Regizorul Tudor Giurgiu se afla deja la cel de-al doilea lungmetraj - 'Despre oameni si melci" - cu care va porni intr-o caravana prin tara. Astfel, cinefilii din orasele mari ramase fara cinematograf vor putea sa se bucure de aceasta comedie in care rasu'-plansu' este la loc de cinste.

Actiunea filmului este plasata la inceputul anilor '90, cand democratia si capitalismul in Romania postcomunista erau doar niste mladite. Bucurandu-se de nou-cucerita libertate, angajatii unei uzine sunt pusi fata in fata cu latura mai neplacuta a capitalismului care la fabrica lor a venit cu restructurari si somaj. Vrand sa-si salveze uzina, liderul de sindicat interpretat magistral de Andi Vasluianu ii convinge pe colegii lui barbati sa faca un sacrificiu pentru locul lor de munca: sa isi vanda sperma la o clinica de recoltare urmand ca din banii ast--fel castigati sa cumpere ei intre--prinderea. Povestea se bazeaza pe cazul real al muncitorilor uzinei ARO din Campulung Muscel, care au avut, intr-adevar, in 2002 o astfel de initiativa originala. Din nefericire pentru ei, spiritul lor intreprinzator nu a fost apreciat, unul dintre medicii de la clinica explicandu-le fara mila ca pe piata externa nu se cauta sperma de muncitor roman.

Despre acest film tragicomic am vorbit si noi cu regizorul.

Tudor, din filmul tau reiese ca baietii astia au fost niste eroi. Asa e?

Hahaha! Niste eroi verzi ca bradul! Romani adevarati!

Meritau un tratament mai bun de la viata?

Orice idee din asta trasnita atinge la un moment dat conotatii dramatice. Stiu ca m-a intrebat la un moment dat cineva: 'Bbine, domnule, dar ei chiar credeau ca vor reusi sa faca lucrul asta?" si i‑am raspuns: 'Evident!". Tocmai de aceea am si plasat actiunea la inceputul anilor '90, si nu in 2002, cand s-a intamplat de fapt, pentru ca eu cred ca in primii ani de dupa revolutie se putea face efectiv orice. Nu erau reguli, idealismul era in floare si credeai cu toata fiinta ta in ceea ce faceai. Capitalul de idealism si de naivitate era imens. Bine, eu mi-am pastrat si acum naivitatea, d-apai in '92.

Crezi ca unora li s-ar putea parea o idee buna si acum, in plina criza economica, sau ca era posibil asta doar in '92?

Am vazut zilele astea imaginile cu revoltele de la Oltchim si pareau decupate din filmul nostru. Asa intelegi ca, de fapt, trecerea timpului e ceva foarte relativ. Povesti din astea se pot intampla oricand si oriunde. Am vorbit la un moment dat cu niste producatori suedezi carora le-a placut foarte mult scenariul si care mi‑au spus: 'Ne putem imagina ca povestea asta se poate petrece linistit si la noi. Nu e ceva atat de romanesc pe cat v-ati putea imagina. Peste tot sunt fabrici amarate care trec prin momente grele. Si peste tot se gasesc niste naivi care sa vrea sa-si salveze locul de munca".

Apropo de faptul ca ti-ai pastrat naivitatea. Tu ai putea recurge la un astfel de gest in cazuri extreme?

Cand vine vorba de caminul tau, de familia ta si de faptul ca nu mai ai bani sa-i intretii pe cei dragi, ajungi sa faci orice. Pana la urma, nici nu mi se pare ceva chiar atat de grav. Vorba unuia dintre muncitorii de la ARO, care aparea intr-o stire de la PRO TV si spunea ca este vorba despre un gest fiziologic normal si ca, daca mai castigi si bani de pe urma lui, nu intelege ce poate fi asa de rau.

Actorii ce parere au avut?

Ne-am amuzat copios la filmari. Initial, am vrut sa iau multi neprofesionisti, dar apoi am rea-lizat ca am nevoie de un grup de actori adevarati.

Am remarcat cu placere ca ai folosit multi actori de teatru din provincie.

Da. Nu prea am fost multumit de castingul care mi se tot propunea si doua nopti am stat pana pe la 3 dimineata si am intrat pe site-urile tuturor teatrelor din tara. Am descoperit cu surprindere ca sunt foarte bine intretinute. Si cand gaseam un actor care sa‑mi placa il contactam ime-diat pe Facebook. Ei se pozau sau se filmau cu telefonul si-mi trimiteau probele. Sigur pe unii ii stiam dinainte, ii mai vazusem in spectacole, dar pe altii nu. Si cu aceasta ocazie am gasit multi actori care sa-mi placa din Braila, Brasov, Sfantu Gheorghe... Ba, mai mult, am descoperit actori pe care ii voi folosi si in viitoarele mele proiecte. De exemplu, pe Emilian Oprea de la Teatrul din Braila, care in 'Despre oameni si melci" a avut un rol foarte mic, dar care va juca rolul principal in urmatorul meu film.

Si pe Liliana Ghita, care e tot de la Braila...

Da, Liliana are un moment absolut delicios in film. E grozava.

Te numeri printre putinii regizori de film care merg si la teatru?

