aAstazi intra in cinematografele din tara pelicula 'Camille Claudel 1915“, care are in prim-plan destinul tulburator al iubitei sculptorului francez Auguste Rodin, artista Camille Claudel. Regia este semnata de Bruno Dumont, iar in rolul titular o veti revedea pe faimoasa Juliette Binoche.

Nascuta in 1864 in nordul Frantei, Camille Claudel a fost sora mai mare a poetului mistic Paul Claudel. Tanara a fost studenta lui Auguste Rodin, caruia i-a devenit iubita, traind cu el o pasionala poveste de dragoste vreme de 15 ani, poveste incheiata furtunos in 1895, cand femeia avea 31 de ani.

Dupa 1905, Camille incepe sa prezinte semnele unui puternic dezechilibru psihic. Isi distruge o mare parte din statui, dispare pentru lungi perioade de timp, manifesta simptome de paranoia si este diagnosticata ca schizofrenica. Il acuza pe Rodin ca i-a furat ideile si ca a pus la cale asasinarea sa.

In 1913, dupa moartea tatalui ei si dupa 10 ani de izolare pe care i-a petrecut inchisa in studioul sau din Paris, familia o interneaza, mai mult sau mai putin fortat, intr-un spital de boli mintale de la periferia Parisului. Apoi, in 1914, pentru a o adaposti de avansarea trupelor nemtesti in Franta, pacienta este mutata intr-un azil din provincia Vaucluse, din sud-estul Frantei.

Actiunea filmului 'Camille Claudel 1915“ este plasata in perioada in care artista era internata in acest azil, la insistentele familiei. Aici ea a dus o viata retrasa, in asteptarea fratelui ei mai mic, Paul Claudel, refuzand sa mai sculpteze vreodata.

'Camille Claudel 1915“ este o adaptare libera bazata pe corespondenta dintre Paul Claudel si sora sa, Camille, precum si pe fisele medicale completate de medicii sai.

Cum s-a nascut filmul

Regizorul Bruno Dumont povesteste ca a primit un SMS de la actrita Juliette Binoche cu rugamintea de a lucra impreuna exact cand citea o carte despre perioada in care sculptorita franceza era internata. “Stiam ca Juliette are cam aceeasi varsta cu Camille Claudel din acele timpuri. In plus, imi doream foarte mult sa fac genul acesta de film, despre incarcerare si inactivitate', spune regizorul.

De cealalta parte, actrita Juliette Binoche isi aminteste momentul: “Bruno mi-a zis: «Aceasta femeie nu face absolut nimic, este neutra - neutra e unul din cuvintele lui favorite - asa ca noi o vom urmari in acest nimic»'.

'Ideea mea era sa filmez oameni normali care sufera de boli mintale', recunoaste regizorul. 'Asa ca a trebuit sa cautam un loc in care platoul de filmare sa se afle in vecinatatea imediata a bolii. Cu alte cuvinte, a unui spital in care doctorii sa fie de acord sa lase pacientii sa fie parte din filmul meu.'

Acest loc a fost gasit, asa ca majoritatea surorilor medicale, a personalului medical si chiar a pacientilor nu sunt actori, ci oameni obisnuiti, care au acceptat sa apara in acest film. Juliette Binoche chiar a fixat aceasta regula: toata lumea din platoul-spital sa o strige pe numele personajului ei, “Camille', si nu Juliette.

Regizorul spune ca sarcina lui, apropo de lucrul cu personalul medical si pacientii, oameni fara pregatire actoriceasca, n-a fost prea grea: “N-am avut prea mult de facut: porneam camera si filmam. Alexandra era Alexandra, Jessica era chiar Jessica. E adevarat ca, ori de cate ori strigam «Actiune!», ceva neasteptat se intampla. Insa neasteptatul era binevenit, chiar necesar in genul acesta de proiect.'

Scrisorile originale ale Camillei

Un alt detaliu semnificativ pentru rolul lui Juliette Binoche este ca ea nu a avut un scenariu pentru acest film. “Bruno mi-a inmanat scrisorile originale ale Camillei si mi-a zis sa le personalizez', spune Juliette. “Asa ca m-am apucat si le-am rescris, facandu-le mai putin literare, ca si cum ar fi fost ale mele. Apoi i le-am trimis inapoi pe mail, sperand sa-mi dea niste indicatii. Degeaba. «Trebuie sa improvizezi», mi-a zis el'.

'Am aceasta problema: nu-mi place sa aud actorii recitand rolul. Ma cert mereu cu ei si nu-i las sa recite scriptul', recunoaste regizorul Bruno Dumont. “Stiu ca nu intotdeauna este usor pentru ei, pentru ca sunt obisnuiti sa aiba un text de interpretat, iar cand acesta lipseste se simt putin dezorientati. Dar mie, unul, imi place provocarea asta“.