TIFF Cluj debutează cu "Amanţii pasageri", Weekend la Castel, concerte şi ...
scris de Rl online 30 mai 2013
Cea de-a douasprezecea editie a Festivalului International de Film Transilvania (TIFF) va debuta, vineri, la Cluj-Napoca, unde va fi proiectat filmul "Amantii pasageri" al lui Pedro Almodovar, programul primelor zile incluzand un Weekend la Castelul din Bontida, concerte si proiectii speciale, potrivit Mediafax.
Cea de-a douasprezecea editie a Festivalului International de Film Transilvania (TIFF) va debuta, vineri, la Cluj-Napoca, unde va fi proiectat filmul "Amantii pasageri" al lui Pedro Almodovar, programul primelor zile incluzand un Weekend la Castelul din Bontida, concerte si proiectii speciale, potrivit Mediafax.
Conform unui comunicat de presa transmis, joi, de organizatorii TIFF, filmul din deschiderea festivalului, "Amantii pasageri / Los Amantes Pasajeros", al lui Pedro Almodovar, este un succes de casa si de critica in Spania si va rula in premiera in Romania, intr-o proiectie unica, vineri de la ora 20.45, la Ursus Open Air (Piata Unirii) din Cluj-Napoca.
"Cativa dintre cei mai bine cotati actori spanioli, alaturi de Penélope Cruz si Antonio Banderas, care au aparitii cameo, vor incanta audienta intr-un film distribuit de Independenta Film", se arata in comunicat.
La deschiderea oficiala, vor vorbi despre editia de anul acesta Tudor Giurgiu, presedintele festivalului, impreuna cu primarul orasului Cluj-Napoca, Emil Boc.
Printre invitatii speciali prezenti la gala de deschidere se vor afla Nik Powell, directorul National Film and Television School din Marea Britanie si vice-presedinte in consiliul Academiei Europene de Film, directorul de imagine Ed Lachman (Trilogia Paradis, regia Ulrich Seidl), Pablo Berger, regizorul filmului mut "Blancanieves" (2012), David Lambert, regizorul si scenaristul "Hors les Murs, Denis Côté", premiat recent la Berlin pentru "Vic et Flo ont vu un ours", Frederic Boyer, directorul Festivalului de la Tribeca (New York) si membru al juriului competitiei.
Seria proiectiilor din Manastur Open Air incepe tot vineri, la 22.00, cu filmul "Calea mantuirii/ Redemption Street" (regia Miroslav Terzic), povestea unui tanar procuror care primeste misiunea de a cerceta disparitia unui grup paramilitar, in timpul razboiului din Bosnia si Hertegovina. Spectatorii vor afla mai multe despre povestea de dragoste dintre actrita Liv Ullman si regizorul Ingmar Bergman in "Liv & Ingmar" (regia Dheeraj Akolkar), de la 13.00, la Cinema Florin Piersic.
Tot vineri va rula si primul titlu din Focus Slovacia, "Cainele meu ucigas/ My Dog Killer" (regia Mira Fornay), la Cinema City, Sala 4, de la 19.30. De la aceeasi ora, dar la Cinema Victoria, va fi proiectat, in prezenta regizoarei Angela Christlieb, documentarul "Opera despuiata/ Naked Opera", despre viata decadenta a unui om de afaceri bogat care afla ca mai are putin de trait.
Sambata si duminica, la Castelul Banffy de la Bontida, un program special conceput pentru familii - Weekend la Castel - va cuprinde, pe langa proiectii in aer liber cu acompaniament live, concerte, activitati pentru copii, spectacole culinare. Sambata, de la 12.00, vor fi jocuri pentru cei mici, ateliere de fotografie, modelare in lut, origami, dans sau actorie si o sesiune de gustari si bauturi spaniole gatite de Restaurantul Hubertus. De la 17.00, Ada Milea si Dorina Chiriac il vor aduce pe "Apolodor", intr-un spectacol memorabil, iar de la 18.00, copiii vor avea parte de un show de magie. Un concert de chitara spaniola al Bigg Dimm a’Band va incalzi, de la 20.30, atmosfera pentru "Blancanieves" (2012). Filmul mut, o reinterpretare a basmului fratilor Grimm, propunerea Spaniei la Oscarul pentru Cel mai bun film strain si laureat a zece premii Goya, va fi proiectat de la 21.30.
