Unul dintre romanele postdecembriste cele mai dragi publicului cititor a fost in sfarsit ecranizat. Tanti Emilia, cea care atat de mandra recunostea: 'Sunt o baba comunista“, isi continua viata din cartea lui Dan Lungu pe marile ecrane, in viziunea regizorala a lui Stere Gulea.

Dupa vizionarea de presa de la Cinema PRO, la masa tovaraseasca aranjata ca pe vremuri, cu mileuri de macrame si stergare populare, pe care tronau sifoane, siropuri si prajituri ce aminteau de epoca rememorata in film, spectatorii isi impartaseau parerile, discutand la un fursec si cu artistii. Puteai lesne sa te prinzi cine citise si cine nu citise romanul lui Dan Lungu. Cei cu fete mai lungi erau cei care nu fusesera convinsi de film pentru ca adorasera cartea. Recunosc ca ma numar printre acestia. Filmul avea toate premisele sa fie o capodopera, dar a ratat cu seninatate acest lucru tocmai pentru ca a dorit sa-si clameze prea mult independenta fata de roman.

A fi sau a nu fi comunist

Doamna Emilia din volumul lui Dan Lungu era o femeie simpla, crescuta la tara, care poarta comunismul in cuget si-n simtiri pentru ca acest regim criminal si inuman pentru altii, pe ea o facuse 'om“. Pentru ca in comunism s-a facut fata de oras, tot atunci s-a scolit la o profesionala, a inceput sa munceasca intr-o fabrica, a primit apartament, butelie si tot ce-si mai putea dori un reprezentant al clasei muncitoare. Cu istetimea romanului care 'se descurca“, femeia s-a simtit in comunism ca pestele in apa. Revolutia, democratia originala, inchiderea fabricii, iesirea la pensie, toate astea au insemnat sfarsitul lumii ei. Nu isi pune nici o clipa problema moralitatii comunismului ca sistem, ci a faptului ca acum nu mai are siguranta zilei de maine. Acesta este mecanismul de gandire tipic nostalgicului comunist. 'Nu conteaza ca puscariile erau pline de oameni nevinovati, noi aveam slujba, Dacie, apartament la bloc si pile la alimentara. Libertatea era o «chestie» de care ne puteam lipsi cata vreme aveam ce manca.“

O femeie si doua sisteme

Filmul lasa in plan secund spovedania 'babei comuniste“, aducand in prim plan o poveste care nu apare in carte si anume cea a fetei doamnei Emilia, care se intoarce cu coada intre picioare acasa dintr-o America lovita de criza economica. Emigranta nu mai are serviciu si, colac peste pupaza, banca o ameninta ca ii va lua casa. Parintii sunt nevoiti sa-si vanda apartamentul (acela 'dat de Ceausescu“) ca sa salveze viata fetei in America. Cu alte cuvinte, tot amaratii de comunisti ii ajuta sa iasa la liman pe capitalistii rapusi de criza.

Regizorul Stere Gulea, co-scenarist al filmului, alaturi de Lucian Dan Teodorovici si de Vera Ion, ne-a declarat ca a vrut sa aduca povestea din cartea lui Dan Lungu la zi, in momentele crizei economice care pun si mai mult pe tapet diferenta dintre cele doua sisteme, comunist si capitalist.

Aducerea la zi ar putea fi binevenita, daca nu ar distruge tot feng-shui-ul povestii. Morala devine acum cu totul alta, fiind chiar pe dos fata de cea initiala, pentru ca, privind lucrurile in acest fel, baba comunista nu se mai afla intr-o grava eroare, ea nu mai este incremenita in proiect, ci pare chiar o vizionara. Colapsul capitalismului, reprezentat de esecul fiicei care alesese exilul, nu face decat sa-i sustina teoria. Da, domnule, era mai bine pe vremea lui Ceasca. Daca nu era el, saracul, sa ne dea apartament, fiica risipitoare, care nu a vrut sa se angajeze inginera in fabrica, ci a preferat sa fuga in lume, ramanea pe drumuri in America ei. Mesajul acesta nu face decat sa justifice de fapt nostalgia dupa perioada comunista si tradeaza in fond nobletea mesajului din romanul lui Dan Lungu. 'Sunt o baba comunista“ nu mai suna ca o replica a unei fapturi anacronice, ramase definitiv si fara sens captiva intr-un trecut pe nedrept idealizat, ci ca un fel de remarca aruncata tantos in fata celor care au crezut in valorile de dreapta: 'Capitalismul vostru si-a dovedit neputinta. Eu sunt o baba comunista. Q.e.d.“

Sigur ca filmul beneficiaza de o distributie impecabila, cu interpretari de mare clasa (Luminita Gheorghiu, Marian Ralea si Anca Sigartau sunt pur si simplu exceptionali), de o imagine de o frumusete rara semnata de 'patriarhul“ directorilor de imagine din filmul romanesc, Vivi Dragan Vasile, un singur lucru lipseste: nu mai are nici o legatura cu minunatia de roman a lui Dan Lungu, nu mai e Baba noastra comunista. Dintr-o dulce-amara critica adusa nostalgicilor comunisti, povestea a virat fara nici un avertisment spre o sustinere a lor. E ca in bancurile de la Radio Erevan, cu Moskvichiul care era de fapt bicicleta si care nu i s-a dat cetateanului sovietic de catre partid, ci i s-a luat. Sentimentul unui spectator care a citit cartea este asemanator cu cel al unui suporter care a nimerit in galeria adversa. Scandarile si injuraturile suna asemanator numai ca 'andrisantul“ este cu totul altul. In concluzie, mergeti la film, dar puneti apoi mana si pe carte. Pana una alta, noi ne vrem baba comunista inapoi!