O viaţă ca un roman cinematografic.
scris de Irina-Margareta Nistor 02 februarie 2011
Amelia Mary Earhart (24 iulie 1897 - 2 iulie 1937) a fost o minunata aviatoare americana, care a reusit sa traverseze de una singura Atlanticul si chiar a dus la crearea unei organizatii pentru femeile pilot, '99", caci atatea erau pe atunci. Fireste ca un asemenea subiect a tentat dintotdeauna Hollywoodul, pentru ca intreaga ei viata a fost un roman cinematografic.

In 1943, a intruchipat-o Rosalind Russell, iar finalul existentei sale a fost transformat intr-o adevarata aventura abracadabranta, cum ca n-ar fi disparut in zbor, ca Saint-Exupéry, ci ar fi devenit spioana in Pacific si japonezii i-ar fi venit de hac! Varianta de scenariu actuala este una romantata, pentru eroina principala alegandu-se Hilary Swank, care seamana oarecum cu originalul, desi Amelia era mult mai rafinata si spiritualizata. Regizoare este indianca Mira Nair, care l-a cooptat in aceasta coproductie si pe Richard Gere, un prieten de nadejde al personajului feminin principal, precum si pe Ewan McGregor. Cadrele filmate din avion sunt de o frumusete care iti taie rasuflarea, dar te si ispitesc, o data in plus, sa poti intr-o buna zi sa fii la maneta unui asemenea aparat de zbor. Pelicula ar fi meritat vazuta pe marele ecran, dar o sa ne multumim si cu varianta unui cinema... la tine acasa, vorba reclamei. Replici originale de neuitat: De ce vrei sa zbori? De ce vrea barbatul sa calareasca? Vreau sa fiu libera!
AMELIA ***
SUA, 2009, 1h 51min.
Regia: Mira Nair.
Cu: Hilary Swank, Richard Gere, Ewan McGregor.
Distribuit de PRO Video.
Pret: 49,90 lei.