'Doi oameni ajunsi in rutina isi (re)gasesc partenerul ideal pe net si hazardul face ca acel partener sa fie omul cu care au impartit viata si pana atunci." Cam asa rezuma regizorul Alexandru Maftei filmul sau 'Buna! Ce faci!", care intra de pe 4 martie in cinematografe.

Cu un scenariu al actritei si dramaturgului Lia Bugnar, filmul ii are in rolurile principale pe Dana Voicu si pe Ionel Mihailescu. Cel din urma este, din 1990, actor la Teatrul Odeon. In film l-ati mai putut vedea in 'Morometii", 'Balanta" sau serialul 'Cu un pas inainte". Dupa roluri in seriale de televiziune ca 'Scene de caznicie" si 'Lombarzilor 8", Dana Voicu, una din fondatoarele companiei Teatrul Inexistent, este la debutul sau in lungmetraj. Si pentru sotul sau, Alexandru Maftei, 'Buna! Ce faci?" reprezinta debutul pe marele ecran. Cu un portofoliu de sute de clipuri publicitare, Maftei a regizat sapte dintre cele 14 episoade ale serialului romanesc 'Lombarzilor 8", a facut lungmetrajul de televiziune 'Fii cu ochi pe fericire", a scris si regizat filmul despre 'Stefan cel Mare si Sfant", din cadrul emisiunii 'Mari Romani".

Pentru cei care mai merg la teatru nici Dana Voicu, nici Ionel Mihailescu nu sunt niste necunoscuti. Pentru publicul larg insa nu foarte cunoscuti. De ce n-ai ales niste vedete pentru rolurile principale?

Alexandru Maftei: In Romania nu cred ca exista vedete de cinema. Suntem o tara prea mica si prea putin interesata de cinema ca acest fenomen sa existe cu adevarat. Daca intrebarea se refera la o concesie facuta comercialului, raspunsul e simplu. Nu cred in acest tip de abordare. Nu cred in filmul comercial scremut in care pui niste 'vedete" - de la TV, din presa, de oriunde - doar ca sa fii sigur ca o sa vina cineva la film. Nu functioneaza. Probabil ca functioneaza prin America si alte tari unde exista industrie de cinema - desi chiar si acolo se dau rateuri de proportii. Relatia pe care o ai cu publicul trebuie sa se bazeze pe onestitate. Sau cel putin asta este abordarea mea. Ai un subiect, o poveste, pe care vrei sa o transmiti onest altor oameni. Si iti doresti sa spui cat mai bine povestea, cu actorii cei mai potriviti, al caror joc sa fie cat mai bine reprezentat in film. Nu exista scurtaturi ca sa ajungi la public. Este un drum pe care trebuie sa-l faci de cand te gandesti la subiectul filmului, la abordarea audio-vizuala pe care o vei urma, la alegerea actorilor potriviti povestii si mesajului pe care vrei sa-l transmiti si pana la campania publicitara cu care lansezi filmul - da, si ea trebuie sa fie onesta - altfel publicul te taxeaza.

Si cum i-ai gasit pe ei?

A.M.: Am dat probe mai multe luni de zile, cu mai multi actori si actrite pe care i-am chemat de cateva ori, in diferite combinatii. Eram in cautarea unui cuplu, nu cautam doi actori care sa joace fiecare bine, ci doi oameni care sa se potriveasca, sa fie facuti parca unul pentru celalalt. Subiectul filmului contine acest lucru important. Doi oameni ajunsi in rutina isi (re)gasesc partenerul ideal pe net si hazardul face ca acel partener sa fie omul cu care au impartit viata si pana atunci. Deci, potrivirea lor este una divina, daca vreti. Sunt predestinati. Cum gasesti doi actori care sa interpreteze doua personaje care au fost predestinate? Foarte greu. Trebuie sa fii mereu cu atentia ascutita, caci semnele care ti se arata nu sunt din categoria celor evidente. Si, la fel ca in film, unde cei doi viseaza la un necunoscut care se afla chiar sub nasul lor, am cautat si eu actori in Bucuresti, in Cluj, in Iasi si Sibiu, pentru ca sa descopar, dupa luni de cautare aproape disperata, ca actrita care va interpreta rolul Gabrielei se afla chiar cu mine in casa.

Unde ati mai prezentat pana acum filmul? Care au fost reactiile?

A. M.:Filmul este gata, montat, mixat, etalonat - totul pare batut in cuie, insa la fiecare proiectie, spectacolul este altul. Si asta din cauza publicului care, la fiecare reprezentatie, este altul. Am avut parte de proiectii foarte diferite in festivalurile unde am prezentat filmul. La TIFF, in 2010, unde am aratat o versiune de lucru a acestuia, am realizat ca filmul pe care l-am facut este o comedie. Publicul a ras de la inceput pana la sfarsit. Sigur ca ne propusesem sa facem un film cu umor, dar dupa atatea luni de lucru la montaj, incepusem sa ne indoim ca ne-a iesit o comedie. Clujul a fost confirmarea. La Iasi am avut poate cel mai atent si mai cald public de pana acum. Toate nuantele pe care le-am intentionat noi, din scenariu, din filmare, din jocul actorilor, din montaj, au fost sesizate si apreciate de publicul iesean. Cu o precizie aproape matematica.

