Festivalul international de filme documentare Astra Film, de la Sibiu, a ajuns anul acesta la cea de-a 20-a editie. In tot acest timp, in Romania s-a creat si s-a educat un public fidel acestui gen de cinema si gratie celui mai longeviv festival de filme documentare.

Despre cum a pus pe picioare festivalul si cat de greu este sa tii in viata un astfel de pro­iect ambitios am discutat si noi cu creatorul si directorul Astra Film, Dumitru Budrala.

Cum ati reusit sa formati o traditie deja si sa mentineti festivalul de filme documentare Astra timp de 20 de ani?

D.B.: A fost destul de dificil, dar au fost si momente extraordinare. Intr-un anume fel am inventat modalitatea de a face acest Festivalul de Film Astra si de a-l mentine intr-un context social, care nu era prielnic pentru asa ceva. Asa cum se vede din povestile in filmul aniversar 'O scurta istorie a Astra Film Festival“,de multe ori aveam situatii absurde de rezolvat, care intr-o tara normala, cu institutii functionale, nu s-ar fi intamplat.

Va amintiti cum a fost prima editie?

D.B.: Prima editie a festivalului e un paradox. Era in 1993. Erau mineriade, conflicte interetnice, inflatie galopanta. Multi se gandeau sa plece din tara in occident. Putini aveau calculatoare, internet nu exista. Apareau primele incercari de televiziune prin cablu. Sa pornesti un festival al filmului documentar era aproape imposibil. In primul rand, pentru ca nu se stia ce e filmul documentar, se confunda cu reportajul TV. Chiar si cei de la care asteptam aprobari si bani credeau ca documentar inseamna doar film stiintific sau eventual reportaj TV. Daca voiai sa faci un eveniment cultural, trebuia sa inventezi modalitatea de a-l face.

Multe lucruri le obtineam prin schimburi, prin munca de voluntariat, dar erau si lucruri pentru care trebuiau bani. Termenul de sponsorizare era echivalent cu cel de pomana, era considerat un fel de cersit. Imi amintesc ca din lipsa de finantare si in disperare de cauza am vorbit cu fratele meu, care avea o ferma infloritoare pe vremea aceea. El m-a sponsorizat cu doua remorci de cartofi. A venit cu tractorul la muzeu si am dat sfoara in tara ca vindem cartofi la jumatate din pretul pietei de atunci. Am vandut cartofii, si cu banii pe care i-am luat pe ei am platit mesele pentru invitatii de la festival. Pentru publicul din Romania anului 1993, intalnirea cu filmul de non-fictiune sub forma unui documentar angajat despre minoritatile din Transilvania facut de Michael Stewart a fost un soc.

Publicul a considerat inacceptabila abordarea directa a unui subiect tabu, asa ca multi au iesit toti din sala. Michael Stewart se uita uluit la mine si nu intelegea ce se intampla. Cu toate acestea, prima editie a festivalului a avut toate componentele unui festival de film adevarat: selectie si juriu, participare internationala, afis si catalog, campanie de promovare, proiectii in mai multe locatii - promovare outdoor, reactii si dezbateri aprinse la proiectii, sponsorizare.

Se poate vorbi despre o familie a documentaristilor romani si nu numai care se aduna an de an, 'acasa“, la Sibiu?

D.B.: Da. Anul acesta in locatia festivalului, la intrare am expus mii de poze din fiecare editie. Chiar unul dintre documentaristii romani a spus: 'Asta este albumul de familie Astra Film“.Toti s-au recunoscut in ele, fiindca de-a lungul anilor au trecut pragul festivalului. S-a format si un public, care urmareste aparitia filmelor. Studentii la fel vin cu drag la festival, sa expuna primul lor film. Festivalul este practic un loc al reflectiei, unde pot fi expuse vietile contemporanilor nostri. Filmul este un mediu foarte flexibil si puternic, care permite orice, ne ajuta sa retraim experiente si astfel sa putem intelege lumea ce ne inconjoara. Este imbucurator ca am reusit sa realizam si sa mentinem acest loc in Romania.

