Toamna filmului românesc.
scris de Cristian Curus 30 noiembrie 2012
Realiste, comice si triste in acelasi timp, marcate de o franchete de multe ori brutala, filmele romanesti par sa fi intrat intr-o noua era. O noua era in care se castiga premii la Cannes, se fac liste pentru nominalizarile la Oscar, se lucreaza in coproductii internationale, se scriu cronici foarte bune in presa internationala. Si nu in ultimul rand, o era in care cozile la cinematograf au revenit.
Realiste, comice si triste in acelasi timp, marcate de o franchete de multe ori brutala, filmele romanesti par sa fi intrat intr-o noua era. O noua era in care se castiga premii la Cannes, se fac liste pentru nominalizarile la Oscar, se lucreaza in coproductii internationale, se scriu cronici foarte bune in presa internationala. Si nu in ultimul rand, o era in care cozile la cinematograf au revenit.
Chiar daca productii reprezentative ale cinematografiei romanesti precum 'Padureanca", 'Nunta de piatra", 'Dreptate in lanturi", 'Ion: Blestemul pamantului", 'La Moara cu noroc", 'Balanta" sau 'Dincolo de pod" vor ramane puncte de reper multi ani de acum inainte, ultima decada a adus un nou suflu filmului romanesc, preconizand ceea ce deja unii numesc Noul Cinema Romanesc. Fie ca vorbim de filme precum 'Marfa si banii", 'Moartea domnului Lazarescu", 'Filantropica", '4 luni, 3 saptamani si 2 zile" sau ultimul succes "Dupa dealuri", peliculele romanesti au reusit sa gaseasca formula magica prin care sa obtina atat critici favorabile la nivel national si international, cat si aprecieri din partea publicului larg care formeaza cozi din ce in ce mai mari in fata cinematografelor pana mai ieri lasate prada uitarii.
Trei filme pe care nu le puteti rata
Chiar daca toamna acestui an a fost una dintre cele mai sarace a ultimilor ani din punct de vedere al lansarilor, ea a compensat prin succesul si ingeniozitatea catorva filme. Fara indoiala protagonistul toamnei a fost 'Dupa dealuri", in regia lui Cristian Mungiu, pelicula reusind sa obtina doua premii Palme d'Or - premiul pentru cel mai bun scenariu si premiul pentru cea mai buna actrita, la prestigiosul festival de film de la Cannes de anul acesta . In plus filmul a reusit sa creeze o adevarata dezbatere la nivel public cu privire la chestiuni fundamentele ce tin de religie, sanatate si probleme sociale. Tot in cadrul toamnei cinematografice de anul acesta, au mai jucat "Despre oameni si melci", in regia lui Tudor Giurgiu, una dintre cele mai asteptate comedii romanesti de anul acesta, si 'O luna in Thailanda", a tanarului regizor Paul Negoescu care odata cu aceasta pelicula si-a facut debutul in lungmetraj. Chiar daca nu rivalizeaza cu celelalte doua titluri, pelicula, si in mod special tanarul regizor, promit un viitor in ascensiune.
'Dupa dealuri", povestea unei societati
Lungmetrajul lui Mungiu, inclus pe lista celor 71 de pelicule considerate eligibile pentru o nominalizare la premiile Oscar de anul viitor, reprezinta intr-o mare masura o radiografie fidela a societatii romanesti de astazi. Un sistem de sanatate public aflat in cadere libera, conditii economice din ce in ce mai vitrege, superstitii si arhaism, patriarhat si ruralism, prea multe convingeri si prea putine indoieli, toate acestea sunt o parte din subiectele in jurul cararora graviteaza pelicula "Dupa dealuri".
Filmul spune povestea Alinei (Cristina Flutur) si Voichitei (Cosmina Stratan), doua fete care au crescut impreuna la casa de copii si care se intalnesc dupa cativa ani de la despartire. Alina, la o prima vedere personajul dur, cu picioarele pe pamant, dar despre care aflam treptat ca sufera de tulburari psihice si emotionale, se intoarce de la munca din Germania la prietena ei din copilarie, Voichita, pentru a o lua impreuna cu ea inapoi. Voichita, celalalt personaj principal, si-a gasit drumul in credinta, ea locuind acum impreuna cu celelalte maici la o manastire din judetul Vaslui, toate aflate sub tutela preotului atotstapanitor. Acesti oameni sunt noua familie a Voichitei, spre marea disperare a Alinei, care incearca sa recastige afectiunea acesteia.
