In comuna Vama din judetul Suceava, nu la mare distanta de locul unde o poarta uriasa sculptata in lemn te anunta ca ai intrat in Bucovina, tinutul manastirilor, intr-un spetiu minunat, care te umple de mandrie patriotica, caci daca asemenea locuri si asemenea oameni sunt posibili inseamna ca nu suntem cu adevarat pierduti, a avut loc un atelier-scoala de filme documentare, denumit, fara falsa modestie 'Aristoteles Workshop".

Nu stim exact ce ar zice Aristotel insusi despre acest atelier, dar inclin sa cred ca ar fi mandru ca da numele unei incercari frumoase si temerare la capatul careia de sapte ani incoace tineri cineasti din mai multe tari fac intr-un timp foarte scurt (anul acesta au avut la dispozitie doar 5 saptamani) cateva filme documentare de la A la Z. Cel care a initiat acest program este Dan Nutu. Cu siguranta multe doamne si-l amintesc pe actorul frumos din 'Ilustrate cu flori de camp", 'Diminetile unui baiat cuminte" sau 'Meandre".

Desi a fost fara indoiala un reper in actoria de film a acelor vremuri, fiind numit de criticul Tudor Caranfil 'durul vulnerabil al cinematografului din anii '60", el spune astazi, modest, ca 'doar am alergat si eu prin filmul romanesc". Dan Nutu a plecat din Romania in 1979 stabilindu-se in Statele Unite. 'Nu am plecat din tara pentru ca as fi fost vreun disident, dar pur si simplu ma plictisisem. Profesia si tara nu-mi mai ofereau nimic nou si simteam ca ma plafonez. Toata viata am facut lucrurile cu credinta si daruire si cand mi s-a stins elanul am preferat sa plec. Cu toata credinta cu care inainte jucam in filme am condus taxiul apoi in America. Eram foarte hotarat si fericit ca sofer si pot sa spun ca nu am avut regrete majore ca nu mai sunt actor", ne-a marturisit Dan Nutu.

Vrand totusi sa slujeasca cinematograful, de 7 ani incoace fostul actor face impreuna cu prestigiosul canal TV franco-german Arte acest workshop, prin care cativa tineri cineasti sunt instruiti si pusi la munca pentru a crea filme documentare. In primii ani. 'Aristoteles Workshop" s-a tinut la Sibiel, pentru ca apoi sa se mute in binecuvantatul taram al Bucovinei, in comuna Vama, avand 'sediul" la pensiunea Casa Calin, un loc al desfatarilor culinare si al rasfatului absolut.

Anul de criza 2012 nu a facut exceptie. Este drept ca partenerul de traditie ICR a disparut din peisaj si ca findurile s-au micsorat substantial, dar, pe principiul ca nu mor caii cand vor cainii, Dan Nutu si echipa sa nu s-au lasat impresionati de iuresul politic din aceasta vara si si-au vazut de treaba.

Dintr-un numar impresionant de aplicatii, au fost selectati 12 tineri cineasti din Romania, Cehia, Moldova si Polonia, care au fost impartiti in patru echipe, fiecare dintre ele fiind 'dotata" cu un regizor, un operator si un monteur. Ei au fost, precum Fat Frumosul din poveste, in lume (in Vama adica si in locurile din imprejurimi) de unde sa se intoarca cu o poveste pe care in 5 saptamani sa o transforme in film documentar. Zis si facut. Cei 12 tineri au muncit pe branci, consiliati fiind in primele doua saptamani de regizorii Rafi Pitts si Jeroen Berkvens, iar in ultimele trei de directorii de film Jacques Deschamps si Tania Rakhmanova, iar la final au scos patru filme de mediu metraj ce vor face un tur al marilor festivaluri dedicate documentarelor.

