Pedro Almodovar denunţă "un plan de exterminare" a cinematografiei spaniole.
scris de Rl online 14 octombrie 2013
Cineastul Pedro Almodovar acuza intr-un articol guvernul conservator spaniol de "exterminarea" cinematografiei din tara sa, dupa ce s-a anuntat ca acest sector, deja slabit de cresterea TVA-ului si de criza economica, va fi afectat de noi reduceri bugetare in 2014, informeaza Mediafax.
Cineastul Pedro Almodovar acuza intr-un articol guvernul conservator spaniol de "exterminarea" cinematografiei din tara sa, dupa ce s-a anuntat ca acest sector, deja slabit de cresterea TVA-ului si de criza economica, va fi afectat de noi reduceri bugetare in 2014, informeaza Mediafax.
Intr-un articol intitulat "Cinematograful spaniol. Extinctia", publicat sambata pe site-ul independent Infolibre.es, celebrul regizor in varsta de 64 de ani denunta "cresterea brutala" a taxelor si a TVA-ului, care a ajuns de la 8% la 21% in 2012.
"Toate predictiile facute in perioada acestei cresteri (publicul nu va mai merge la cinema, multe sali se vor inchide) s-au verificat, cu exceptia celor facute de Guvern, care intentiona sa creasca astfel incasarile", a scris Pedro Almodovar.
"Dar rezultatul este contrar predictiilor Guvernului: de ce ministrii din acest sector si Guvernul in general sunt atat de euforici? Nu poate exista decat un singur raspuns: pentru ca pedepsesc cinema-ul spaniol pana nu va mai ramane nimic din el. Pentru ca toate acestea se intampla conform unui riguros plan de exterminare", acuza cineastul.
Pedro Almodovar sustine ca dreapta spaniola nu a iertat niciodata cinematografiei mobilizarea din 2003 impotriva razboiului din Irak, la care Spania a luat parte sub guvernarea conservatoare a lui José Maria Aznar.
"Dupa ce am spus «nu razboiului», cinematografia spaniola a devenit oaia neagra a guvernantilor PP (Partidul Popular). Loviturile si dispretul actual rezulta din acest «nu», pe care nu il voi regreta niciodata", adauga Almodovar.
Conform proiectului de buget din 2014, aprobat pe 30 septembrie in Consiliul de Ministri, bugetul alocat Institutului de Cinematografie si Arte Audiovizuale (ICAA) va fi in 2014 de 48,21 milioane de euro, cu 12,4 % mai mic decat in 2013, dupa ce scazuse deja cu 22,6% in raport cu 2012.
Potrivit ministrului Culturii, numarul de sali de cinema din Spania a scazut de la 1.223, in 2002, la 841, in 2012. Si spectatorii sunt mai putin numerosi: in 2002 erau 140,7 milioane, fata de 94,2 milioane in 2012.
Deja alarmati de anuntarea noilor reduceri, cineastii au reactionat dur saptamana trecuta fata de declaratia ministrului Bugetului, Cristobal Montoro, care a sustinut ca "problemele cinema-ului nu se datoreaza numai subventiilor, ci si calitatii filmelor, distribuirii acestora, precum si altor numerosi factori".
"Cineva ar trebui sa spuna acestui ministru si colegului sau José Ignacio Wert (ministrul Culturii) ca TVA-ul pe cultura este in Franta de 7% si ca va scadea la 5% anul viitor", a ripostat Pedro Almodovar in articolul sau.
"Problema nu este ca spectatorii nu vor sa vada filme autohtone, ci ca nu mai merg la cinema. Dintre acesti spectatori, din ce in ce mai putini, un procent important a ales filmele spaniole. Daca ministrul ar fi vazut lista celor 10 filme cu cele mai mari incasari de saptamana trecuta, ar fi constatat ca patru dintre ele sunt spaniole", a incheiat regizorul spaniol.
Pedro Almodovar este cunoscut pentru comediile si dramele sale care au ca tema centrala viata si relatiile de familie si a castigat Oscarul pentru cel mai bun film strain in 1999, cu "Totul despre mama mea/ Todo Sobre Mi Madre", dar si Oscarul pentru cel mai bun scenariu, in 2002, cu "Vorbeste cu ea/ Hable Con Ella". Cu peste 20 de lungmetraje la activ, Pedro Almodovar a construit cea mai admirata filmografie din cinematografia spaniola dupa Luis Bunuel si a lansat o intreaga generatie de actori iberici - Antonio Banderas, Carmen Maura, Victoria Abril si Penelope Cruz.
Printre celelalte pelicule notabile ale sale se numara filme precum "Tocuri inalte" (1991), "Sange fierbinte" (1997), "Proasta crestere" (2004), "Imbratisari frante" (2009), "Pielea in care traiesc" (2011). Cel mai recent film regizat de Pedro Almodovar se intituleaza "Amantii pasageri" si a fost lansat in 2013.










