Va mai amintiti de ultimul film al lui Kathryn Bigelow, 'The Hurt Locker", productie ce a castigat anul trecut Oscarul la categoria 'Cel mai bun film", printre altele. Atuul principal a fost felul in care regizoarea a renuntat la artificiile hollywoodiene, pentru a oferi o imagine obiectiva, dar cu urias impact, a vietilor catorva soldati.

In RESTREPO, fotoreporterul Tim Hethe­rington si jurnalistul si scriitorul Sebastian Junger abordeaza problema in acelasi mod, cu acelasi efect remarcabil, plasand spectatorul in compania unui singur pluton pe parcursul a 15 luni, aflat intr-una dintre cele mai periculoase zone de razboi, izolata vale Korengal din estul Afganistanului. Valea a fost abandonata de soldati in aprilie 2010; insa, spre sfarsitul lui 2007, aproape o cincime din infruntarile din Afganistan aveau loc in Korengal. Luptele erau pedestre si sangeroase, iar zona aflata sub control american se deplasa deal cu deal, creasta cu creasta, cate o suta de metri o data. Povestea soldatilor stationati in Korengal in 2007 si 2008, redata in propriile lor cuvinte, a castigat anul trecut Marele Premiu al Juriului pentru documentar la Festivalul de Film Sundance.

Pe micul ecran puteti vedea RESTREPO duminica, 23 ianuarie, de la ora 21.00, Pe National Geographic Channel. Cu o durata de doua ore, RESTREPO prezinta cele 15 luni de misiune ale plutonului 2 din Brigada Aeropurtata 173 a armatei americane. Construit si condus de soldatii plutonului doi, RESTREPO a fost un avanpost strategic, numit astfel in onoarea medicului Juan Restrepo, ucis in actiune. La finalul misiunii, Hetherington si Junger filmasera 150 de ore de lupta, plictiseala, umor, teroare si viata de zi cu zi in mijlocul avanpostului. Puteti citi si un interviu pe care Tim Hetherington si Sebastian Junger l-au acordat dupa ce filmul documentar a avut premiera in SUA.

Cum ati ajuns sa va ocupati de acest proiect? De ce v-a atras?

Sebastian Junger: Am ajuns in Afganis­tan prima oara trimisi de Vanity Fair si ABC News. Dupa o misiune alaturi de companie in 2005, am avut ideea sa urmarim un pluton pe parcursul unei intregi misiuni si, in plus, sa scriem o carte si sa rea­lizam un do­cumentar despre experienta soldatilor.

Cine sunt acesti soldati? V-ati facut o impresie clara despre ei, de unde vin, de ce au fost acolo?

Tim Hetherington: Nimeni nu a mai insotit un pluton pe toata durata unei misiuni, asa ca am devenit foarte apropiati fata de multi dintre soldati. Proveneau din me­dii diferite si se alaturasera armatei dintr-o multime de motive paradoxale. Unii spu­neau ca-si dorisera sa plece din casa parin­tilor si au vazut in armata o oportunitate spre independenta, altii cautau un ritual de trecere si noi experiente. Multi dintre ei nu s-au gandit ca au multe alte optiuni si au vazut in armata cea mai buna varianta. Venisera din toate colturile SUA - multi din Texas si California, altii din zone mai indepartate ca Guam.

Ce fel de dinamica a existat intre voi si subiectii vostri?

S.J.: Cu fiecare drum, deveneam din ce in ce mai relaxati si confortabili unii cu cei­lalti. Soldatii au inteles ca noi nu eram acolo sa scriem o poveste politica si ca ne sim­team bine in acel mediu, ca eram dispusi sa ne supunem acelorasi riscuri si sa indu­ram aceleasi neajunsuri ca si ei. Tim si-a rupt piciorul in timpul unei actiuni; eu mi-am rupt tendonul lui Ahile. Am fost in calea unei explozii, dar nimic din toate acestea nu ne-au impiedicat sa revenim acolo.

Dupa ce v-ati aflat sub focuri de arma o perioada sustinuta de timp, cum ati des­crie efectul avut asupra voastra?

S.J.: Amandoi suntem reporteri de razboi de ceva vreme, astfel ca aceasta nu a fost prima oara cand s-a tras asupra noastra. Sa te afli intr-o zona de conflict poate fi o experienta interesanta, dar si terifianta, completata cu lungi etape de plictiseala. Lucrurile par simple intr-o zona de razboi cand talmes-balmesul vietii cotidiene lasa loc ecuatiei cu doua variabile: 'raman in viata" sau 'pier". Adaugati la aceasta si multa adrenalina si inevitabil 'reintoarcerea" devine incredibil de dificila. Cred ca asta este ceea ce au trait soldatii si, intr-o mai mica masura, si noi.

In film, la un moment dat, vedem un soldat care discuta banalitati in timpul unor scene serioase de lupta. De ce ati dorit s-o includeti in film?

T.H.: Se pune mult accent, in materialele de razboi, pe surprinderea momentelor de pac-pac, a scenelor efective de lupta si multi jurnalisti cred ca munca lor ar fi incompleta fara aceasta bucata de 'actiune". Nici noi nu suntem diferiti insa, pentru ca 'actiunea" nu lipsea din valea Korengal, inregistrarea scenelor propriu-zise de tragere devenise destul de plictisitoare. Ceea ce era mult mai interesant si relevant era atitudinea soldatilor in aceste momente. Oamenii care nu au trait experienta razbo­iului isi creeaza o imagine a acestuia pe baza versiunilor oferite de jurnalisti sau de Hollywood. Aceste reprezentari sunt deseori limitate si nu pot dezvalui umorul, plictiseala si deruta inerente situatiilor de lupta. Am considerat important sa prezentam aceasta latura.

Au existat interactiuni cu localnicii pe care nu le-ati inclus in film, dar ati fi vrut s-o faceti?

T.H.: Au fost momente foarte amuzante in timpul intalnirilor cu localnicii - intalniri numite shura - dar si momente foarte tensionate cand cineva isi pierdea cumpatul. Au fost mai multe scene in care localnicii spuneau cat de mult ii urasc pe talibani si ofereau informatii des­pre ei si alte scene in care se desprindea clar ura lor pentru americani, pe care do­reau sa-i vada plecati. Toate acestea de­mons­treaza complexitatea acestui tip de razboi, dar nu am avut cum sa includem totul in film.

Ne-ati putea spune daca ati avut anumite criterii dupa care ati filmat si ati editat? Cum ati conturat filmul in forma lui finala?

S.J.: Nu ne-a interesat dimensiunea politica a razboiului, numai experienta soldatilor, astfel ca ne-am limitat la lucrurile la care soldatii aveau acces. Nu am intrebat nici un general de ce se aflau in Korengal, spre exemplu, pentru ca nici soldatii nu au aceasta oportunitate. Criteriul dupa care ne-am ghidat a fost acela de a prezenta in film numai oamenii care au luptat in Korengal. Acest principiu a facut ca si eu, si Tim sa fim exclusi din film... si sa nu apelam la un narator din afara.

T.H.: A fost o alegere constienta. Suntem jurnalisti si, ca atare, nu ar trebui sa 'inducem" anumite opinii oamenilor. Aceasta s-ar numi 'propaganda" si are, cu siguranta, locul sau special in lumea mass-media, insa noi nu am dorit sa ne implicam in asa ceva.

Mai multe despre RESTREPO cititi aici: http://natgeotv.com/ro/restrepo