Teoretic, 'Tatal Fantoma", situat ca gen intre road movie si comedie romantica, are multe ingrediente care l-ar putea recomanda drept o productie de calitate: scenariul este semnat de Barry Gifford, care a colaborat cu David Lynch la doua pelicule ale acestuia ('Wild at Heart" si 'Lost Highway"), si Lucian Georgescu (profesor de scenaristica la UNATC), distributia contine nume mari ale filmului romanesc (Marcel Iures, Mimi Branescu, Mihai Constantin, Victor Rebengiuc si Mariana Mihut), iar camera este condusa de Liviu Marghidean, unul dintre cei mai in voga operatori din Romania.

In plus, simplul fapt ca Georgescu nu incearca sa se ralieze Noului Val al filmului romanesc, preferand cadre ingenioase, culori vii si folosirea unei coloane sonore deosebit de reusite a compozitorului german Johannes Malfatti, ar putea face din filmul sau un bun exemplu ca cinematografia din Romania nu se reduce la minimalismul in tonuri de gri pe care Cristi Puiu l-a desavarsit in (mult prea lunga sa pelicula) 'Aurora".

Complicatii inutile

Din pacate, tocmai scenariul (o adaptare a unui roman autobiografic al lui Gifford) da gres, tragand dupa sine in jos si performantele actorilor. 'Tatal Fantoma" spune povestea unui profesor, evreu american (Marcel Iures), care vine in Romania pentru a cauta originea familiei sale, emigrata in Statele Unite inainte de izbucnirea celui de-al doilea razboi mondial. Ghidul sau in calatoria prin Bucovina este o angajata a arhivei de stat din Suceava (Mihaela Sirbu), bombardata pe tot parcursul drumului de telefoanele prietenului sau (Mimi Branescu). Povestea la inceput simpla se complica pe parcursul desfasurarii, ancheta celor doi fiind bruiata de o grupare mafiota care bruiaza, totodata, si filmul; prezenta (si prestatia) cuplului de raketi ucrainieni este gratuita si cliseistica, o caricatura primitiva si facuta fara prea multa imaginatie. La fel de deranjanta si inutila este si relatia dintre arhivara si iubit - doi oameni care nu par sa aiba nimic in comun; ea nu rade de glumitele lui, el nu da semne ca ar fi altceva decat un individ infantil, nimerit din greseala in poveste. Iar jocul lui Marcel Iures, care trece pasiv prin film, afisand un zambet senin si senil, trezeste mari indoieli in privinta calitatilor de regizor ale lui Lucian Georgescu. De mentionat si aparitia unui proiectionist din Siret - un personaj decupat din Cinema Paradiso al lui Giuseppe Tornatore intr-o incercare de a da filmului o dimensiune autoreflexiva de care acesta nu are, de fapt, nevoie.

Desi nu se poate spune ca deznodamantul filmului este lipsit de umor, nu se poate, din pacate, nici spune daca acesta este voluntar sau nu; un personaj secundar moare, ucis de altul, intr-o scena care frizeaza absurdul, dupa care urmeaza un happy end de Hollywood balcanic destul de asemanator cu cel din filmele lui Emir Kusturica. Filmul lui Georgescu ar fi putut aduce cinematografiei romanesti acel suflu proaspat de care aceasta are din ce in ce mai mare nevoie, intr-un moment in care Noul Val este aproape sa se sparga de mal. Ca nu o face este pacat, dar ca ratarea este atat de ampla este de-a dreptul trist.