„Pacea“ viorilor.
scris de cultura@romanialibera.ro 17 februarie 2014
Cele doua viori celebre, Stradivarius si Guarneri, care s-au duelat adeseori spre deliciul melomanilor, sunt gata sa faca o 'impacare“ publica. Miercuri, 26 februarie, la ora 19.00, spectatorii vor asista la o evolutie 'de cuplu“, Stradivarius si Guarneri, doua viori de colectie pe care vor canta Liviu Prunaru, concert-maestru al celei mai bine cotate orchestre simfonice din lume, Royal Concertgebouw Amsterdam, si sotia sa, violonista Valentina Svyatlovskaya, membra a aceluiasi prestigios ansamblu.
Cele doua viori celebre, Stradivarius si Guarneri, care s-au duelat adeseori spre deliciul melomanilor, sunt gata sa faca o 'impacare“ publica. Miercuri, 26 februarie, la ora 19.00, spectatorii vor asista la o evolutie 'de cuplu“, Stradivarius si Guarneri, doua viori de colectie pe care vor canta Liviu Prunaru, concert-maestru al celei mai bine cotate orchestre simfonice din lume, Royal Concertgebouw Amsterdam, si sotia sa, violonista Valentina Svyatlovskaya, membra a aceluiasi prestigios ansamblu.
Cele doua viori sunt instrumente de mare performanta si valoare: Stradivarius 'Pachoud' din 1694 (Liviu Prunaru) si Guarneri 'Maria Theresia' din 1676 (Valentina Svyatlovskaya).
Cei doi violonisti impreuna cu Orchestra de Camera Radio au pregatit un program bogat, cu lucrari care le cer o deosebita virtuozitate artistilor, prilej pentru cei doi solisti si pentru Orchestra de Camera Radio de a-si demonstra maiestria: Manfredini - Concerto grosso in sol minor, Ysaÿe - Amitié, poem pentru doua viori si orchestra, interpretat in aranjamentul pentru orchestra de coarde semnat de compozitorul Dan Dediu, Sarasate - Melodii lautaresti pentru vioara si orchestra, Wieniawski - Amintire din Moscova si Bruch - Octetul pentru orchestra de coarde.
Artistii
Liviu Prunaru, castigator a numeroase competitii muzicale de mare valoare, si-a construit o bogata cariera internationala: aparitii solistice alaturi de orchestre renumite ca Royal Philharmonic Orchestra, London Symphony Orchestra, Orchestre National Belgique, Orchestra Filarmonica din Atena, Orchestra Mayo din Buenos Aires, Orchestra de camera din Indianapolis.
Fie ca solist concertist, fie in recitaluri, Liviu Prunaru canta frecvent in toate marile orase ale lumii si este invitat in cadrul unor festivaluri prestigioase ca 'Menuhin“, 'Enescu“ sau la festivalurile din Bruxelles, Buenos Aires, Wallonie, Flandra, Evian, Atena si Salzburg. In fiecare toamna a ultimilor trei ani, artistul a fost aplaudat in multe orase ale tarii in cadrul turneului national 'Duelul viorilor“, sustinut alaturi de violonistul Gabriel Croitoru si de pianistul Horia Mihail. In paralel cu activitatea artistica, Liviu Prunaru este implicat activ in domeniul pedagogic, fiind un valoros profesor de vioara al Academiei 'Menuhin“.
Valentina Svyatlovskaya, de asemenea membra a celebrei orchestre Royal Concertgebouw, este o artista cu o bogata activitate concertistica fie in varianta solo, fie in duet cu Liviu Prunaru. Detinatoare a unui bogat palmares competitional, Valentina Svyatlovskaya-Prunaru si-a adjudecat Premiul al II-lea si un Premiu Special (pentru cea mai buna interpretare a unui concert de Mozart si a concertului de Haciaturian) la Concursul International 'Rodolfo Lipizer', Premiul al II-lea la Concursul International 'Valsesia Musicale', Premiul I la Concursul 'R. Molinari' Gstaad etc. Tanara violonista a studiat la Conservatorul din Sankt Petersburg si a sustinut mai multe concerte cu Orchestra Filarmonicii din Sankt Petersburg, in Elvetia, Marea Britanie si Germania.
In perioada 2000-2007, Valentina Svyatlovskaya-Prunaru s-a perfectionat la Academia 'Menuhin' din Gstaad (Elvetia), sub indrumarea apreciatilor violonisti Alberto Lysy si Liviu Prunaru.










