Un singur artist din România cântă pe un instrument de aur.
scris de COMUNICAT DE PRESA 30 octombrie 2012
Stralucirea unui mare muzician sta in talentul si maiestria sa, dar si in instrumentul prin care emotiile sale se transforma in acorduri de neegalat. O astfel de intalnire perfecta este cea dintre flautistul Ion Bogdan Stefanescu, artistul care a debutat la varsta de 14 ani pe scena Ateneului Roman, a studiat cu cei mai importanti profesori din tara si strainatate, a acumulat un numar impresionant de concerte peste tot in lume si instrumentul sau cu adevarat « de aur » . Ion Bogdan Stefanescu este singurul artist din Romania care detine un flaut din aur de 18k, creatie a companiei japoneze Muramatsu.
Stralucirea unui mare muzician sta in talentul si maiestria sa, dar si in instrumentul prin care emotiile sale se transforma in acorduri de neegalat. O astfel de intalnire perfecta este cea dintre flautistul Ion Bogdan Stefanescu, artistul care a debutat la varsta de 14 ani pe scena Ateneului Roman, a studiat cu cei mai importanti profesori din tara si strainatate, a acumulat un numar impresionant de concerte peste tot in lume si instrumentul sau cu adevarat « de aur » . Ion Bogdan Stefanescu este singurul artist din Romania care detine un flaut din aur de 18k, creatie a companiei japoneze Muramatsu.
Dupa succesul extraordinar repurtat in primavara anului 2012, Radio Romania Cultural, in parteneriat cu Fundatia Marconi si asociatia culturala Accendo, propune publicului din alte sase orase ale Romaniei si din Chisinau cea de-a doua editie a turneului national Flautul de Aur. Intre 6 si 17 noiembrie 2012, Ion Bogdan Stefanescu si flautul sau de aur, in acompaniamentul pianistului Horia Mihail, va incanta spectactorii din Bacau, Iasi, Baia Mare, Cluj-Napoca, Targu Mures, Sibiu si Chisinau cu lucrari semnate de Bach, Mozart, Dvorák, dar si de compozitori ai secolului XX precum Poulenc, Taktakeshvili sau Mower.
Instrumentul "miraculos" detinut de Ion Bogdan Stefanescu este realizat de prima companie din Japonia care a inceput sa creeze flaute pentru profesionisti, inca de la inceputul secolului XX. Muramatsu, astazi un Rolls Royce al flautelor pe plan mondial, confectioneaza numai instrumente de o valoare extraordinara, din argint, aur de diferite karate sau platina. Instrumentul devine o adevarata opera de arta, atat din punct de vedere estetic, cat si din cel al performantelor sonore, fiecare detinator de flaut Muramatsu trecand printr-un riguros proces de selectie al instrumentului potrivit.
Absolvent al Universitatii de Muzica din Bucuresti, Ion Bogdan Stefanescu si-a desavarsit pregatirea profesionala sub indrumarea celor mai de seama flautisti ai lumii si a obtinut diploma de 'Master of Music" la Universitatea Illinois din Urbana-Champaign, SUA, unde l-a avut ca profesor pe renumitul flautist englez Alexander Murray. Este Doctor in Muzica, calificare profesionala obtinuta la Universitatea de Muzica din Bucuresti.
Activitatea sa artistica a inceput de la varsta de 14 ani, cand a debutat ca solist, pe scena Ateneului Roman, intr-un concert de Vivaldi, acompaniat de Orchestra Tineretului Bucurestean. Din anul 1983 si pana in prezent, Ion Bogdan Stefanescu a desfasurat o intensa activitate artistica, ce a constat in nenumarate recitaluri si concerte, in Romania si in strainatate: Anglia, Franta, Spania, Cehia, Coreea de Nord, Japonia, SUA, Ungaria, Italia, Germania, Olanda, Elvetia, Suedia, Norvegia. Din 1998 este membru al Orchestrei Filarmonice 'George Enescu" din Bucuresti, unde ocupa functia de Prim Flautist, Sef de Partida. Din anul 2007 este si solistul Filarmonicii "Banatul" din Timisoara. A participat, de asemenea, la o serie impresionanta de festivaluri nationale si internationale: 'George Enescu", Culture Escape (Elvetia), Zeit für Musik (Bayreuth, Germania), Festivalul Steingreber (Bayreuth, Germania), Music Fest (Luxemburg), Wien Modern (Viena, Austria), Festivalul International de Muzica Noua (Darmstadt, Germania) s.a.
