Soprana romanca Nelly Miricioiu este cunoscuta in intreaga lume pentru extrema sa versatilitate si capacitatea de a acoperi un repertoriu foarte bogat, ce se intinde de la Bel-canto la verissimo.
A cantat pe toate marile scene de opera din lume, trecand cu aceeasi usurinta si talent muzical si dramatic de la Violetta din 'Traviata", Tosca din 'Tosca", Manon Lescaut din 'Manon Lescaut", Nedda din 'Paiate", Margu­erita din 'Faust", Antonia din 'Poves­­ti­rile lui Hoffman" si insiruirea poate continua. In 1981 a plecat din Ro­mania si Londra i-a devenit o a doua patrie, fiind locul in care traieste in prezent cu familia sa. Din pacate, prezenta sa in Romania a fost extrem de rara si nu pentru ca Nelly Miricioiu nu si-ar fi dorit. Pe 25 octombrie, de ziua Majestatii Sale Regele Mihai, publicul roman o poate vedea in spectacolul ce va avea loc la Ateneul Roman, in beneficiul Fundatiei Principesa Margareta a Romaniei.

Care a fost momentul in care ati hotarat (sau au hotarat altii) ca opera este drumul pe care trebuie sa mergeti?
Nelly Miricioiu: Sa fiu cantareata de opera nu am ales eu, ci Dumnezeu. Am fost 'copil minune" (am fost inregistrata la radio la cinci ani, am cantat pentru TV, la 14 ani, arii care aveau un compas de trei octave). Mama a fost pionul cel mai important in a implini aceasta 'calatorie", in a deveni un artist.

Ati avut un mentor al carui 'glas" a fost determinant in acest demers? Cine v-a calauzit primii pasi in cariera?
N.M.: Pentru mine exemplele sunt peste tot, nu cred in roluri 'model" fiindca eu sunt de parere ca orice lucru, persoana sau evenimente au ceva din care te poti inspira... Ceea ce mi-a condus pasii este cautarea de cunostinte pentru a intelege scoala veche italiana, adevarata scoala de Bel-Canto! Crezul este sa nu stagnezi si sa faci totul intr-o puritate spirituala.

Cum ati descrie perioada in care ati cantat in Romania, pe scena Operei din Brasov, pana la momentul consacrarii internationale?
N.M.: Brasovul a fost foarte greu pentru mine. Amintirile pozitive sunt impaienjenite de nefericiri cauzate de momentul istoric in care ne gaseam.

Ce anume v-a determinat sa emigrati?
N.M.: Aveti vreo zece ani sa va vorbesc despre acest subiect? Glumesc! Adevarul este ca a sosit timpul pentru mine sa las aceste amintiri sa se 'odihneasca".Tot ce pot sa va spun este ca mi-au trebuit ani de zile de 'refacere".

Va mai aduceti aminte de ceea ce ati simtit cand ati debutat pe o scena occidentala? Dar La Scala din Milano?
N.M.: Pentru mine bucuria de a canta este mai presus de orice alte aspecte, bucuria de a respira un 'aer" liber, de a canta intr-o lume care avea si are posibilitatea sa aprecieze si bucuria de a des­catusa aceasta pasiune a vietii mele.... Toate acestea m-au inconjurat cu satisfactie, dincolo de nume prestigioase. Este minu­nat sa canti pe scene mari, munca este mult mai intensa, dar cu mult mai multe satisfactii. O singura amintire imi vine in minte, cand am cantat 'Lucia di Lammermoor" in 'La Scala" masinistii care erau in spatele scenei ma incurajau, iar cand am iesit mi-au spus 'Brava Signora". Am stiut ca am avut succes. La sfarsit, dupa noua chemari la rampa, la usa teatrului publicul ma astepta sa imi cante 'La multi ani!"... era ziua mea de nastere si implineam 31 de ani....aceasta a fost bucuria mea.

Care dintre rolurile interpretate pana acum va este mai aproape de suflet si de structura dumneavoastra si care este rolul pe care nu l-ati interpretat inca, dar pe care-l doriti?
N.M.: Manon Lescaut este un rol pe care l-am iubit imens. Dar 'La Fiamma" de Respighi ca si 'Iris" de Mascagni au reprezentat un ceva inedit in viata mea artistica. Am fost binecuvantata cu un repertoriu atat de bogat, incat nu am o dorinta anume, a unui rol in particular.

Vi s-a intamplat sa simtiti din reactia publicului ca intr-un anumit spectacol nu ati fost foarte in forma?
N.M.: Da, si nu este placut. Un artist este vulnerabil si are nevoie de mult curaj sa se poata ridica in scena in fata unei multimi. Ceea ce publicul nu intelege este ca un artist doreste sa dea ce are mai bun, si doreste sa faca oamenii fericiti. Daca nu reuseste in fiecare seara, este un lucru foarte uman si nu trebuie sa il asasinam pentru asta.

De ce credeti ca opera in Romania a ajuns un fel de Cenusareasa a artelor spectacolului, spre deosebire de modul in care este privita in afara, ca 'prima doamna" a artelor spectacolului? Ce-i lipseste celei din Romania? Un public format in acest sens, cumva?
N.M.: Din pacate, acest subiect este foarte complex. Dar lipsa de bani si sprijinul celor de la putere ar fi un punct de pornire.

Pe cand spectatorii din Romania va vor auzi si pe scena Operei Romane? Cand ati cantat ultima data pe aceasta scena?
N.M.: Nici nu imi mai amintesc de cand... intrebarea trebuie adresata Operei Romane.

A fi cantareata de opera presupune un anumit regim de viata mai strict?
N.M.: Pentru mine, regimul este mai mult spiritual, iar restul se incadreaza in a mentine o armonie fizica si mentala.

Care este activitatea recreativa care va relaxeaza cel mai mult?
N.M.: Ador sa gatesc... am facut o arta din asta, chiar daca gatesc numai pentru copilul meu sau sotul meu.

Ce face o cantareata de opera, perceputa de multe ori ca un personaj destul de elitist, in timpul liber?
N.M.: Ma duc la filme, citesc, ma intalnesc cu prieteni... sunt foarte normala.
Nu mi-a placut niciodata regimul de 'cantareata".

Ce ne puteti spune despre invitatia pe care ati primit-o de a canta la Ateneul Roman de ziua Majestatii Sale Regele Mihai?
N.M.: Pentru mine, Familia Regala reprezinta un Crez, o Binefacere, o Iubire pe pamant care este UNIVERSALA. Munca, pasiunea si integritatea cu care isi conduc viata reprezinta o sursa de inspiratie pentru mine, si asta ma stimuleaza sa dau ce am mai bun... cantul meu!
Sunt onorata si fericita sa fiu parte a acestui eveniment special, in beneficiul
Fundatiei Principesa Margareta.
LA MULTI ANI MAJESTATE!