Peste 20.000 de fani s-au adunat la concertul trupei Red Hot Chili Peppers din Capitală.
scris de Rl online 31 august 2012
Peste 20.000 de fani s-au adunat pe Arena Nationala din Bucuresti, unde vineri seara, incepand cu ora 21.00, va sustine un concert legendara trupa americana Red Hot Chili Peppers, aflata la primul ei show in Romania, scrie Mediafax.
Peste 20.000 de fani s-au adunat pe Arena Nationala din Bucuresti, unde vineri seara, incepand cu ora 21.00, va sustine un concert legendara trupa americana Red Hot Chili Peppers, aflata la primul ei show in Romania, scrie Mediafax.
La ora difuzarii acestei stiri, stadionul este plin de fani care asteapta concertul celor de la Red Hot Chili Peppers, iar spectatorii continua sa vina, la intrarile in Arena Nationala nefiind formate cozi.
Pana in prezent, au sustinut concerte trupele programate in deschiderea show-ului formatiei Red Hot Chili Peppers - AAAK si Grimus.
Concertul formatiei Red Hot Chili Peppers de la Bucuresti face parte din turneul de promovare a celui mai recent material discografic al ei,"I'm With You". Turneul a debutat pe 27 iulie, in SUA, in prezent desfasurandu-se in Europa.
Miercuri, ei au concertat la Zagreb, iar de la Bucuresti vor pleca la Sofia, unde au programat un concert sambata. Surse oficiale au declarat pentru MEDIAFAX ca membrii trupei ar urma sa plece din Romania imediat dupa sustinerea concertului de pe Arena Nationala.
Membrii formatiei Red Hot Chili Peppers au ajuns la Bucuresti joi, in jurul orei 17.58, cu un avion privat, care a aterizat pe Aeroportul Baneasa.
Chad Smith, tobosarul trupei Red Hot Chili Peppers, a declarat, glumind, la sosirea pe aeroportul Baneasa, ca este fiul ilegitim al lui Ilie Nastase si al Nadiei Comaneci.
"Poate nu stiti, dar sunt fiul ilegitim al lui Ilie Nastase si al Nadiei Comaneci si am venit acasa", a declarat Chad Smith, glumind, jurnalistilor prezenti la aeroport. El a adaugat, despre concertul de vineri seara, ca publicul se va distra foarte mult.
Vineri, artistii americani s-au odihnit in camerele lor din hotelul bucurestean in care au fost cazati, dupa ce joi noaptea au petrecut in Centrul vechi al Capitalei.
Potrivit stirileprotv.ro, vineri, abia pe la ora 16.00 dupa-amiaza solistul Anthony Kiedis a parasit hotelul si s-a indreptat catre Arena Nationala. A fost rezervat cu presa si nu a facut declaratii.
Ceilalti membri ai trupei au plecat la stadion in jurul orei 17.00.
Potrivit organizatorilor, staff-ul trupei a solicitat amenajarea unei camere de relaxare in backstage, unde Anthony, Flea, Josh si Chad sa se poata destinde inaintea show-ului. Aceasta camera pentru meditatie ("meditation room") trebuie sa fie cat mai aerisita, luminata natural si amenajata cu draperii, covoare si numeroase plante verzi. Din aceasta incapere nu trebuie sa lipseasca o masuta de cafea, apa plata, berea fara alcool, lumanarile parfumate, boluri cu fructe si legume de sezon, branzeturi si prajituri din orez.
Pe langa aceasta camera destinata exclusiv relaxarii inainte de concert, trupa a mai dorit doua cabine separate, izolate fonic, in care Chad Smith, tobosarul trupei, si solistul Anthony Kiedis sa poata repeta in voie cu o ora inainte de show-ul de pe Arena Nationala.
Infiintat in urma cu aproape 30 de ani, de Flea (chitara bas) si Anthony Kiedis (solist), buni prieteni din copilarie, grupul californian Red Hot Chili Peppers a devenit unul dintre numele majore din muzica rock a anilor 1990.
Trupa a lansat pana in prezent 10 albume, debutand cu "The Red Hot Chili Peppers" (1984) si continuand cu "Freaky Styley" (1985), "The Uplift Mofo Party Plan" (1987), "Mother's Milk" (1989), "Blood Sugar Sex Magik" (1991), "One Hot Minute", "Californication" (1999), "By the Way" (2002), "Stadium Arcadium" (2006) si "I'm with You" (2011).
Una dintre cele mai de succes trupe din istoria rockului, Red Hot Chili Peppers a vandut mai mult de 70 de milioane de discuri, inclusiv 5 LP-uri premiate de mai multe ori cu discul de platina, si a castigat sapte premii Grammy.
Red Hot Chili Peppers a revenit in forta pe piata muzicala in vara acestui an, odata cu lansarea materialului discografic "I'm With You", al 10-lea album de studio din cariera grupului californian, dupa o pauza de cinci ani si dupa plecarea chitaristului John Frusciante.
Concertul formatiei Red Hot Chili Peppers, organizat de Emagic, este primul eveniment muzical de pe Arena Nationala.