Flautistul Ion Bogdan Stefanescu este laureat al mai multor concursuri nationale si internationale si a primit, de asemenea, importante si onorante distinctii pentru meritele sale artistice: "Meritul Cultural" in grad de Cavaler, medalie conferita de Presedintele Romaniei (2011), Premiul Uniunii Compozitorilor pentru interpretare, acordat formatiei camerale "Trio Contraste", al carui membru este (2009), Premiul Revistei Muzica pentru interpretare (2009), Premiul Uniunii Compozitorilor pentru interpretare solistica (2007) s.a.
Ion Bogdan Stefanescu este membru fondator al ansamblurilor 'Procontemporania" si 'Profil" si al ansamblului 'Barock Orchestra". Este, de asemenea, membru al trio-ului 'Contraste" si al cvintetului de suflatori 'George Enescu".
La doar 10 ani pianistul Horia Mihail debuta la Brasov cantand « Concertul in Re major » de Haydn. A urmat cursuri ale Universitatii din Ilinois si pe cele ale Universitatii din Boston, unde a fost si lector universitar.
A sustinut recitaluri solistice si de muzica de camera pe patru continente si a cantat impreuna cu numeroase orchestre din tara si strainatate. Alaturi de violonistul Alexandru Tomescu si de violoncelistul Razvan Suma, sub titulatura « Romanian Piano Trio », a sustinut cinci turnee nationale de anvergura, iar alaturi de Alexandru Tomescu a participat la trei turnee « Stradivarius ».
Din 2009 este solist concertist al Orchestrelor si Corurilor Radio, luand parte ca solist la turnee in strainatate alaturi de Orchestra Nationala Radio, precum cel de la Roma (2009), cel de la Expozitia Mondiala de la Shanghai (2010) sau de la Varna Summer Fest (2011). In aprilie 2011 artistul a sustinut un turneu national de recitaluri solo cu un program integral Franz Liszt intitulat "Pianul Calator", continuat in 2012 cu un al doilea turneu solo in 22 de orase din tara si la Chisinau.
In ultimii doi ani, in afara de cele doua editii cu "Flautul de aur", s-a implicat si in alte proiecte de turnee nationale camerale intitulate "Cele trei dive", "Duelul viorilor", Vioara lui George Enescu la sate alaturi de muzicieni romani de talie internationala precum Ruxandra Donose, Teodora Gheorghiu, Leontina Vaduva, Gabriel Croitoru, Liviu Prunaru s.a. Recent, un prim CD solo intitulat "Pe urmele lui Franz Liszt" (2011) a fost editat in urma primului turneu "Pianul calator", fiind urmat de un CD "Duelul viorilor" (2012), tot la Editura Casa Radio.
Turneu extraordinar FLAUTUL DE AUR - editia a II-a - 6-17 noiembrie 2012
6 noiembrie, ora 19 - Bacau, Ateneu
7 noiembrie, ora 19 - Iasi, Sala Filarmonicii
9 noiembrie, ora 19 - Baia Mare, Liceul de arta
11 noiembrie, ora 19 - Cluj Napoca, Academia de Muzica
13 noiembrie, ora 19 - Targu Mures, Sala Radio Targu Mures
14 noiembrie, ora 19 - Sala Thalia, Sibiu
17 noiembrie, ora 19 - Chisinau, Sala cu Orga
Biletele se gasesc la casele de bilete ale salilor unde vor avea loc recitalurile.










