Sting, un englez la Bucureşti.
scris de Ada Dumitrescu 07 iunie 2011
Muzicianul britanic a dat o lectie de punctualitate regala la Bucuresti, dar si de muzica prea selecta pentru publicul iesit mai mult sa socializeze.
Muzicianul britanic a dat o lectie de punctualitate regala la Bucuresti, dar si de muzica prea selecta pentru publicul iesit mai mult sa socializeze.
Incadrandu-se in sfertul academic, Sting si cei peste 50 de instrumentisti ai Filarmonicii din Sofia, au deschis concertul cu o piesa din perioada The Police - 'Every little thing she does is magic". 'Ce repede incepe, nici nu s-a intunecat afara", comentau fanele. Si intr-adevar, multi spectatori nici nu intrasera in piata, poate si din cauza sistemului de acces- bodyguarzii si jandarmii au lasat sa intre valuri de cateva sute de oameni, iar controalelor corporale au fost riguroase.
O alta parte masiva din public era cantonata la bere si carnati (la preturi de muzica simfonica, as zice: 7,5 lei un pahar de bere doar pe jumatate plin).Cu toate astea, oamenii nu au fost descurajati si n-am vazut pe nimeni care sa-si paraseasca randul la coada ca sa asculte muzica desi Sting a inceput in forta: 'Englishman in New York", 'I'm mad about you", 'Roxanne". 'Buna seara Bucaresti" si-a salutat artistul cei 15.000 de fani, care i-au raspuns extrem de politicos.
Sonorizare slaba si public dezinteresat
Cei care au avut bilete la gazon A au ascultat distorsionat si fragmentat hiturile lui Sting (se intampla de fapt la toate concertele mari din fata Casei Poporului).
Nu s-au impartit sigur bilete prin sindicat si oamenii nici nu au fost obligati sa vina la concert, dar cei mai multi dintre ei au susotit in continuu. Am schimbat de trei ori locul si de fiecare data am dat peste spectatori care isi povesteau viata.
'Nu cred ca e criza. Oamenii ar trebui sa fie in transa pentru 135 de lei cat au dat pe bilet, dar pare ca nici nu le pasa de concert", se comenta in grupul nostru.
Publicul a intrat greu in atmosfera spectacolului, iar dupa o ora artistul britanic a luat pauza, incercand in romana sa spuna ca va reveni.
Frenezie la ritmurile orientale
Partea a doua a spectacolului a debutat cu 'Shape of my heart". Au urmat 'Tomorrow we'll see", 'King of Pain" si 'Every breath you take", solo-uri de trompeta, violoncel, vioara, ritmuri de bossa nova, slow sau jazz. La 'Bourbon Street" Sting a cantat la theremin, un instrument electronic ce produce sunete fara sa fie atins direct.
La final, a salutat din nou publicul, a prezentat formatia si pe dirijoarea orchestrei si a iesit din scena.
Fara sa se lase asteptat (avea 50 de instrumentisti pe scena) Sting a dat drumul la bis cu prima melodie, 'Desert rose", iar ritmurile orientale au mai dezmortit publicul. 'Poate Sting canta in deschidere la Salam", glumeau niste pusti in spatele meu.
Urmatoarele piese de bis 'She's to good for me", 'Fragile" si 'Message in a bottle" au fost primite, in sfarsit, cu ceva mai mult entuziasm.
La cei 60 de ani ai sai, fostul membru al trupei The Police si-a facut treaba impecabil, dar noi, romanii, am mai bifat un eveniment monden.










