejurnal al serii pana in zorii celei de-a doua zile, toate experientele extreme din acea vreme au potential cinematografic. Iar intalnirea lui Nae Caranfil, care se afla cam pe la jumatatea filmarilor peliculei 'Closer to the Moon" (cu titlul initial de lucru 'Alice in tara tovarasilor"), cu presa a fost si ea o romanta nostalgica in amanunt regizata.

'Bucuresti, Bucuresti, cat de drag imi esti"

Dupa ce ieseai din zona aglomerata a Pietei Victoriei, cu claxoane, masini si manele date la maximum, si, ajungand pe strada Polizu, intrai pe sub arcadele uneia dintre cladirile Politehnicii, brusc aveai impresia ca ai calcat gresit pe langa drum si ca ai alunecat intr-o falie spatiu-timp. Flamuri tricolore falfaiau in vanticelul usor de toamna calda (sau de vara indiana, cum zic americanii), infratite cu steagurile rosii cu secera si ciocanul, strada principala a asezarii in care nimerisesi fara preaviz avea mici magazine si firme care ar fi facut deliciul oricarui nostalgic: Cooperativa Igiena-Frizerie, Avantul Imbracamintei, Bufet Rapid-Cantina Victoria, Consignatie, iar in fundul strazii, mai ferita de ochii lumii, o terasa unde poporul putea sa-si inece amarul in vin pelin, sa faca adica amarul si mai amar. (Un regizor care iubeste atat de mult terasele umbroase si care are card de fidelitate la primitoarea carciumioara 'La dud" nu putea sa nu dea sansa unui debuseu bahic personajelor sale).

Intr-o piateta larga se afla Maternitatea Filantropia, gatita de sarbatoare cu steaguri rosii, si Banca Nationala a Republicii Populare Romine (probabil ca 'a" din 'a" fusese abolit ca o ramasita burgheza ce se afla). O duba pe care scria Sahia Studio Film Documentar (studioul Sahia are un rol important in film si in filmul filmului) era parcata in fata cantinei muncitoresti, iar o Salvare veche astepta probabil sa ridice de pe strada victimele luptei de clasa. O lozinca din panza rosie, mare cat toata strada, anunta poporul care era motivul pavoazarii excesive a orasului pe al carui chip steagurile rosii creau o imagine la fel de desantata ca fardul gros pe fata unei curve batrane: 'Traiasca 23 August, a XVI-a aniversare a eliberarii patriei noastre de sub jugul fascismului". 'Aha", isi spune calatorul in timp, 'printr-o aritmetica simpla, 44 plus 16, inseamna ca ne aflam in 1960. Ce s-a intamplat in Bucurestiul anului 1960?" Despre asta ne va vorbi nu regizorul, care e secretos nevoie mare cand e vorba sa dea amanunte din noua sa productie, ci filmul insusi atunci cand va aparea pe marile ecrane.

Marele jaf

Ce stim insa este ca noua creatie a lui Nae Caranfil porneste de la povestea adevarata a marelui jaf comunist, cand un grup de tovarasi foarte devotati partidului, tovarasi ce detinusera chiar functii-cheie in nomenclatura comunista, au jefuit la drumul mare, ca intr-un film al agresorului american, o banca - si nu orice banca, ci singura, si anume Banca Nationala a Republicii Populare Romine.

Faptele 'nude" spun ca pe 28 iulie 1959 o masina a Bancii Nationale a Romaniei a fost oprita in plina zi si jefuita de patru barbati mascati si inarmati si de o femeie. Ei au furat incredibila suma de 1.686.000 de lei, reprezentand cam 250.000 de dolari. Au urmat, evident, arestari masive (caci la asta erau priceputi tovarasii), mai ales in randul celor considerati a fi 'elemente dusmanoase", respectiv intelectuali si simpatizanti liberali sau taranisti. Dar surpriza! Adevaratii autori ai jafului erau tovarasi de nadejde. Capul bandei era Alexandru Ioanid, pe adevaratul sau nume Leibovici, care avusese o functie importanta in Militie, ca sef al Directiei Judiciare. Acesta era ruda cu ministrul de Interne al RPR, Alexandru Draghici. Din grup mai faceau parte fratele sau, Paul Ioanid, profesor universitar, cu studii la Moscova, fost sef de catedra la Academia Militara, Igor Sevianu (Herscovici, pe numele adevarat), inginer de aviatie, fost locotenent in militie, sotia acestuia, Monica, Haralambie Obedeanu (Lazarovici), fost jurnalist la Scanteia si decan al facultatii de Jurnalism de la Academia 'Stefan Gheorghiu" si Sasa Musat (Glanzstein Abrasa), profesor universitar, ruda cu Emil Bodnaras. Prinsi de organele vigilente ale statului, ei au fost amagiti ca vor fi eliberati daca isi vor face public autocritica in fata poporului intr-un film care sa reconstituie jaful.

Filmul de autodenuntare a fost realizat de regizorul Virgil Calotescu de la studioul de film Sahia (iata rolul dubei mai sus mentionate) in 1960 (fix anul in care am nimerit noi pe platou) si s-a numit 'Reconstituirea" (chiar asa, ca sa vezi la ce se expunea domnul Pintilie cativa ani mai tarziu). Evident ca fostii lor frati de arme nu s-au tinut de cuvant (atata lucru puteau sa prevada si ei, ca fosti comunisti ce erau) si, indeplinindu-si rolul 'artistic" dupa ce pe cel istoric il esuasera, barbatii au fost condamnati la moarte, iar femeia - la munca silnica pe viata. Monica Sevianu a scapat dupa cativa ani din inchisoare si a emigrat in Israel.

Comunismul in engleza

Ca un adevarat ghid printr-un sit arheologic, Nae Caranfil ne‑a invitat sa vedem Bucurestiul anilor '60 creat extrem de veridic din rumegus si carton si sa socializam cu artistii, vedetele sale fiind Vera Farmiga si Mark Strong. Sigur ca acestia erau din cale-afara de incantati ca joaca in filme cu comunisti, lucru pe care nici Hollywoodul, cat e el de mare, nu a putut sa li-l daruiasca vreodata. Vera Farmiga a declarat ca, desi onorariul ei in acest caz este mult mai mic decat box-office-ul ei si desi ea este cea care intretine o familie cu doi copii, ineditul povestii a atras-o atat de mult incat a acceptat imediat provocarea lui Nae, chiar si asa, la pret redus. Bugetul filmului nu e insa chiar atat de mic, ridicandu-se la 7 milioane dolari.

Intrebat de ce a ales sa faca un film in engleza, regizorul a raspuns simplu ca nu prea existi daca faci filme in alta limba decat cea a marii cinematografii. Cat despre subiect, el a adaugat ca a vrut mereu sa faca un film asemanator cinematografiei in care el s-a format. Adica, a vrut sa faca un film cu comunisti pentru ca el, ca multi dintre noi, de altfel, am crescut cu filmele lui Sergiu Nicolaescu. Ar fi de dorit totusi ca istoria sa nu fie la fel de alterata in pelicula lui Nae cum era la tovarasul Nicolaescu. Dar este foarte posibil ca acest lucru sa se intample pentru ca regizorul vrea ca rezultatul finit sa nu fie un film istoric sau documentar, ci unul de fictiune, drept urmare motto-ul peliculei va fi: '70% din actiunea filmului este inspirata din fapte reale, restul de 75% sunt basme".