Chiar daca filmul dureaza mult - aproape doua ore si jumatate, el reuseste sa amuze, sa intrige si cel mai important sa ridice intrebari. Ca orice film bun, pelicula nu ofera raspunsuri, ci reuseste ca printr-o maniera inteligenta sa puna reflectoarele pe subiecte delicate si sa incite la dezbatere, un act aflat pe cale de disparitie in societatea romaneasca. Jongland cu multe si sensibile mingi in acelasi timp, regizorul Cristian Mungiu si cele doua actrite din rolul principal, reusesc sa aduca echilibrul necesar unui film cu un potential de controversa foarte mare si care probabil in scurt timp, va deveni un punct de referinta in cinematografia romaneasca contemporana.
"Despre oameni si melci" sau despre ingeniozitatea romaneasca
Comedia 'Despre oameni si melci" este cel de-al doilea film al regizorului Tudor Giurgiu, dupa 'Legaturi Bolnavicioase" din 2006, pelicula fiind o coproductie romano-franceza. Filmul spune povestea amuzanta, bazata pe fapte reale, a unui grup de muncitori care lucreaza la o fabrica falimentara de masini ARO de la Campulung Muscel, la inceputurile anilor '90. Fabrica urmeaza sa fie cumparata de o companie franceza si sa fie transformata intr-o crescatorie de melci. Ca urmare a disponibilizarilor, doar 300 dintre angajatii uzinei isi vor pastra locul de munca. Lucrurile iau o turnura neasteptata atunci cand George Petrescu, un vocal lider sindical jucat excelent de actorul Andi Vasluianu vine cu o solutie ingenioasa pentru a salva fabrica de la faliment: toti muncitorii vor dona sperma unei clinici internationale, astfel incat banii stransi sa le ajunga pentru a transfera fabrica in proprietatea angajatilor.
Filmul reecreaza foarte bine atmosfera anilor '90, reusind in acelasi timp sa fie un succes pentru publicul larg, nu doar pentru acea nisa a cinefililor romani. Chiar daca subiectul filmului poate parea frivol, pelicula nu exploateaza vulgaritatea si prostul gust, ci din contra vorbeste pe un ton comic, insa acid si franc, despre problemele reale ale societatii romanesti de dupa '89 - saracie, confuzie, dar si despre temele mai mari, precum dualitatea umor - tristete, atat de specifica romanilor.
'O luna in Thailanda", povestea unei generatii
La mijlocul lui noiembrie a avut loc premiera filmului 'O luna in Thailanda", un proiect in premiera al regizorului de doar 28 de ani, Paul Negoescu. Pelicula reprezinta primul lungmetraj al lui Negoescu pana acum acesta fiind cunoscut si apreciat la nivel national si international doar scurtmetrajele realizate. Chiar daca la o prima vedere ne-am putea astepta la un film despre o vacanta exotica in Thailanda, filmul este de fapt o escapada de o zi in Bucurestiul zilelor noastre. Regizorul pune reflectoarele pe Radu (Andrei Mateiu), un tanar care in seara de Revelion decide intr-un act implusiv sa se desparta de prietena lui, doar pentru a se lansa intr-o aventura nocturna prin Bucuresti in cautare fostei lui prietene, in speranta reaprinderii relatiei romantice. Intr-o mare masura, filmul lui Negoescu surprinde bine povestea tanarului roman aflat pe repede inainte, intr-o permanenta stare de nemultumire, confuzie si lipsit de repere si valori durabile, si care este dispus sa apeleze la orice truc si ar face orice pentru a se simti un pic mai viu si poate mai putin deconectat de la ceea ce se intampla in jurul sau.