Da. Dintotdeauna. Imi place enorm teatrul. Si este o ocazie buna sa descoperi actori foarte buni pe care altfel nu ai de unde sa-i cunosti.

Anul acesta la TIFF ai avut si un program intitulat '10 pentru film", in care le-ai prezentat cineastilor 10 actori de teatru. De unde a pornit ideea asta?

Recunosc ca exact de la castingul pentru 'Despre oameni si melci". Mi-am dat seama ca noi, regizorii de film, nu cunoastem aproape deloc actorii de teatru din tara si ca asta este o mare problema. Am inteles ca e musai sa facem ceva in sensul asta, atat cat putem noi, cei de la TIFF, ca sa-i facem vizibili pe actorii care merita o sansa si in film. Recunosc ca e mult mai simplu sa te limitezi doar la teatrele din Bucuresti, unde sunt actori cunoscuti, validati de public, dar asa, din comoditate, pierdem din vedere multe talente. E adevarat ca e mai greu sa lucrezi cu un actor care nu a facut niciodata film. Trebuie sa renunte la marcile specifice jocului de teatru, dar cum vorbim despre profesionisti, asta nu poate constitui o problema.

Daca pentru barbatii din fabrica ai ales actori de teatru, multi dintre ei mai putin cunoscuti marelui public, totusi pentru rolul principal feminin ai ales o diva, pe Monica Barladeanu. De ce?

A fost grea alegerea si pentru acel rol. Pana in ultima clipa mai aveam vreo 2-3 variante... Eu iau singur deciziile, dar imi place sa ma consult si cu altii si am fost foarte surprins cand atat scenaristul, cat si Oana, producatorul filmului, mi-au trimis aceleasi mesaje, mai pastrez si acum SMS-urile, in care imi spuneau ca, din punctul lor de vedere, Monica e foarte potrivita pentru filmul nostru, mai ales pornind de la relatia ei cu francezul. Vorbim de fapt despre un provin-cial amarat, care ajunge sa ia din Romania o femeie frumoasa, o femeie-trofeu, el neavand acces in Franta la tipul acesta de femeie. Si argumentul asta m-a facut sa cred ca Monica este solutia cea mai buna.

Pe cei doi actori francezi cum i-ai gasit?

Nu am dat casting pentru ei, dar m-am sfatuit cu producatorul, care a avut o idee de producator bun, spunandu-mi ca ar fi o chestie interesanta sa lucram cu doi actori care sunt si in viata reala tata si fiu. Batranul Jean-François Stevenin este un mare actor, care a lucrat cu Truffaut, pe tanar, pe Robinson, nu-l prea stiam, dar am vazut filmele lui, unde am descoperit un artist matur, perfect stapan pe mijloacele actoricesti. Ei s-au integrat perfect in echipa si au lucrat cu mult entuziasm. N-a fost usor. Am repetat mult, mai ales secventele dintre Robinson si Monica.

Ne-ai spus ca pentru piata chineza a trebuit sa tai din scenele de sex. Inseamna ca filmul incepe deja sa calatoreasca?

Da, va merge si in China si la cateva alte festivaluri, dar esentiala pentru mine ramane intalnirea cu publicul roman.

Scenografia a fost excelenta. Parca calatoresti in timp, ajungand intr-un apartament de bloc tipic pentru anii aceia sau in cantinele muncitoresti.

Am incercat sa refacem exact tipul acela de lume, foarte specifica anilor '90, lume care intre timp s-a cam dus. Iata, de pilda, obiceiul de a-ti servi musafirii cu dulceata a disparut cu totul. Muzica acelor ani, vedetele acelor timpuri au fost importante. Sandra a functionat ca reper pentru Monica, la costume, la par, la cercei. Nu mai vorbesc de Michael Jackson. Am vazut de curand la Venetia un documentar despre el, care m-a emotionat profund. Mi-am dat seama ca Michael reprezinta sfarsitul copilariei noastre. Iar venirea lui la Bucuresti, care apare si in film, a constituit un moment incredibil pentru toti cei din generatia mea. Puteai sa fii rocker, depechar, orice, era un eveniment de dimen-siuni planetare. Si in fragmentele filmate cu vizita lui Michael de la TVR gasesti toata retorica vremii. Este oglinda noastra, este poza Romaniei si a romanilor, asa cum aratam in acei ani.

In film apar imagini cu Michael la aeroport, cu Michael la o casa de copii din Bucuresti, cu el filmand un clip cu politisti romani carora li se dadea ordin sa nu-l depaseasca si tot asa. Stiai de aceste secvente de senzatie?

Le-am descoperit absolut intamplator pe Youtube si-mi era teama ca nu le voi mai gasi in arhiva TVR. Din fericire insa, erau acolo. Sunt niste secvente fabuloase, imi pare rau ca nu am avut timp sa folosesc mai multe. Momente unice, ce mai!

Ne spui ceva despre viitorul tau proiect, sau e secret?

Din pacate, sunt cam supersti-tios si nu-mi place sa vorbesc dinainte. In plus, acum am o stare de bine si nu ma pot apuca imediat de filmat o drama. Mai las sa se aseze in mine starea asta si voi incepe ceva mai incolo lucrul la noul film.