Paula Seling şi Ovi: "Prezenţa şi prestaţia live pe care artiştii o vor avea la ...
scris de Redactia Romania Libera 29 decembrie 2010
Ovi
Ovi
Ai venit special in tara pentru acest eveniment?
Ovi: Da si nu. Acest final de an a culminat cu un numar substantial de concerte si aparitii TV. In schimb, perioada imediat apropiata de ultimele zile ale anului sunt dedicate exclusiv Selectiei Nationale Eurovision: repetitii si pregatiri pentru seara de Revelion.
Ai participat deja de trei ori la Eurovision. Ce are special acest concurs?
Ovi: Are acel factor de 'glam" mai ales in faza internationala a competitiei. Este un concurs care iti extinde aria de 'networking" care este esentiala in bransa muzicala. Iti 'ascute" instinctele competitive si este o experienta de viata mai ales cand reprezinti o tara, pe plan muzical.
Ai simtit diferente ca participant la concurs din partea Norvegiei si din partea Romaniei?
Ovi: In Norvegia scara acestui eveniment este mai mare, mai grandioasa. Se fac trei semifinale plus o finala. Este un show TV foarte popular, mediatizat si cu o sustinere financiara solida. Din echipa evenimentului face parte, pe langa televiziunea nationala norvegiana NRK, si renumita companie de productie Dinamo, care este si responsabila cu productia show-ului pentru decernarea premiilor Nobel, in fiecare an. In general, organizarea si nivelul productiei este la un nivel mai ridicat in Norvegia. Intr-adevar si echipa TVR, anul acesta, a depus eforturi mari pentru a da o nota foarte profesionala show-ului Eurovision.
Paula Seling
Ca fost participant, cum ti se pare selectia de anul acesta?
Paula Seling: Mi se pare interesanta si inedita ideea de a face Selectia Nationala la granita dintre ani, sper ca va fi intr-un ceas bun, ca va fi ales cel mai potrivit artist cu cea mai buna piesa. Stiu, totodata, ca prezenta si prestatia live pe care artistii o vor avea la Selectie vor fi decisive pentru votul publicului, pentru alegerea piesei castigatoare.
Crezi ca avem sanse sa ajungem in Top 3 cum ati ajuns voi anul trecut?
P.S.: Nu am idee... Niciodata nu ai de unde sa stii ce se va intampla la Eurovision, asta in primul rand pentru ca este un concurs supus gustului publicului, influentat de tendintele muzicii din anul respectiv;
va conta foarte mult cum se vor prezenta reprezentantii nostri, sa se implice, sa munceasca, sa mearga cu Dumnezeu inainte!
Ai facut pregatiri speciale pentru postul de prezentator in care te vei gasi in seara finalei?
P.S.: Vom avea o serie de repetitii care ne vor pune in tema cu toate informatiile pe care le vom transmite publicului in Selectie. In rest, sunt sigura ca Marina Almasan si Luminita Dumitrescu mizeaza pe naturaletea si spontaneitatea pe care Ovi si cu mine le avem, in special cand suntem impreuna pe scena.
Crezi ca emotiile vor fi mai mici decat atunci cand ai intrat pe scena ca participant?
P.S.: Cred ca emotiile mele vor fi imense. Am un gol in stomac numai cand ma gandesc. Dar asa simt aproape de fiecare data cand sunt pe scen. Asa ca sper sa ma descurc si acum... Doamne ajuta!
'Domnul Eurovision"
Invitatul special al serii de Revelion este artistul Johnny Logan, supranumit 'Domnul Eurovision", pentru ca a castigat trei editii ale acestui concurs, intre 1980 si 1992. Originar din Irlanda, Logan a ocupat primul loc la Eurovision cu piesele 'What's Another Year" (1980), 'Hold Me Now" (1987), si, in calitate de compozitor, cu 'Why Me" (1992), interpretata de Linda Martin.










