La Cannes, in paralel cu filmele din competitie, si cele incluse in diverse alte sectiuni, s-a vorbit, destul de mult, si despre Panda. Lucru datorat si faptului ca a venit sa-l sustina Tigrisoara, Angelina Jolie.

Aceasta, ca de fiecare data, n-a ratat ocazia sa laude adoptia de copii, atat de la moda la Hollywood, de cand lumea, chiar daca uneori s-a ajuns la drame, pe care multi prefera sa le ignore acum (vezi copiii terorizati de Joan Crawford).

Extrem de rapid, pelicula a ajuns si la noi. Am putut constata cu placere si surprindere ca, printre voci, in afara de cele deja stiute din episoadele anterioare, precum Jack Black (ai carui baietei refuza sa creada ca el e glasul, fiind convinsi ca ursuletul e dotat din start cu asa ceva...). Aflam din genericul de final ca a fost pe acolo si un adevarat maestru al artelor martiale, neintrecutul Jean-Claude Van Damme (Master Crock). Jackie Chan (Maimuta) e in continuare acolo ca si alte doua colege de continent: Lucy Liu (Viper) si Michelle Yeoh (Soothsayer, Capra, ghicitoarea neiubita pentru prevestirile ei), nou-venita, dar de care, probabil, vom mai da si in seria urmatoare, pentru ca finalul este mai mult decat intredeschis. Regia i-a fost incredintata, de data asta, unei femei, Jennifer Yuh (Nelson), o sud-coreanca, de aproape 40 de ani, innebunita in copilarie dupa filmele cu batai traditionale, elaborate, si masini.

Ea are deja experienta in domeniu colaborand, e drept, neincredintandu-i-se inca intreg proiectul, si la 'Madagascar", 'Sinbad", 'Spirit" sau 'Dark City". Dintre personajele cele mai nostime, trebuie mentionat Maestrul Shifu. Personaj pe care Dustin Hoffman il inzestreaza cu ironie si candoare, cel care reuseste sa-si gaseasca linistea interioara, lucru aparent imposibil pentru protagonistul alb-negru si pe cale de disparitie, pe care acum il putem vedea si pe IMAX si pe 3D cum infuleca spectaculos, isi iubeste tatal gascan, pe domnul Ping (sasait de James Hong), dar are si cateva clipe de clarviziune, de tip oedipian, caci fara psihanaliza, nici macar desenele animate nu mai functioneaza, dincolo de Ocean. Cel mai spectaculos, vizual, este Paunul, personaj malefic negativ intrupat de o fiinta cu o coroana de pene albe (culoare malefica pe continentul galben), impodobit cu un fel de cocarde ce pot fi interpretate ca fiind frantuzesti, englezesti sau americanesti, pentru ca au culorile lor, distincte, albastru, alb si rosu. Pentru ca sa-l faca si mai de temut, a fost cooptat Gary Oldman, clientul peliculelor de groaza (inclusiv 'Dracula" din 1992 sau 'Diavolul", un scurtmetraj din 2002). Poftiti la un altfel de zoo!

Exista niste puncte comune, insa, si cu 'Piratii din Caraibe", cam toate animalutele prezente par a fi ultrafardate la ochi, uneori desenul semanand cu masca lui Zorro.

Ritmul povestii este insa unul absolut ametitor si categoric ca parintii de copii mici nu pot decat sa se ingrijoreze de proliferarea acestei mode care impinge la un fel de nebunie, la nivel vizual, dar si de intelegere. Scena cu dragonul e foarte draguta, sagetile de foc amintesc ca pare a fi anul arcurilor, ca arma letala (vezi 'Trebuie sa vorbim despre Kevin" cu Tilda Swinton si mai ales cu Ezra Miller). Mult hulitele pocnitori sunt si ele prezente, dar si splendidele artificii, care seamana cu spectaculosul final anual al mult asteptatului Festival Anonimul din Delta Dunarii. Din punct de vedere arhitectural, pagodele sunt pretutindeni, uneori mai degraba ca niste zgarie-nori, probabil pentru o mai usoara intelegere din partea publicului americanizat.