Tudor Giurgiu: Un film 3D, regizat de Wim Wenders, ar putea fi prezentat în premieră la TIFF 2011.
scris de Dana Ilie 26 ianuarie 2011
Presedintele Festivalului International de Film Transilvania (TIFF), Tudor Giurgiu, afirma ca la editia din acest an ar putea fi prezentat, in premiera, in sala Cinematografului "Florin Piersic" din Cluj-Napoca, un film 3D regizat de Wim Wenders, potrivit Mediafax.

Presedintele TIFF, Tudor Giurgiu, a declarat, miercuri, presei, ca pelicula care ar putea fi proiectata este regizata de Wim Wenders si urmeaza sa fie prezentata in acest an la Festivalul de Film de la Berlin, din luna februarie.
"Filme digitale vom avea in mod sigur la TIFF 2011, folosind un sistem nou, nu role clasice de 35 de milimetri. In mod sigur, la Cinema «Florin Piersic» vor fi proiectate in format digital. S-ar putea sa aducem, in premiera, la editia din acest an a festivalului, filmul lui Wim Wenders, care este prezentat in februarie la Berlin, film 3D, care se numeste «Pina», in memoria marei dansatoare Pina Bausch. O sa incercam sa il aducem in format 3D si sa facem si un master-class, o discutie despre acest film", a spus Giurgiu.
Sala Cinematografului "Florin Piersic" din Cluj-Napoca este dotata cu proiector 3D si sistem de sunet Dolby Digital.