Productiile lor au fost supuse atentiei unui juriu de profesionisti din care au facut parte regizorii romani Stere Gulea si Cristi Puiu, alaturi de André de Margerie (directorul departamentului de Relatii Internationale al televiziunii ARTE France) si Treasa O'Brien, producatorul festivalului Open City London Documentary Festival si unui juriu de 'pareristi" format din trei jurnalisti, Grig Bute de la 'Catavencii" (da, chiar este var cu Lucian Bute, asta fara gluma), Sebastian Eduard de la 'Jurnalul National" si de la 'Romania libera" subsemnata. Iata ca, atunci cand artele vorbesc, disputele politice tac. Tac e doar un fel de a spune, cert este ca atat juriul de profesionisti, cat si cel de pareristi au ajuns la aceeasi concluzie: doua filme dintre cele patru nu au putut fi departajate, primind ambele marele premiu. Este vorba de 'The Bed is Broken", film creat de echipa Raluca Racean-Gorgos-regia, Dan Stefan Pirlog-montaj si Ana Maria Vijdea-imagine. Si 'The Doges' Palace", realizat de Julia Groszek (regizor, Polonia), alaturi de Cristi Moldovan (imagine, Romania) si Letitia Stefanescu (montaj, Romania).

Filmul 'The Bed is Broken" este locul unde, conform explicatiei regizorului Cristi Puiu, 'comuna Vama isi da intalnire cu Tarkovski". Intr-un spatiu aproape suprarealist, filmat insa in locul mult prea real al unei mine dezafectate, doi copii cauta fier vechi, pe care il vand pentru 50 de bani kilul. Ei au de transmis lumii numai mesaje negative de genul 'patul e rupt", 'sapunul e mucegait" si 'familia e despartita". Sunt doi copii ai nimanui care isi cauta un salas in acea 'zona" cum ar zice mai sus mentionatul Tarkovski, care este un spatiu-tampon intre ei si lumea reala. Suparati pe lume si viata pentru ca la impartirea fericirii Dumnezeu pe ei i-a taiat de pe lista, copiii se razbuna cu violenta pe ziduri, pe ferestre, pe toate obiectele fara viata care le ies in cale. Nu doar patul e stricat, ci toata ordinea lumii in ceea ce ii priveste, iar copiii incearca sa faca fata cum pot acestei situatii fara iesire.

Regizorul Jacques Deschamps este de parere ca "alegerea Ralucai, Anei si a lui Dan de a nu mentiona locul din care provin copiii, si nici incotro se indreapta ei la sfarsitul zilei este o metoda foarte inteligenta de a ne face sa meditam asupra cauzelor violentei pe care ei o imbratiseaza cu seninatate."

Desi nu se mentioneaza in film, regizoarea Raluca Racean-Gorgos ne-a povestit ca 'personajele" ei provin dintr-un centru de delincventi juvenili din apropierea comunei Vama si ca micul trafic de fier vechi, fier pe care il gasesc in mina dezafectata si apoi il vand lui 'nea Broscaru", este sursa lor de bani de buzunar. In timpul filmarilor, cei doi pusti s-au apropiat foarte mult de echipa si acest act artistic reprezinta cea mai mare realizare a vietii lor.

Trenul ca palat

Cel de-al doilea film, 'Palatul dogilor", este un reportaj exceptional care ar umple de invidie orice jurnalist din presa scrisa (si citita) sau din cea televizata. Pornind de la ideea corecta ca intr-o asezare omeneasca lucrurile importante se petrec fie la biserica, fie la birt, fie la gara (daca localitatea respectiva are in dotare asa ceva), echipa de filmare a pornit in cautarea povestii pe care sa o faca nemuritoare. La carciuma nu era nimeni (Incredibil! Sa nu se mai spuna ca moldovenii nu sunt oameni gospodari!), biserica era inchisa, asa ca au sfarsit calatoria la gara. Acolo dupa ce au vazut trenurile trecand au remarcat ca pe langa sinele functionale se mai afla un mic tren care era, printre altele, prevazut si cu antena parabolica.