Care sunt cele mai grele incercari pe care le aveti de infruntat in organizarea festivalului?

D.B.: Nesiguranta finantarii. Niciodata nu stim cat este bugetul. Anul acesta doar cu o saptamana inainte de festival am aflat exact cat va fi pana la urma. Si un festival, in care se misca mii de oameni, deplasari din diferite continente, program afisat cu o luna inainte, necesita multa munca de pregatire, precizie, rigoare. Aceasta nesiguranta ne face sa lucram mult mai mult, si de multe ori riscam.

Criza economica a lovit si filmul documentar?

D.B.: Daca va referiti la criza economica care a pornit in 2008 in America, am inteles ca in Romania au fost afectate mai mult companiile multinationale, segmentul de constructii si piata imobiliara. Asa se zice. Dar Romania oricum este in criza economica de cand se stie si aceasta stare de fapt continua. Aceasta criza economica nu a adus nici o diferenta in domeniul nostru. Fiindca proiectul numit Astra Film Festival de-a lungul a 20 de ani a pornit, si s-a dezvoltat intr-o conditie de criza existentiala continua. Iar documentaristii romani sunt oricum adaptati la conditia de criza continua, din cauza sprijinului financiar precar sau inexistent. Este un miracol ca documentaristii mai fac filme si ca noi mai facem festival in aceste conditii. Este pura aventura.

Care sunt, privind in urma in istoria festivalului, evenimentele sau filmele pe care nu le puteti uita?

D.B.: Sunt multe, e greu de ales. Documentarele romanesti sau facute in Romania care au fost prima data expuse la festival au totdeauna o incarcatura emotionala incredibila. Imi amintesc de filmul lui Laurentiu Calciu 'Dupa revolutie“, Alexandru Solomon 'Cold Waves“, sau chiar si filmele mele 'La drum“ sau 'Blestemul Ariciului“, a lui Angus MacQeen 'Ultimii Tarani“ facut despre Maramures, sau anul trecut 'Rosia Montana pe marginea prapastiei. Multe: Sali arhipline, aplauze dupa film minute in sir.

Discutii aprinse zeci de minute. Dar imi amintesc si filmele unor autori, maiestri ai documentarului in lume – John Marshall, Bob Connolly, David Macdougall. Nu pot sa uit salile arhipline la proiectiile de la Astra Film Junior, unde copiii striga de emotie cand se sting luminile si incepe filmul. Anul acesta am avut aproape 10.000 de elevi din Sibiu in 5 zile. Cel mai imbucurator este fluxul de tineri, care au gustat de-a lungul anilor programul festivalului si se intorc inscriind filmul lor pentru selectie.

Credeti ca CNC-ul priveste filmul documentar ca pe un frate mai mic si mai neinsemnat al filmului de fictiune? Ce credeti ca ar trebui schimbat in viziunea celor ce conduc cinematografia romana vizavi de filmul documentar?

D.B.: Exista un singur CINEMA. Cinema-ul documentar a fost de multe ori inteles gresit chiar si de catre cei care ar trebui sa aiba expertiza in domeniu, ca fiind ceea ce se difuzeaza la Discovery Channel. Ori cinema-ul documentar, de non-fictiune este un teren foarte larg, si in acest segment al cinematografiei s-au produs filme la cel mai inalt nivel. In momentul de fata (si acest proces a inceput acum 10 ani) cinema-ul documentar este in avantgarda cinema-ului mondial. Vedeti marele premiu la festivalul Venetia (care este un festival renumit de fictiune in primul rand) a castigat un documentar, un autor renumit in acest gen, Gianfranco Rosi.

De ce ati avea nevoie pentru a mentine acest festival viu inca 20 de ani cel putin de acum inainte?

D.B.: Ar trebui sa existe o oarecare institutionalizare a festivalului, cu o finantare multianuala, cu infrastructura adecvata, adica de sali de cinema.