Oprah Winfrey a primit un premiu Oscar pentru acţiunile sale umanitare.
scris de Moise Marinescu 13 noiembrie 2011
Prezentatoarea si producatoarea americana de televiziune Oprah Winfrey a primit un premiu Oscar pentru actiunile sale umanitare, sambata seara, la Hollywood, la cea de-a treia editie a galei Governors Awards, informeaza AFP, citata de Mediafax.
Prezentatoarea si producatoarea americana de televiziune Oprah Winfrey a primit un premiu Oscar pentru actiunile sale umanitare, sambata seara, la Hollywood, la cea de-a treia editie a galei Governors Awards, informeaza AFP, citata de Mediafax.
Oprah Winfrey, in varsta de 57 de ani, a primit Jean Hersholt Humanitarian Award, distinctia fiindu-i inmanata de una dintre miile de tinere care au avut acces la educatie datorita bursei instituite de realizatoarea TV.
Foarte emotionata, "regina" talk-show-urilor a declarat ca nu s-a gandit niciodata ca ar putea primi un Oscar pentru ceea ce considera a fi "vocatia" sa - actiunile umanitare.
Amintindu-si de faptul ca provine dintr-o familie saraca, din statul american Mississippi, Oprah a spus publicului: "Nu pot sa cred ca sunt aici, in fata voastra, in aceasta tara".
Academia de film americana (The Academy of Motion Picture Arts and Sciences) a decis, in 2009, sa mute ceremonia decernarii premiilor Oscar onorifice in cadrul unui banchet separat organizat in noiembrie. Pe de alta parte, gala clasica a Oscarurilor are loc in mod traditional in luna februarie.
Oscarurile onorifice sunt acordate unor personalitati pentru "realizari extraordinare in timpul vietii, contributii exceptionale aduse industriei filmului, artelor si stiintelor sau pentru servicii deosebite aduse Academiei de film americane".
Oprah Winfrey este una dintre cele mai bogate femei din America, cu o avere estimata, in 2010, de editorii revistei Forbes, la 2,4 miliarde de dolari.
Presa americana considera ca renumita realizatoare americana de culoare a schimbat felul in care oamenii vorbesc si a popularizat un stil de interviu de tip "confesional". Recomandarile ei in ceea ce priveste cartile nou lansate au avut intotdeauna un efect spectaculos asupra vanzarilor.
Emisiunea "The Oprah Winfrey Show", liderul de audienta pe segmentul talk show-urilor diurne din Statele Unite ale Americii, a debutat pe 8 septembrie 1986, pe postul de televiziune ABC. Episodul final, difuzat in luna mai, a fost cel de-al 4.561-lea. Aceasta emisiune de televiziune era urmarita, in medie, de 40 de milioane de telespectatori in Statele Unite si redifuzata in 150 de tari.
Insa Oprah Winfrey nu a parasit lumea televizunii. Ea a lansat in ianuarie propriul post de televiziune prin cablu, OWN, in cadrul unui parteneriat cu Discovery Communications, care poate fi urmarit in locuintele a peste 80 de milioane de americani. Oprah a recrutat deja cateva staruri de la Hollywood care isi vor prezenta propriile talk show-uri pe acest post: Jenny McCarthy, Rosie O'Donnell si Ryan si Tatum O'Neal. Totodata, cativa actori de prim rang - Julia Roberts, Forest Whitaker si Goldie Hawn - vor regiza si prezenta o serie de documentare pentru postul OWN.
Cea de-a 84-a gala a premiilor Oscar va avea loc pe 26 februarie, la Los Angeles. Nominalizarile vor fi anuntate pe 24 ianuarie.