Manati de curiozitate, cei trei tineri cineasti au incercat sa afle ce se petrece in acel tren tras pe dreapta. Si au aflat povestea extraordinara a unor oameni care locuiesc efectiv in tren. Nu era vorba despre oameni ai strazii care si-ar fi gasit un culcus acolo, ci de angajati ai CFR-ului, vopsitori de poduri, care traiesc mult mai mult timp alaturi de colegii lor decat impreuna cu familia. Cei trei artisti le-au castigat oamenilor muncii increderea, vorbind cu ei, mancand cu ei (caci aveau in tren si bucatarie cu tot ce trebuie), dansand pe manele in spatiul mic de pe holul vagoanelor (deh, arta cere sacrificii) si scotand-o mereu la inaintare pe 'papusa poloneza", frumoasa regizoare Julia Groszek.

Astfel a luat nastere excelentul documentar 'Palatul dogilor" (nume dat de remarca unuia dintre muncitori care pretindea ca se simte mai bine in trenul stationat pe vecie in gara Vama decat s-ar simti vreodata intr-o cladire celebra, precum, sa zicem, Palatul dogilor din Venetia), care spune povestea unor oameni pentru care un tren a devenit casa. Ei locuiesc cate doi in cuseta, dormind in paturi suprapuse, si si-au personalizat cum au putut locuintele: unii si-au transformat 'camera" in veritabile chilii, cu multe icoane, cruci si calendar ortodox, in timp ce altii au preferat compania unor postere cu gagici goale cu forme pline. Iar povestile eternilor 'calatori" erau de o sinceritate dezarmanta.

'Este extraordinar cum au reusit membrii echipei de filmate sa le castige acelor oameni increderea si sa-i faca sa se deschida in fata lor ajungand sa filmeze pana confesiunile cele mai intime. In aceasta autenticitate sta cu adevarat valoarea unui documentar, dar la acest gen de intimitate cu personajele nu ajungi decat in cazuri rarissime", a declarat regziorul Cristi Puiu. 'Nu iti pui sufletul in palma in fata marlanilor, ci doar in fata celor care te pot intelege. Aceasta complicitate tandra pe care realizatorii filmului au avut-o cu oamenii pe care i-au filmat este cel mai frumos mesaj ce transpare din acest documentar. Si vorba domnului Lucian Pintilie, care mananca parizerul ca pe cea mai mare delicatesa spunand: 'Daca in Romania inca se mai fabrica parizer inseamna ca nu e totul pierdut", zic si eu: 'Daca un astfel de film a fost posibil inseamna ca documentarul romanesc are inca viitor," a mai spus Cristi Puiu optimist.

Celelalte doua filme realizate in cadrul atelierului ce poarta numele lui Aristotel au avut si ele povesti interesante. Documentarul 'Dogs" ii avea ca personaje centrale pe cainii de paza de la stani. Regizorul a lasat cateva nopti la rand camera in copaci, doar-doar sa surprinda vreun lup sau vreun urs venit la vanatoare de mioare, dar, se pare ca a avut ghinion si a intrat in acea falie de poveste in care iezii se pupa cu lupii, caci a fost pace pe acel front in timpul filmarilor Cel de-al patrulea film, 'Pink Salon", era centrat pe figura extrem de importanta a tanarului hair stylist din comuna Vama, un talent autentic ce simtea ca i se scurge viata degeaba la tara si ca ar avea un viitor luminos intr-un oras mare precum Clujul. Un film foarte bun despre cautarea identitatii de toate tipurile, profesionala, sexuala si asa mai departe.

In ciuda crizei financiare si a instabilitatii politice, iata ca se nasc si in Moldova oameni (de fapt in Bucovina si nu orice oameni, ci cineasti autentici), asa ca Dan Nutu, dupa ce a 'alergat" prin filmele romanesti, este decis sa mai faca mult si bine cros in cautarea de noi talente dedicate filmului documentar.