A fost confirmarea faptului ca onestitatea de care vorbeam mai devreme te conduce catre inima publicului. La Cairo, foarte putini oameni intelegeau subtitlurile in engleza ale filmului (nimeni nu radea la poantele de text). Romaneste nu cred ca stia cineva. Si totusi publicul egiptean a stat incremenit in sala de proiectie. Si am asistat la alte filme unde oamenii plecau fara nici o jena. S-a ras puternic, surprizele au fost insotite de exclamatii de uimire ca la circ, chiar si aplauze. Un public foarte naiv care a apreciat latura vizuala a filmului si a povestii dincolo de limba in care se vorbea. Am realizat ca am facut un film universal, pe care oricine in lume il poate savura, fara sa stie ce se vorbeste. La Palm Springs, in America, California, am avut un public cu media de varsta peste 65 de ani, mai toti fiind pensionati din industria de film hollywoodiana.

Erau oameni care au vazut multe si care iubesc cinematograful. (Festivalul este facut din donatiile si cu sprijinul efectiv al acestor oameni.) Filmul a fost pentru ei la fel de "entertaining" ca un film american de gen, dar parca ceva mai profund. Iar finalul oarecum deschis, care nu era un happy-end clar de tip american, a starnit discutii aprinse dupa vizionare. Cert este ca dupa prima proiectie la Palm Springs, urmatoarele doua proiectii programate in festival s-au desfasurat in cate doua sali in paralel(duplex) pentru ca se cumparasera mai multe bilete decat fusese initial prevazut. Cele trei proiectii au fost pana la urma cinci. La Dublin, irlandezii au apreciat cel mai mult jocul actorilor, muzica si, desigur, umorul, despre care am aflat ca a lipsit si din cinematografia lor ani de zile.

Scenariul e dupa o piesa a Liei Bugnar sau e facut special pentru film?
A.M.: Scenariul a fost scris de Lia special pentru film. Subiectul a pornit de la un scurt articol aparut in revista Dilema. Dezvoltarea subiectului am facut-o impreuna si apoi ea a scris scenariul.

Cum te-ai intalnit si cum ai colaborat cu Lia Bugnar?

A.M.: Sotia mea Dana o cunostea si stia ca Lia mai scrisese piese de teatru si scenarii, asa incat m-a indemnat sa o caut. Dupa cateva mail-uri, ne-am vazut si am discutat subiectul. Scenariul pe care l-a scris Lia are calitati destul de rar intalnite: este extrem de uman, de cald, de adevarat. Cred ca acest lucru se datoreaza faptului ca Lia este actrita si intre metodele de lucru ale actorului se numara si exercitiul mental de a te pune in locul altor pesonaje pentru a afla ce ar face intr-o anume situatie sau circumstanta. Personajele din scenariul ei au propria lor viata, ele conduc actiunea. Sunt foarte bine individualizate, au carne si oase.

Ti-ai propus sa iesi din ceea ce unii numesc 'zona sumbra" care caracterizeaza filmele romanesti sau a fost doar o intamplare?

A.M.: Nu mi-am propus sa intru in vreo polemica stilistica cu nimeni. Am facut filmul cum am simtit ca ar trebui sa-l fac. Stiu ca, la un moment dat, am vrut sa mergem sa tragem exterioarele filmului la Oradea - eram in cautarea unei anumite epoci art nouveau pentru spalatoria din film. De fapt am si facut un drum pana acolo impreuna cu operatorul si scenografa, spre disperarea producatorului care se gandea ce implicatii financiare si organizatorice ar avea filmarea in deplasare. Apoi ne-am propus sa gasim cele mai frumoase locuri de prin Bucuresti. Ne-am spus ca putem fi un soi de mesager pozitiv al Romaniei, aratand aceste locatii frumoase care, de altfel, se potriveau cu povestea de dragoste pe care urma sa o filmam. Cred ca acesta a fost momentul in care am hotarat ca productia noastra trebuie sa arate altfel.

E un film de dragoste? E o comedie?

A.M.: Este un film de dragoste. O comedie dulce-amaruie. Asta daca tinem neaparat sa inghesuim filmul intr-o cutiuta.

Multi au spus ca acesta are toate calitatile pentru a fi un film 'de public". Care sunt din punctul tau de vedere atuurile lui 'Buna! Ce faci?" ?

A.M.: Un scenariu foarte bine scris, o poveste universala. Jucat cu multa caldura si umor. Filmat excelent, in decoruri care arata foarte bine. Iluminarea este foarte inspirata. Cu muzica deosebita, emotionanta. Montaj ritmat, plin de viata. Este un film jucaus, care contine cateva idei inovatoare, pe care nu le-ai mai vazut in alte filme. Este un film la care iti face placere sa te uiti, chiar daca recunosti in povestea personajelor lucruri dureroase care ti s-au intamplat si tie. Este un amestec de drama si umor care pare sa aiba proportia care trebuie.

Tu cat timp petreci pe internet?

A.M. : Nu sunt un fan al internetului, dar il folosesc ca pe orice alta unealta. Incerc sa stau cat mai putin in fata computerului.

Te-a tentat vreodata 'sa faci cunostinta" cu cineva prin intermediul chat-urilor?

A.M.: Nu m-a tentat. Mi-am gasit jumatatea in urma cu 21 de ani.