Spectacolul Cirque du Soleil dedicat lui Michael Jackson va avea premiera în octombrie 2011.
scris de Rl online 04 noiembrie 2010
Spectacolul companiei Cirque du Soleil, dedicat cantaretului Michael Jackson, va avea premiera la Montreal pe 2 octombrie 2011, informeaza Mediafax. Evenimentul va fi pus in scena si in alte 26 de orase din SUA si Canada, in urmatoarele opt luni.
Spectacolul companiei Cirque du Soleil, dedicat cantaretului Michael Jackson, va avea premiera la Montreal pe 2 octombrie 2011, informeaza Mediafax. Evenimentul va fi pus in scena si in alte 26 de orase din SUA si Canada, in urmatoarele opt luni.
Biletele pentru spectacolul "The Immortal World Tour" - descris ca "o fuziune fascinanta de arte vizuale, dans, muzica si fantezie" - au fost puse in vanzare in sistem de pre-comanda, miercuri, pentru fanii cantaretului inscrisi pe site-ul MichaelJackson.com si pentru membrii Cirque Club.
Acest spectacol este doar unul dintre evenimentele comerciale ce se bucura de sustinerea fondului care administreaza averea cantaretului american. Un joc video, intitulat "Michael Jackson: The Experience" va fi lansat in America de Nord pe 23 noiembrie, un set de DVD-uri ce contine 40 dintre videoclipurile artistului va fi lansat pe 22 noiembrie, iar un album cu inregistrari orginale ale megastarului este in pregatire.
Spectacolul "The Immortal World Tour" va fi regizat de coregraful si regizorul Jamie King, care a lucrat timp de 12 ani in calitate de director de creatie pentru Madonna. King s-a aflat si in spatele turneului mondial "Circus", intreprins in 2009 de Britney Spears, si a colaborat in trecut cu Celine Dion, Rihanna si Mariah Carey.
Spectacolul va avea premiera la Montreal, pe 2 octombrie 2011, urmand sa fie prezentat in cateva orase canadiene inainte de a ajunge la Las Vegas, unde va ramane o perioada indelungata, iar apoi va porni intr-un turneu prin cele mai importante orase americane, in 2012.
Incasarile vor fi impartite cu fondul care administreaza averea megastarului, care detine drepturile de proprietate intelectuala asupra numelui si imaginii cantaretului american.
Compania Cirque du Soleil a fost infiintata in 1984. In prezent, numara peste 4.000 de angajati, dintre care peste 1.000 sunt artisti profesionisti de circ, ce provin din peste 40 de tari, inclusiv Romania.