Weekend la Castel continua duminica, de la 14.00, cu jocuri si ateliere pentru copii si un festin culinar cu bucate evreiesti, gatite de Mircea Groza, Csók Zsolt si Adi Hadean din echipa "Niste tarani". Teatrul de papusi de la Mancha va prezenta spectacolul "János Vitéz", de la 17.00, iar de la 20.30 se va dansa pe muzica klezmer, cu trupa Mazel Tov. "Manasse" (regia Jean Mihail, 1925), unul dintre filmele romanesti mute remarcabile ale anilor '20, va rula de la 21.30, intr-o proiectie acompaniata live de Minima, trupa britanica renumita pentru coloanele sonore originale compuse.
Evenimentele din Weekend la Castel se inscriu si in programul Zilelor Diversitatii la TIFF, sectiune sprijinita de Departamentul pentru Relatii Interetnice. Circa 200 de copii din comunitatile de romi de la Pata Rat vor petrece 1 Iunie la Bontida, dupa ce vor vedea filmul "Lotte si misterul pietrei Lunii" (regia Heiki Ernits, Janno Poldma), de la ora 10.00, la Cinema Arta. Duminica, la Cinema Florin Piersic, de la 18.00, va rula filmul distins anul acesta cu Marele Premiu al juriului si Ursul de Argint pentru Cel mai bun actor (Nazif Mujic) la Festivalul de la Berlin, "An Episode in the Life of an Iron Picker" (regia Danis Tanovic), care urmareste viata unei familii de romi din Bosnia.
Cea de-a cincea editie EducaTIFF - programul de educatie cinematografica pentru elevi - isi asteapta micii spectatori de vineri pana in 4 iunie, cu cinci filme special alese pe categorii de varsta, din selectia unor mari festivaluri. "Greutatea elefantilor/ The Weight of Elephants" (regia Daniel Joseph Borgman), un film impresionant despre un baietel de 11 ani, singur, care-si construieste o lume fantezista pentru a supravietui realitatii, deschide EducaTIFF vineri, la ora 10.00, la Cinema Victoria. Eva Pervolovici, regizoarea filmului "Marussia", selectat la Berlinale Generation 2013, va sustine o lectie de cinema, tot duminica, de la ora 12.00, la Muzeul de Arta Cluj, unde elevii sunt asteptati si la doua seminarii de critica de film (in 3 si 4 iunie, de la 12.00) si la ateliere de animatie, intre 5-9 iunie, de la 10.00 la 15.00.
Cine-concertul "Bagdad Fantaisie" va avea loc sambata, de la ora 18.45, la Cinema Florin Piersic, evenimentul fiind prilejuit de Zilele Francofoniei. Artistul Sami Pageaux-Waro va acompania live fermecatorul fantasy mut "Hotul din Bagdad / The Thief of Bagdad" (regia Raoul Walsh, 1924). Cine-concertul va fi reluat duminica, de la 22.00, la Casa TIFF, cand va fi acordat si premiul juriului tinerilor francofoni la TIFF.
Iubitorii de muzica traditionala se vor delecta duminica, la Casa de Cultura a Studentilor, de la 18.30, cu "Ritmuri din Balcani" (regia Stefan Schwietert), un documentar despre Marcel Cellier, cel care a descoperit muzicieni din Europa de Est, inclusiv pe Gheorghe Zamfir, promovandu-i pe plan international. Ioan Pop si Grupul Iza vor incheia seara cu un spectacol de muzica maramureseana.
Alte productii care trebuie vazute in primul weekend al TIFF sunt documentarul "Actul de a ucide" (regia Joshua Oppenheimer), "Fuck for Forest" (regia Michal Marczak), istoria primul ONG eco-porn "Samsara" (regia Ron Fricke), un spectacol vizual de neuitat, "Tradarea" (regia Kirill Serebrennikov), elogiat la Venetia pentru interpretarea actritei Franziska Petri, care va fi prezenta la eveniment, "In cautarea lui Sugar Man" (regia Malik Bendjeloull), distins cu Oscarul pentru Cel mai bun documentar, proiectia-maraton "Ispasire/ Penance" (regia Kiyoshi Kurosawa) si "Trei exercitii de interpretare" (regia Cristi Puiu).
Festivalul International de Film Transilvania este organizat de Asociatia pentru Promovarea Filmului Romanesc (APFR). TIFF Cluj va avea loc pana in 9 iunie, TIFF Sibiu intre 19 si 23 iunie, iar TIFF Bucuresti, intre 11 si 17 iunie, la Grand Cinema Digiplex Baneasa.










